ICCJ. Decizia nr. 3490/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3490/2007
Dosar nr. 33221/3/2006
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, la data de 9 ianuarie 2007, reclamanta G.G. a solicitat instanţei tragerea la răspundere a pârâtei SC A. SRL, în calitate de comitent, pentru faptele prepusului său lichidator A.V., obligarea acesteia la întocmirea bilanţurilor contabile în vederea lichidării societăţii SC M.I. SRL, sub sancţiunea plăţii daunelor cominatorii în cuantum de 50 lei/zi.
Prin sentinţa nr. 2378 din 22 februarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, a admis excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere vizând atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei şi a anulat acest capăt de cerere, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins celelalte două capete de cerere ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta nu a precizat obiectul primului capăt de cerere, în sensul că nu a arătat pretenţiile formulate împotriva pârâtei, iar în ce priveşte celelalte capete, a constatat că nu există identitate între persoana pârâtei şi dl. A.V., numit în calitate de lichidator prin hotărâre judecătorească.
Sentinţa a fost apelată de reclamanta G.G., iar Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, prin Decizia nr. 253 din 16 mai 2007, a admis apelul, a desfiinţat în parte sentinţa atacată în ce priveşte soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC A. SRL şi a trimis spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că persoana împotriva căreia se îndreaptă judecata este numitul A.V., individualizat şi ca reprezentant al SC A. SRL, astfel cum rezultă din lucrările dosarului. In ceea ce priveşte obiectul primului capăt de cerere, Curtea a stabilit că neindicarea acestuia este sancţionată cu nulitatea, sancţiune prevăzută de art. 133 alin. (l) C. proc. civ.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel, a declarat recurs reclamanta G.G., prin care a invocat prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi în temeiul cărora a solicitat casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea spre rejudecare.
Potrivit recurentei, Decizia recurată este nelegală având în vedere că instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind obligarea pârâtului la efectuarea expertizei contabile şi tragerea la răspundere pentru neîndeplinirea obligaţiei stabilite. Mai susţine recurenta că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu au avut în vedere împrejurarea că pârâtul nu a respectat dispoziţiile Legii nr. 31/1990, fapt ce echivalează cu nerespectarea hotărârii judecătoreşti prin care a fost numit lichidator.
Recursul este nefondat.
Din expunerea argumentelor aduse în susţinerea recursului, rezultă că recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pe care însă nu le-a dezvoltat separat, aşa cum dispune art. 3021 lit. c) C. proc. civ. şi nici nu a indicat dispoziţiile legale încălcate şi argumentele concrete care susţin punctul său de vedere. Este de observat că în calea de atac a recursului se exercită controlul legalităţii asupra deciziei pronunţată în apel şi din acest punct de vedere, Înalta Curte ar trebui să se mărginească numai la analiza acelor susţineri ce se încadrează în vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile sus evocate.
Cu toate acestea, trecând la analiza motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea pronunţată este nelegală atunci când instanţa a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii prin interpretarea greşită a acestuia, criticile formulate nu pot fi primite, având în vedere că acestea vizează nepronunţarea instanţei asupra primului capăt de cerere, aspect ce nu poate fi încadrat în dispoziţiile sus evocate.
Referitor la critica formulată în considerarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acest motiv are de regulă, în vedere încălcarea legii de drept substanţial, mai precis, aplicarea unui text de lege străin de situaţia de fapt dedusă judecăţii sau extinderea normei de drept la situaţii neaplicabile în speţă. Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat dispoziţiile legale încălcate sau aplicate greşit, iar criticile aduse deciziei recurate nu se regăsesc în dispoziţiile invocate de aceasta.
Revenind la critica ce priveşte nepronunţarea instanţei asupra primului capăt de cerere, Înalta Curte constată că instanţa de apel a tratat în mod exhaustiv acest aspect, reţinând că indicarea generică a obiectului cererii, respectiv neprecizarea acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 112 pct. 3 C. proc. civ., conduce la nulitatea cererii, potrivit dispoziţiilor art. 133 alin. (l) acelaşi cod.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta G.G., împotriva deciziei nr. 253 din 16 mai 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3820/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3442/2007. Comercial → |
|---|
