ICCJ. Decizia nr. 3820/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3820/2007
Dosar nr. 1447/2/2007
Şedinţa publică din 22 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 6 iulie 2006 reclamanţii A.G. şi A.E. au solicitat ca în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. să se constate nulitatea absolută a ordinului nr. 2130 din 5 mai 2003 emis de pârâtă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 68 din 5 aprilie 2007, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamantă şi a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanţi.
S-a reţinut în considerentele hotărârii că nu se poate reţine excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamanţi întrucât nu există tripla identitate de cauză, obiect şi părţi prevăzută de lege.
Astfel, sentinţa civilă nr. 524 din 7 aprilie 1997 prin care SC C.G. SRL a fost obligată la cererea B.A. SA la restituirea creditului şi accesoriilor aferente nerestituite, se referă numai la raportul juridic născut în baza contractului de creditare faţă de care reclamanţii sunt terţe persoane.
Pentru executarea silită pornită împotriva reclamanţilor, în contextul căreia s-a emis ordinul a cărui nulitate absolută se solicită de către reclamanţi, A.V.A.S. a avut în vedere contractul de garanţie imobiliară şi calitatea de garanţi, ipotecari a acestora, şi nu sentinţa civilă nr. 524 din 7 aprilie 1997 care constituie titlu executoriu doar împotriva societăţii împrumutate prin contractul de credit. Că descărcarea de datorie dispusă cu privire la SC C.G. SRL în cadrul procedurii prevăzute de legea nr. 64/1995 nu echivalează cu înlăturarea obligaţiei de stingere a debitului decât în raport cu societatea comercială respectivă şi nu faţă de garanţii ipotecari, reclamanţii din litigiu dedus judecăţii.
Pe fondul litigiului s-a reţinut că ordinul a fost emis de A.V.A.S. în cadrul executării silite pornite împotriva reclamanţilor conform art. 38 şi 39 din OUG nr. 51/1998 pentru creanţa neperformantă preluată de la B.A. SA apărută în urma nerespectării creditelor primite de la aceasta de către SC C.G. SRL al cărui administrator este reclamantul A.G.
Pentru restituirea creditelor reclamanţii s-au angajat prin contractele de garanţie imobiliară încheiate cu banca şi pe care le-au semnat.
Instanţa a stabilit că dispoziţiile OUG nr. 51/1998 prevăd comunicarea de către A.V.A.S. a unor acte în cadrul executării silite către debitori, dar printre acestea nu se regăseşte şi ordinul de constituire a unei comisii în vederea vânzării la licitaţie publică a bunurilor care au făcut obiectul contractelor de garanţie încheiate de reclamanţi.
Împotriva acestei sentinţe reclamanţii au declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 4, 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi au solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
S-a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică cu încălcarea art. 129 şi 261 C. proc. civ., art. 21 din Costituţia României, art. 6 din C.A.D.O.L.F., art. 6, 7 şi 10 din Legea nr. 304 /2004, art. 5 din Legea nr. 303/2004 modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005.
Au invocat recurenţii în temeiul art. 304 pct. 6 C. proc. civ., că instanţa de fond nu a exercitat rolul activ, în sensul că nu a pus în vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin şi nu a stăruit pentru soluţionarea amiabilă a cauzei conform art. 129 C. proc. civ.
Critica nu poate fi analizată întrucât recurenţii au reprodus numai textul de lege, respectiv art. 129 C. proc. civ., fără însă a arăta în concret şi la speţă în ce constă încălcarea acestor dispoziţii legale.
Pe de altă parte art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurenţi ca motiv de recurs se referă la situaţia în care instanţa prin soluţia pronunţată a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut şi nu la lipsa rolului activ al instanţei, aşa cum au susţinut recurenţii.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., privind nerespectarea art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că Decizia instanţei de apel nu este motivată, recurenţii au reprodus, de asemenea, textul de lege fără însă să precizeze în ce constă nemulţumirea acestora. Mai mult decât atât din considerentele deciziei rezultă că aceasta a fost amplu motivată atât în ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat cât şi pe fondul litigiului, aşa încât afirmaţia recurenţilor nu are suport probator.
Reclamanţii au procedat în acelaşi mod atunci când au invocat şi celelalte două motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., în sensul că au reprodus aceste prevederi legale fără însă a arăta în ce a constatat, la speţă încălcarea acestora, deci ele nu pot fi analizate.
Afirmaţia recurenţilor că instanţa de apel nu a examinat cererea privind acordarea unui termen pentru lipsă de apărare şi comunicarea întâmpinării şi prin aceasta li s-au încălcat drepturile legale şi constituţionale cu privire la apărare şi un proces echitabil, nu sunt întemeiate.
Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.
În speţă, pe de o parte cererea depusă la Curtea de Apel Bucureşti privind amânarea cauzei pentru angajarea unui apărător nu a fost motivată, iar întâmpinarea nu putea fi comunicată aşa cum s-a solicitat, întrucât nu a fost depusă de către intimată.
Pe de altă parte recurenţii aveau timp suficient pentru a-şi angaja apărător, soluţionarea cauzei fiind declinată la 3 ianuarie 2007 de către Judecătoria Iaşi în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 45 din OUG nr. 51/1998 care prevăd printre altele şi judecarea de urgenţă şi cu precădere a acestor litigii, iar citaţia pentru primul termen de judecată 5 aprilie 2007, au primit-o la 5 martie 2007, deci cu o lună înainte de data menţionată.
Recurenţii au susţinut iniţial încălcarea art. 6, 7 şi 10 din Legea nr. 304/2004 şi art. 5 din Legea nr. 303/2004 modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005, critici care nu pot fi analizate deoarece nu s-a precizat în concret, în ce constă nerespectarea acestor dispoziţii legale.
Pentru considerentele reţinute urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A.G. şi A.E. împotriva sentinţei comerciale nr. 68 din 5 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 3825/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3490/2007. Comercial → |
|---|
