ICCJ. Decizia nr. 3876/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3876/2007
Dosar nr. 1052/1/2007
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Bucureşti sub nr. 8042 la data de 7 mai 2003, reclamanta SC S. SA a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii SC I.C.N. SRL şi C.C., instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 2.543.712.247 lei, reprezentând diferenţă de preţ şi penalităţi aferente, astfel cum rezultă din contractul nr. 30001 din 19 ianuarie 2000.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa nr. 11646 din data de 13 octombrie 2004, a admis în parte acţiunea formulată; a obligat pârâta SC I.C.N. SRL să plătească reclamantei suma de 1.124.158.858 lei, cu titlu de debit şi suma de 700.839.568 lei, reprezentând penalităţi de întârziere; a respins acţiunea împotriva pârâtului C.C., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a obligat pârâta SC I.C.N. SRL să plătească reclamantei suma de 65.494.968 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au formulat apel, atât reclamanta SC S. SA cât şi pârâta SC I.C.N. SRL.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 696 din 26 octombrie 2005, a respins apelul formulat de reclamantă şi a admis apelul pârâtei; a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul respingerii acţiunii reclamantei, în contradictoriu cu pârâta SC I.C.N. SRL, ca neîntemeiată; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei; a obligat reclamanta SC S. SA să plătească pârâtei SC I.C.N. SRL 54.229.000 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta SC S. SA.
Secţia Comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1351 din 4 iunie 2006, a admis recursul, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 520 din 31 octombrie 2006, a admis apelul formulat de reclamanta SC S. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.C.F.; a schimbat în parte sentinţa nr. 11646 din 13 octombrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, în sensul că a obligat pârâta SC I.C.N. SRL să plătească reclamantei suma de 2.544.542.000 lei, penalităţi de întârziere; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate referitoare la obligarea pârâtei SC I.C.N. SRL să plătească reclamantei SC S. SA suma de 1.124.158.858 lei (ROL), debit plus penalităţi de întârziere în sumă de 700.839.568 lei (ROL) cât şi privire la respingerea acţiunii faţă de pârâtul C.C.F.; a obligat pârâta SC I.C.N. SRL să plătească reclamantei sumei de 8.849,4968 RON, cheltuieli de judecată la fond; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC I.C.N. SRL, în contradictoriu cu pârâtul C.C.F.; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.905 RON, cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei nr. 520 din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta SC S. SA Bucureşti, întemeiat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a criticat Decizia recurată cu referire la respingerea acţiunii reclamantei SC S. SA împotriva administratorului societăţii pârâte, C.C.F.
Recurenta a arătat că instanţa de apel nu a cercetat modalitatea în care administratorul societăţii se face vinovat de producerea prejudiciului, administratorul societăţii pârâte fiind, în solidar cu societatea pârâtă răspunzător de prejudiciul cauzat.
Recurenta a mai arătat că instanţa de apel nu a motivat respingerea acţiunii împotriva administratorului societăţii pârâte, simpla preluare a motivării, de asemenea, nefondate, a primei instanţe, în sensul că „administratorul nu are calitate procesual pasivă, nefiind parte în contract", reprezentând motivarea soluţiei date.
În continuare, recurenta a subliniat şi că hotărârea pronunţată în contradictoriu cu societatea pârâtă nu poate fi pusă în executare, societatea pârâtă fiind insolvabilă, aspect ce excede din punctul de vedere al instanţei de recurs oricărei critici formulate hotărârii recurate, în atare situaţie, reclamanta având dreptul a se înscrise la masa credală.
Recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului în totalitate aşa cum a fost formulat de către această parte, cu consecinţa obligării administratorului pârât în solidar cu societatea pârâtă la plata debitului.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare ce vizează excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a administratorului societăţii pârâte.
O condiţie pentru ca o persoană să fie parte în proces este calitatea procesuală, fie activă, fie pasivă, aceasta din urmă purtând asupra persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic, calitate ce coincide cu aceea de subiect pasiv al dreptului.
Instanţa de judecată verifică calitatea procesuală, atât pasivă cât şi activă, în funcţie de drepturile şi obligaţiile izvorâte din raportul juridic dedus judecăţii.
În speţa de faţă, raportul juridic dedus judecăţii izvorăşte din contractul nr. 30001 din 19 ianuarie 2000, încheiat între SC S. SA şi SC I.C.N. SRL, prin reprezentanţii legali.
În aplicaţiunea prevederilor art. 969 prin raportare la art. 973 C. civ., cum convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, neproducând efecte juridice decât între acestea, în prezenta cauză, SC S. SA are calitatea de reclamantă şi SC I.C.N. SRL are calitatea de pârâtă, administratorul societăţii pârâte neavând calitate procesuală pasivă, cum greşit a înţeles reclamanta, întrucât izvorul raporturilor juridice îl reprezintă mai sus, menţionatul contract încheiat exclusiv între cele două societăţi comerciale.
Pe cale de consecinţă, sub acest aspect, în mod corect instanţa de apel a menţinut soluţia pronunţată de prima instanţă în sensul respingerii acţiunii reclamantei SC S. SA, în contradictoriu cu pârâtul C.C.F., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanţa de apel în mod just a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a administratorului societăţii pârâte în raport de contractul încheiat între cele două societăţi comerciale, menţinând dispoziţia sentinţei primei instanţe cu privire la respingerea acţiunii faţă de C.C.F.
Aşadar, cum Decizia recurată a fost dată cu aplicarea corectă a legii şi cu o motivare în concordanţă cu situaţia de drept raportată la situaţia de fapt, derivând din contractul încheiat între cele două societăţi comerciale, criticile aduse în recurs de către reclamantă nu pot fi primite, acestea neavând suport legal.
În concluzie, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat, în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 520 din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3042/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3835/2007. Comercial → |
|---|
