ICCJ. Decizia nr. 369/2007. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 369/2007
Dosar nr. 5328/1/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 124 din 2 martie 2005, Tribunalul Vâlcea, secţia comercială, a anulat acţiunea formulată de SC S. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva pârâtei SC S.G.R. SA Bucureşti ca netimbrată, în temeiul art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.
Prin Decizia nr. 82 din 1 iunie 2005, Curtea de Apel Piteşti, în complet de divergenţă, a admis apelul, a anulat sentinţa nr. 129/2005 şi s-a fixat termen la data de 22 iunie 2005.
Instanţa de apel a reţinut că împotriva reclamantei s-a dispus declanşarea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 la data de 13 ianuarie 2005 şi că la data de 16 februarie 2005 când s-a pus în discuţie plata taxei de timbru aceasta intra sub incidenţa art. 58 din Legea nr. 64/1995, fiind scutită de plata taxei de timbru.
Prin Decizia nr. 99 din 29 iunie 2005, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei pentru lipsa calităţii procesuale active.
În motivarea deciziei s-a reţinut, în esenţă, că în baza art. 44 din HG nr. 802/1999, cu modificările ulterioare, reclamanta a procedat la regularizarea obligaţiei de înscriere în A.E.G.R.M., la data de 20 iulie 2004, a cesiunii obligaţiilor de plată/despăgubiri ale SC S.G.R. SA decurgând din contractul de subînchiriere a celor 6 autovehicule marca M.A.N. 18224, încheiat la începutul anului 1998, pe o perioadă de 5 ani cu reclamanta către deţinătorul extern C.A.L. Viena – Austria.
A fost cesionată finanţatorului extern şi factura nr. 9878107 din 31 mai 2004 conform înscrisului de la fila X intitulat „Alte bunuri în garanţie".
Întrucât finanţatorul extern nu a indicat alte modalităţi de derulare a raporturilor juridice ce au implicat iniţial trei părţi, proprietar (extern), chiriaş (reclamanta) şi subchiriaş (pârâta) şi nu a dat un mandat în acest sens, s-a reţinut că reclamanta nu mai era în măsură să acţioneze cu privire la operaţiunile comerciale desfăşurate.
În ceea ce priveşte cesionarea drepturilor decurgând din contractul de mandat nr. 16/1997, s-a apreciat că aceasta nu se referă la contractul de subînchiriere a celor 6 autovehicule.
Reclamanta a formulat cererea de revizuire a deciziei nr. 99 din 29 iunie 2005 în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 155 din 21 decembrie 2005, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a respins cererea de revizuire.
În motivarea deciziei s-a reţinut că întrucât revizuienta se afla în procedura falimentului societatea nu avea capacitatea de a formula cererea în nume propriu.
De asemenea, s-a reţinut că excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire invocată de intimata-pârâtă este întemeiată întrucât hotărârea atacata a fost pronunţată în apel pe baza excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, astfel că împotriva acesteia nu se poate exercita calea de atac prevăzută de art. 322 C. proc. civ.
Reclamanta, prin lichidator U.I., a declarat recurs împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că s-au încălcat dispoziţiile art. 133, art. 161 şi art. 322 alin. (1), art. 69 alin. (2) C. proc. civ., şi art. 3 din Legea nr. 51/1995.
Recursul este neîntemeiat.
Într-adevăr, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., se poate solicita revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul.
În speţă, cauza fiind rezolvată pe excepţia lipsei calităţii procesuale s-a considerat în mod întemeiat că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
De altfel, din certificatul depus la dosar de intimată rezultă că prin Decizia nr. 102 din 11 ianuarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 14168/1/2005, s-a admis recursul declarat de pârâta SC S.G.R. SA Bucureşti, s-au modificat Decizia nr. 99/ A/C din 29 iunie 2005 a Curţii de Apel Piteşti şi Decizia nr. 82/ A/C din 1 iunie 2005 a Curţii de Apel Piteşti în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta SC S. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei nr. 124/ C din 2 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, ca nefondat.
Pentru aceste considerente recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de revizuienta SC S. SRL Râmnicu Vâlcea prin lichidator U.I. împotriva deciziei nr. 155/ A-C din 21 decembrie 2005 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 370/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 368/2007. Comercial → |
---|