ICCJ. Decizia nr. 1900/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1900/2007
Dosar nr. 17193/2/2005
Şedinţa publică din 18 mai 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului, secţia a VI-a comercială, la data de 28 octombrie 2004, pârâtul B.C.I., solicitând ca acesta să fie obligat la plata sumei de 3.779.629.000 lei (125.000 dolari S.U.A.), obligaţie pe care pârâtul o are în baza contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 17 septembrie 2004, la plata daunelor moratorii de 0,1 % pe zi de întârziere pentru perioada de 60 de zile întârziere prevăzută în contract, precum şi la plata dobânzii legale după această perioadă până la achitarea integrală a debitului. De asemenea, reclamantul a solicitat instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale pârâtului până la concurenţa sumei datorate, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 1094 din 7 martie 2005, Tribunalul Bucureşti admite excepţia prematurităţii în ceea ce priveşte pretenţiile referitoare la penalităţile de întârziere şi dobânzi.
Respinge, ca prematur formulate, pretenţiile referitoare la penalităţile de întârziere şi dobânzi.
Obligă pârâtul B.C.I. la plata către reclamantul N.C. a sumei de 92.144 dolari S.U.A., în lei la data plăţii.
Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 107.812.073 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim grad a reţinut că, la data de 17 septembrie 2001, a intervenit între reclamantul N.C., în calitate de vânzător (cedent) şi pârâtul B.C.I., în calitate de cumpărător (cesionar) contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni având ca obiect 2595 acţiuni emise de SC C. SA ZALĂU. Proprietatea asupra acţiunilor s-a transferat la data semnării contractului de la vânzător la cumpărător (art. 2).
Valoarea contractului a fost stabilită de părţi la suma de 3.779.629.000 lei (echivalentul a 125.000 dolari S.U.A.). Părţile au convenit ca preţul să varieze, în funcţie de cursul de schimb lei/dolari S.U.A. al B.N.R., preţul în dolari rămânând neschimbat. Calculul preţului în lei urma a fi făcut după cursul leu/dolari S.U.A. din ziua plăţii (art. 3). Părţile au stabilit ca plata să se efectueze prin transfer bancar în două rate, astfel: echivalentul a 62.500 dolari S.U.A. la data de 20 decembrie 2002, iar echivalentul în lei a sumei de 62.500 dolari S.U.A. la data de 20 decembrie 2003 (art. 4).
Potrivit art. 3 din contract, în cazul în care SC C. SA ZALĂU va fi obligată să plătească către SC F. SA ZALĂU şi SC A.E.S.M. SRL debitele pentru care împotriva ei s-a înaintat cererea de deschidere a procedurii de reorganizare şi lichidare, cumpărătorul se obliga să plătească aceste debite, situaţie în care valoarea contractului se reduce cu ½ din cuantumul acestor debite, exprimate în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii.
Prin precizarea depusă la data de 25 ianuarie 2005, reclamantul a arătat că, la data de 7 octombrie 2003, pârâtul a plătit conform art. 3 din contract unor terţi suma de 1.076.442.534 lei (32.856 dolari S.U.A.), sumă care urmează să se scadă din datoria pârâtului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 207 din 17 aprilie 2006, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii B.C.I. şi N.C. împotriva sentinţei comerciale şi 1094 din 7 martie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 11991/2004, reţinând referitor la apelul formulat de către reclamant potrivit popriilor susţineri, reclamantul a achitat un onorariu global pentru toate procesele intentate pârâtului şi pentru toate fazele procesuale.
Or, acest lucru contravine dispoziţiilor art. 274 alin. (3) teza finală C. proc. civ., care prevăd posibilitatea judecătorului de a aprecia munca avocatului depusă în fiecare caz în parte.
În speţă, judecătorul nu avea la dispoziţie criterii obiective şi nici legale de a aprecia munca avocatului depusă în mod global în mai multe dosare. El era obligat să se pronunţe numai referitor la pretenţiile care au format obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost investit, ceea ce a şi făcut, conform dispoziţiilor legale enunţate.
În ceea ce priveşte apelul formulat de apelantul-pârât s-a reţinut că acesta nu a făcut dovada că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1336 – art. 1337, art. 1341 C. civ., nu a demonstrat în ce constă pierderea forţată a proprietăţii acţiunilor care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare sau în ce mod a fost tulburat de vânzător sau de un terţ în exercitarea atributelor dreptului de proprietate.
Prin recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., pârâtul B.I.C. a susţinut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu a fost complet cercetat fondul cauzei, cuprinde motive străine de natura pricinii şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs se precizează că instanţa de apel nu a cercetat neîndeplinirea conformă a procedurii de conciliere prevăzută imperativ de art. 7201 C. proc. civ., ca cerinţă prealabilă a promovării acţiunii şi nici starea de fapt probată prin acteledepuse, coroborat cu dispoziţiile contractuale cuprinse în art. 3 din contractul de cesiune din data de 17 septembrie 2001.
Recurentul susţine, de asemenea, că instanţa de apel a avut în vedere motive străine de natura pricinii prin aceea că nu s-a raportat la soluţionarea problemei exigibilităţii preţului în condiţiile invocării de către cumpărător a suspendării plăţii preţului pe motiv de evicţiune.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente, constată că situaţia expusă nu se încadrează în niciunul din temeiurile de drept invocate.
Motivarea hotărârii este clară, precisă, în concordanţă cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt şi în drept, fără a cuprinde o motivare străină de natura pricinii, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Recurentul nu a făcut distincţie între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită, critica având caracter general.
Referitor la reiterarea situaţiei de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susţinerilor în ceea ce priveşte netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt în concordanţă cu acestea.
Înalta Curte, verificând susţinerile intimatei privind excepţia tardivităţii recursului declarat constată că acesta este declarat în termen, cu respectarea dispoziţiilor art. 301 şi 303 C. proc. civ., astfel că urmează a se respinge excepţia invocată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârâtul B.I.C. împotriva deciziei nr. 207 din 17 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimat, reprezentând onorariu de avocat, potrivit chitanţei nr. 4 din 25 ianuarie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia tardivităţii recursului.
Respinge recursul declarat de pârâtul B.I.C. împotriva deciziei nr. 207 din 17 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 6700 lei cheltuieli de judecată cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3297/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1899/2007. Comercial → |
|---|
