ICCJ. Decizia nr. 3831/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3831/2007
Dosar nr. 28455/2/2005
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2007
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 ianuarie 2005, reclamanta SC P.I. SRL a chemat în judecată pârâta, F.M., Cabinetul Medical Individual Dr. F.M. pentru ca, în contradictoriu cu aceasta, să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat sub nr. 449 din 30 ianuarie 2003, notar public M.G., având ca obiect vânzarea-cumpărarea apartamentului situat în Municipiul Olteniţa.
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa nr. 268 din 26 aprilie 2005, a respins acţiunea.
În principal, instanţa a reţinut că nu se pot reţine motive care să determine nulitatea contractului.
Susţinerea reclamantei în sensul că preţul a fost neserios, 25.000.000 lei, având în vedere că a fost cumpărat cu 4 ani anterior la un preţ dublu, şi s-au mai adus şi îmbunătăţiri, nu a fost reţinută de instanţă, ca motiv de nulitate, preţul vânzării fiind convenit de părţi. Pe de altă parte preţul nu poate fi considerat ca fiind derizoriu, disproporţionat faţă de valoarea lucrului vândut.
A fost înlăturată şi susţinerea privind neplata preţului, fiind contrară clauzei din contract; iar pe de altă parte, neîndeplinirea unei obligaţii este motiv de rezoluţiune, iar nu motiv de nulitate.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei menţionate a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 211 din 18 aprilie 2007.
Pentru a pronunţa această decizie curtea a apreciat, în esenţă, că deşi reclamanta invocă neseriozitatea preţului, la momentul încheierii contractului a fost de acord cu cuantumul preţului deşi ştia că este inferior preţului cu care imobilul fusese achiziţionat, precum şi valorii de circulaţie a imobilului.
De asemenea, curtea apreciază că dispoziţiile art. 1303 C. civ., referitoare la seriozitatea preţului nu impun ca această condiţie să reprezinte întotdeauna valoarea de circulaţie sau valoarea reală a imobilului, urmând ca instanţa să stabilească dacă există disproporţie vădită între valoarea bunului şi preţ.
Împotriva acestei ultime hotărâri, reclamanta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- instanţele au interpretat greşit art. 1303 C. civ., considerând că preţul imobilului nu este derizoriu având în vedere probele din dosar, din care rezultă că imobilul a fost dobândit la un preţ mult mai mare, s-au adus îmbunătăţiri de 4000 dolari S.U.A. şi este de notorietate creşterea preţurilor pe piaţa imobiliară; - pârâta, fostă soţie a urmărit un scop ilicit, întrucât imediat după actul de vânzare-cumpărare a intentat acţiune de divorţ şi astfel a scos imobilul din masa bunurilor ce urmau a fi împărţite din cadrul societăţii reclamante, a cărui asociaţi erau.
Recursul este nefondat.
Recurenta a susţinut greşita interpretare şi aplicare a art. 1303 C. civ., care prevede referitor la contractul de vânzare-cumpărare că „preţul vânzării trebuie să fie serios şi determinabil de părţi".
În contract părţile SC P.I. SRL Olteniţa, vânzător şi F.M., Cabinetul Medical Individual Dr. F.M. au prevăzut că preţul vânzării apartamentului este de 25.000.000 lei, preţ primit de vânzătoare.
Instanţele de fond şi apel au reţinut întemeiat că preţul este serios, că suma convenită nu poate fi considerată ca derizorie.
Preţul poate fi superior sau inferior valorii lucrului vândut, fără să afecteze validitatea contractului.
Este valabilă o vânzare în cazul convenirii de către părţi a unui preţ sub valoarea bunului, pentru că se consideră că vânzătorul a vrut să-l gratifice pe cumpărător.
În speţă, reclamanta prin administratorul F.C. a fost de acord cu preţul prevăzut în contract şi numai determinat de divorţul intervenit ulterior între soţi a invocat neseriozitatea preţului.
Invocarea unor scopuri ilicite urmărite de pârâtă, pe lângă faptul că nu sunt dovedite, nu pot fi luate în considerare într-o acţiune în nulitate.
Aşa fiind, acţiunea în nulitate nefiind dovedită hotărârea de respingere a cererii este temeinică şi legală, recursul urmând să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC P.I. SRL Olteniţa, prin administrator F.C. împotriva deciziei nr. 211 din 18 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3835/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3825/2007. Comercial → |
|---|
