ICCJ. Decizia nr. 2014/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2014/2007
Dosar nr. 3556/36/2006
Şedinţa publică din 25 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 august 2005, reclamantul C.D. a solicitat obligarea pârâtei SC D.M.H.I. SA la vânzarea locuinţei situate în Municipiul Mangalia cu plata preţului în rate, la preţul ce va rezulta din expertiză.
Judecătoria Mangalia, prin sentinţa civilă nr. 2255/2005, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa cu motivarea că în raport de calitatea de comerciant al societăţii pârâte litigiul este de natură comercială.
Prin sentinţa civilă nr. 1064/COM/2006, Tribunalul Constanţa a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia şi a constatat ivit conflict negativ de competenţă.
S-a reţinut că reclamantul este salariatul pârâtei, iar contractul de închiriere privind locuinţa de serviciu este accesoriu contractului individual de muncă, context în care obligaţia societăţii de a-i vinde locuinţa de serviciu, în condiţiile Legii nr. 85/1992 nu este de natură comercială.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 61 din 26 octombrie 2006, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că în speţă vânzarea-cumpărarea imobilului în temeiul legii nr. 85/1992 şi decretului Lege nr. 61/1991 temei invocat de reclamant este un act care se încadrează în excepţia prevăzută de art. 4 C. com., fiind un act de natură civilă. Că indiferent de natura contractului de închiriere (accesoriu sau nu la contractul de muncă) şi de faptul că societatea pârâtă are în obiectul ei de activitate închirierea de spaţii de cazare, obligaţia de a vinde invocată de reclamantă nu poate avea un caracter comercial.
Împotriva acestei sentinţe pârâta SC D.M.H.I. SA cu sediul în Mangalia a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea acestuia şi stabilirea competenţei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia comercială.
A susţinut recurenta că în mod greşit instanţa a stabilit că litigiul este de natură civilă întrucât caracterul comercial al acestuia este dat de calitatea de comerciant a pârâtei SC D.M.H.I. SA şi a chematei în garanţie SC M.M. SA, apartenenţa clădirii în care se află imobilul la capitalul social al pârâtei şi nu la patrimoniul acesteia şi transformarea radicală anterioară efectuată de M.M. SA din surse financiare proprii a acestor camere de cămin în garsoniere după apariţia decretului, Legea nr. 61/1999 şi a Legii nr. 85/1992 şi astfel au devenit „un alt imobil" şi care nu pot fi înstrăinate decât prin hotărâre a Consiliului de Administraţie al SC D.M.H.I. SA conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 85/1992, modificată prin Legea nr. 75/1994.
Recurenta a precizat că aportul exclusiv în natură adus de chemata în garanţie M.M. SA, respectiv căminele în care se află garsonierele închiriate salariaţilor societăţii în considerarea calităţii lor are o afectaţiune specială comercială şi în aceste condiţii potrivit Legii nr. 31/1990 capitalul social a devenit proprietatea societăţii.
S-a invocat că dacă s-ar ignora caracterul comercial al cauzei, s-ar afecta principiul autorităţii de lucru judecat al hotărârii de autorizare a înregistrării societăţii, care a inclus şi modul de constituire a capitalului social precum şi garantarea constituţională a dreptului de proprietate.
Nu poate fi examinată decât din punct de vedere comercial apărarea reclamantului potrivit căreia locuinţa ocupată de acesta nu se poate încadra în cele menţionate de art. 1 din decretul - lege nr. 61/1990 şi art. 1 din Legea nr. 85/1992, deoarece nu mai îndeplineşte condiţiile cerute de aceste texte, de a fi construită din fondurile statului.
Recurenta a arătat că după ce M.M. a fost reorganizată în condiţiile Legii nr. 15/1990 şi a Legii nr. 31/1990, a demarat un program de investiţii din fonduri proprii, a transformat căminele muncitoreşti în blocuri de garsoniere aşa încât sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 85/1002 modificată prin Legea nr. 75/1994 conform cărora locuinţele se pot vinde numai cu aprobarea Consiliului de Administraţie, deci aceasta determină încă o dată caracterul comercial al cauzei.
Recursul nu este fondat.
Reclamantul C.D. a solicitat prin acţiune obligarea pârâtei SC D.M.H.I. SA la vânzarea locuinţei situată în Municipiul Mangalia cu plata preţului în rate, la preţul ce va rezulta din expertiză.
Art. 3 C. com., enumeră nu însă restrictivfaptele de comerţ, iar art. 4 C. com., instituie o prezumţie de comercialitate pentru „celelalte contracte sau obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul respectiv".
În raport de conţinutul acestor dispoziţii legale care se referă la faptele de comerţ ce sunt de competenţa instanţei comerciale şi de obiectul litigiului dedus judecăţii, în mod corect s-a stabilit prin sentinţa recurată că vânzarea-cumpărarea imobilului în temeiul Legii nr. 85/1992 şi a decretului Lege nr. 61/1991 este un act care se încadrează în excepţia prevăzută de art. 4, C. com., fiind un act de natură civilă.
De menţionat că recurenta nu are în obiectul ei de activitate vânzarea de locuinţe, aşa încât obligarea acesteia la vânzarea locuinţei din litigiu, nu poate face parte din categoria actelor de comerţ.
Faţă de considerentele reţinute, vor fi înlăturate toate celelalte motive şi argumente invocate de recurentă pentru a justifica naturacomercială a litigiului cum ar fi calitatea de comerciant, apartenenţa imobilului din litigiu la capitalul social al pârâtei, transformarea căminelor muncitoreşti în blocuri de garsoniere şi aplicarea art. 7 alin. (5) din Legea nr. 85/1992, întrucât nu au suport probator.
Aşa fiind, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC D.M.H.I. SA MANGALIA împotriva sentinţei civile nr. 61 din 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1905/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3234/2007. Comercial → |
|---|
