ICCJ. Decizia nr. 1081/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1081/2007
Dosar nr. 38140/2/2005
Şedinţa publică din 9 martie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.A. A.P.P.S., sucursala A.I.F.I. Bucureşti a solicitat prin acţiune obligarea pârâtei SC M.B.T. SA la plata sumei de 1.769.769.958 lei chirii, utilităţi şi penalităţi de întârziere precum şi evacuarea pârâtei din spaţiul deţinut în Bucureşti Str.Ion Câmpineanu nr. 20.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1829 din 23 septembrie 2005, a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 34.432.398 lei chirie, 29.339.472 lei contravaloare servicii şi penalităţi de întârziere conform art. 6 din contractul de locaţiune şi prestări servicii nr. 255 din 19 februarie 1998. Capătul de cerere prin care s-a solicitat evacuarea din spaţiul deţinut la adresa mai sus menţionată a fost respins.
Sentinţa primei instanţe a fost apelată de reclamantă care a contestat cuantumul sumelor admise precum şi respingerea capătului de cerere privind evacuarea. Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 508 din 27 octombrie 2006, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul obligării pârâtei şi la plata sumei de 25.101 lei chirie precum şi la plata penalităţilor de întârziere. S-a dispus prin aceeaşi decizie şi evacuarea pârâtei din spaţiul deţinut în str. Câmpineanu. Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că, prin actul adiţional nr. 221 din 7 mai 2001 la contractul nr. 255 din 19 februarie 1998, a fost majorat cuantumul chiriei şi că i se cuvine reclamantei şi diferenţa solicitată . Instanţa de apel a mai reţinut că de la data de 31 decembrie 2003, pârâta nu mai deţinea titlu locativ şi că în mod greşit prima instanţă nu a dispus şi evacuarea acesteia din spaţiu.
Împotriva deciziei nr. 508 din 27 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs, reclamanta R.A. A.P.P.S., sucursala A.Î.F.I. şi pârâta SC M.B.T. SA.
1. Prin recursul său, reclamanta a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pentru a susţine nelegalitatea deciziei instanţei de apel care prin interpretarea greşită a actului dedus judecăţii nu s-a pronunţat şi asupra solicitării din acţiune în legătură cu plata utilităţilor de care a beneficiat pârâta în baza contractului de locaţiune şi prestări servicii.
Recurenta reclamantă a mai susţinut că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 969 C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi de vreme ce în contract s-a stipulatclauza penală, plata cu întârziere a utilităţilor atrage şi plata de penalităţi.
- Recursul reclamantei recurente este nefondat.
Prima critică vizează schimbarea înţelesului actului juridic dedus judecăţii prin interpretarea greşită a acestuia, critică ce nu va fi reţinută întrucât din analiza deciziei pronunţată în apel rezultă cu evidenţă că s-a avut în vedere convenţia părţilor, respectiv contractul de locaţiune şi prestări servicii nr. 255 din 19 februarie 1998 precum şi actul adiţional la acesta (nr. 221 din 7 mai 2001), în temeiul căruia instanţa de apel a apreciat că pârâta intimată datorează chiria pentru perioada februarie-decembrie 2003 precum şi contravaloarea serviciilor pentru perioada mai-decembrie 2003 cu penalităţi de întârziere, conform art. 5 şi 6 din contractul nr. 255 din 19 februarie 1998.
Rezultă, aşadar, că instanţa de apel a dat efecte clauzelor contractului prin soluţia pronunţată tocmai pentru că a avut în vedere faptul că între părţi a intervenit o convenţie prin care s-a stipulat obligaţia de plată a utilităţilor supusă clauzei penale în ipoteza în care nu se respectă termenele scadente. Prin urmare, critica privind interpretarea greşită a actului dedus judecăţii este străină actelor dosarului şi soluţiei pronunţată de Curtea de Apel.
În realitate critica privind acest motiv vizează o sumă neacordată, în opinia recurentei cu acest titlu, critică ce nu se încadrează în motivul invocat, întrucât în recurs nu pot fi aduse spre analiză motive de netemeinicie în condiţiile în care recurenta a avut la dispoziţie o cale de atac devolutivă prin care putea să pună în discuţie şi aceste aspecte. Se observă de altfel din motivele de apel că reclamanta a făcut critici generale fără să prezinte un mod de calcul care să justifice susţinerea că pe lângă suma reţinută de instanţa de apel mai era datorată şi suma de 8.485,35 Ron.
În consecinţă, faţă de caracterul extraordinar al căii de atac a recursului şi de faptul că motivul invocat indică în realitate aspecte de netemeinicie, critica va fi respinsă.
Prin cel de al doilea motiv s-a pus în discuţie, invocându-se art. 304 alin. (9) C. proc. civ., nesocotirea art. 969 C. civ., prin aceea că nu s-au dat efecte clauzei de plată a utilităţilor, susţinere care, de asemenea, nu poate fi reţinută pe de o parte pentru că nu s-a arătat în ce constă această încălcare câtă vreme s-au dat efecte clauzei privind plata penalităţilor, iar pe de altă parte pentru că limitele convenţiei nu au fost nici restrânse nici depăşite. De altfel acest motiv nici nu a fost dezvoltat ci a fost invocat pentru a susţine acelaşi punct de vedere referitor la cuantumul utilităţilor care a fost dezvoltat mai sus. În consecinţă nici această critică nu poate fi reţinută întrucât nu a pus în discuţie nelegalitatea aşa cum apare stipulată în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluţia nefiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii, cum s-a afirmat.
Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins.
2. Recurenta pârâtă SC M.B.T. SA a declarat recurs împotriva aceleiaşi decizii prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pentru a contesta ca temeiul acordării sumelor la care a fost obligată precum şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Motivul invocat nu poate fi examinat întrucât recurenta pârâtă nu a respectat prevederile art. 11 şi 20 din Legea nr. 146/1997 şi art. 3021 pct. 2 C. proc. civ., care obligă partea care a declanşat o cale de atac să achite anticipat taxa judiciară de timbru şi să ataşeze dovada plăţii la cererea astfel formulată.
În speţă, recurenta pârâtă nu a achitat anticipat taxa de timbru şi timbrul judiciar, plata nefiind făcută nici până la primul termen de judecată deşi a fost citată cu această menţiune.
Fiind nesocotită această obligaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului şi a aplicat sancţiunea anulării acestuia în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 alin. (2) din OUG nr. 32/1995, aprobată prin Legea nr. 106/1995 cu modificările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta R.A. A.P.P.S., sucursala A.Î.F.I. Bucureşti împotriva deciziei nr. 508 din 27 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M.B.T. SA Braşov, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 martie 2007.A
| ← ICCJ. Decizia nr. 1084/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1074/2007. Comercial → |
|---|
