ICCJ. Decizia nr. 362/2007. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 362/2007

Dosar nou nr. 11735/1/2005

Dosar vechi nr. 2838/2005

Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 2675 din 24 februarie 2004, a respins excepţia lipsei de interes, ca neîntemeiată, şi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. A fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii A.M. de la B.T. SA cu sediul social în Bucureşti, S.C., P.C.Ş., M.G., A.M. şi N.C.D., toţi domiciliaţi în Bucureşti, împotriva pârâtelor A.P.A.P.S. şi SC D.I.H. SRL, ambele cu sediul social în Bucureşti.

În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că prin întâmpinarea formulată, la data de 9 decembrie 2003, pârâta SC D.I.H. SRL Bucureşti a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în raport de dispoziţiile art. 32/38 din OUG nr. 88/1997, excepţia lipsei de interes raportat la împrejurarea că reclamanţii solicită constatarea nulităţii absolute a unui act juridic faţă de care au calitatea de terţi şi excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a reclamantei A.M. de la B.T. SA.

Excepţia lipsei de interes a fost găsită neîntemeiată prin aceea că reclamanţii au făcut dovada de acţionari ai SC B.T. SA, conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 4106 din 24 decembrie 1999 şi a actului adiţional la acest contract, încheiat la 5 decembrie 2000 şi prin urmare justifică un interes legitim în promovarea acţiunii.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost constatată ca întemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 32/38 din OUG nr. 88/1997, în conformitate cu care termenul de prescripţie pentru formularea acţiunii este de 3 luni de la data la care reclamanţii au cunoscut existenţa operaţiunii sau a actului atacat ori de la data naşterii dreptului.

Dreptul comun în materie de prescripţie extinctivă se aplică acelor acţiuni promovate de vânzător sau cumpărător, în calitate de părţi contractante, faţă de care, în conformitate cu principiul relativităţii se produc efectele actului juridic sinalagmatic, iar în cauză reclamanţii au calitatea de terţi faţă de contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni şi actul adiţional, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 285 din HG nr. 577/2002.

Acţiunea reclamanţilor a fost înregistrată, la data de 14 noiembrie 2003 şi este prescrisă, fiind promovată cu mult peste termenul special de prescripţie.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 6757 din 21 mai 2004, a admis cererea formulată de pârâta SC D.I.H. SRL Bucureşti, în sensul că a completat dispozitivul sentinţei nr. 2675 din 24 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 18377/2003, în sensul că obligă reclamanta să plătească pârâtei SC D.I.H. SRL Bucureşti suma de 5.000.000 lei reprezentând onorariu avocat.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 233 din 25 martie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanţii S.C., P.C.Ş., M.G., A.M. şi N.C.D. împotriva sentinţelor comerciale nr. 2675 din 24 februarie 2004 şi nr. 6757 din 21 mai 2004 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimatele SC D.I.H. SRL, A.V.A.S. şi A.M. de la SC B.T. SA, toate cu sediul social în Bucureşti.

Instanţa de apel a stabilit că toţi reclamanţii au formulat apel împotriva sentinţei comerciale nr. 2675 din 24 februarie 2004 iar împotriva sentinţei nr. 6757 din 21 mai 2004 (prin care s-a completat dispozitivul primeia) a declarat apel numai reclamantul M.G. Apelul formulat împotriva sentinţei comerciale nr. 6757 din 21 mai 2004 de către M.G. nu a fost motivat în fapt şi în drept.

Analizând sentinţele atacate, în raport de înscrisurile aflate la dosar, susţinerile părţilor şi temeiul de drept invocat, s-a apreciat că în mod corect instanţa de fond s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor invocate, care ar fi făcut de prisos cercetarea în fond a pricinii, prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. Nu s-a impus nici suspendarea judecăţii cauzei iar completarea dispozitivului sentinţei expuse anterior s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor art. 285 C. proc. civ.

Nici motivul de apel privind abrogarea art. 32/28 din OUG nr. 88/1997 nu este întemeiat, întrucât acest text de lege era în vigoare la momentul încheierii actului adiţional contestat de apelanţi, iar potrivit principiului tempus regit actum, care cârmuieşte aplicarea legii civile în timp, norma incidentă este cea care era în vigoare la momentul încheierii actului, deci OUG nr. 88/1997.

Împotriva deciziei comerciale nr. 233 din 25 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs reclamantul M.G., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectele că nu au fost examinate probele existente la dosar, au fost încălcate dispoziţii legale prin aceea că nu s-a luat în consideraţie existenţa cauzei penale nr. 583/2005 aflată pe rolul secţiei a II-a penală a Curţii de Apel Bucureşti, care dovedeşte că acţionarii au fost prejudiciaţi, iar termenul de prescripţie al acţiunii începe să curgă de la data luării la cunoştinţă a înscrisurilor doveditoare, respectiv luna noiembrie 2003. A fost solicitată admiterea recursului, anularea în tot a deciziei atacate şi admiterea acţiunii, în dovedirea motivelor de recurs invocându-se admiterea probei cu înscrisuri noi, în condiţiile art. 305 C. proc. civ., fără însă a se preciza care este temeiul de drept al cererii de recurs.

Intimata pârâtă A.V.A.S. Bucureşti a depus întâmpinare motivată în fapt şi în drept, prin care a cerut anularea recursului în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea ca nefondat.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge, ca nefondat, recursul reclamantului M.G. pentru următoarele considerente. De asemenea, urmează a respinge şi excepţia nulităţii recursului, excepţie formulată de intimatele A.V.A.S. Bucureşti şi SC D.I.H. SRL Bucureşti.

Este adevărat că în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 pct. 3 C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Din perspectiva conţinutului şi a dezvoltării în fapt a motivelor de recurs, este posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., respectiv pct. 9, referitor la situaţia când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

În speţă, nu se justifică aplicarea regimului sancţionator reglementat de art. 306 pct. 1 şi anume că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, prin aceea că, aşa cum au fost evocate de recurent situaţiile de fapt, îngăduie determinarea limitelor judecăţii.

Printr-o completă şi integrală apreciere a probelor, instanţele judecătoreşti anterioare, au stabilit o corectă situaţie de fapt şi de drept, prin aceea că au dat eficienţă dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 137 alin. (1) C. proc. civ., care precizează că judecătorul se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În faza procesuală a fondului, cele două pârâte SC D.I.H. SRL Bucureşti şi A.P.A.P.S. Bucureşti, prin întâmpinare au invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât aplicabile în speţă sunt dispoziţiile art. 32/28 din OUG nr. 88/1997, care prevăd un termen special de prescripţie şi anume de 3 luni de la data la care a fost cunoscută existenţa operaţiunii ori a actului care se atacă. Faţă de împrejurarea că data încheierii actului adiţional este 5 decembrie 2000, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, la data de 14 noiembrie 2003, se impune respingerea ca prescrisă. În contextul expus anterior, prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, toate celelalte motive de recurs care vizează fondul nu mai prezintă semnificaţie juridică, astfel că urmează a respinge, ca nefondat, recursul reclamantului M.G. împotriva deciziei comerciale nr. 233 din 25 martie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă prevăzută de art. 304 C. proc. civ.

De asemenea, va fi respinsă şi excepţia nulităţii recursului formulată de intimatele A.V.A.S. Bucureşti şi SC D.I.H. SRL Bucureşti.

În baza art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga recurentul să plătească suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC D.I.H. SRL Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de intimatele A.V.A.S. Bucureşti şi SC D.I.H. SRL Bucureşti.

Respinge recursul declarat de recurentul M.G. împotriva deciziei nr. 233 din 25 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurentul să plătească 500 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC D.I.H. SRL Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 ianuarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 362/2007. Comercial