ICCJ. Decizia nr. 378/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 378/2007
Dosar nr. 10072/2/2005
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 13568 din 14 decembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC I. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC I.C., I.S. SRL Bucureşti şi a obligat-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 862.920.172 lei reprezentând debit restant şi penalităţi precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 33.303.403 lei.
Instanţa de fond stabilind situaţia de fapt, a reţinut în esenţă, că între părţile litigante s-au desfăşurat relaţii comerciale constând în livrarea de mărfuri pentru care reclamanta a emis facturi şi care, pârâta le-a achitat numai în parte.
În cauză a fost efectuată o expertiză contabilă ce a evidenţiat debitul restant datorat de pârâtă şi situat la suma de 569.587.365 lei.
Apărările pârâtei formulate în sensul că facturile reclamate nu au fost acceptate la plată, în absenţa semnăturilor reprezentanţilor legali ai pârâtei, au fost înlăturate de instanţă cu motivarea că în speţă este analizat raportul periodic dintre părţi ce a dat naştere obligaţiei pârâtei de plată a facturilor, aşa cum a rezultat din materialul probator.
S-a reţinut, totodată că, pârâta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză şi nici nu a făcut dovada contrară a înregistrărilor contabile efectuate de reclamantă.
Instanţa de fond, constatând incidenţe şi dispoziţiile art. 43 C. com., a apreciat, că pârâta datorează şi plata dobânzilor legale aferente sumei restante.
Cererea reclamantei privind acordarea prejudiciului cauzat ca urmare a devalorizării monedei naţionale a fost respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere că dobânda legală acordată acoperă rata inflaţiei.
Pretenţiile reclamantei în sumă de 850.000.000 lei reprezintă contravaloare energie electrică au fost respinse, ca nefondate, instanţa reţinând că sumele pretinse au fost compensate, potrivit ordinelor de compensare aflate la dosarul cauzei, aşa încât din acest punct de vedere, pârâta nu datorează nimic.
Împotriva sentinţei de fond a declarat apel reclamanta, criticile vizând greşita interpretare a probatoriilor administrate, cu referire la stabilirea raporturilor comerciale dintre părţi.
Prin sentinţa comercială nr. 158 din 30 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul reclamantei şi a schimbat în parte hotărârea fondului în sensul că, a obligat pârâta şi la plata sumei de 142.006.938 lei cu titlu de diferenţă rezultată din actualizarea indicelui de inflaţie.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Instanţa de apel a reţinut că în mod corect au fost stabilite raporturile dintre părţile litigante şi, de asemenea, în mod corect instanţa de fond a apreciat cu privire la modul de stingere a obligaţiei pârâte, prin compensare, în ceea ce priveşte suma de 850.000.000 lei.
În ceea ce priveşte acordarea sumei reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a devalorizării monedei naţionale, instanţa de apel a apreciat că dobânda legală nu poate acoperi rata inflaţiei, aceasta reprezentând fructul civil al despăgubirilor, deosebirea constând în asigurarea echilibrului prestatorilor.
Aşa fiind, aceiaşi instanţă, având în vedere despăgubirea cuantificată cu raportul de expertiză, a apreciat că se impune aplicarea procentului stabilit de I.N.S., rezultatul reprezentând diferenţa rezultată din actualizarea în funcţie de indicele de inflaţie.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta SC I. SA Bucureşti a declarat recurs invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate şi, pe fond, obligarea intimatei-pârâte şi la plata sumei de 1.553.785 lei în plus faţă de hotărârea instanţei de fond reprezentând debit neachitat, împreună cu dobânda legală şi inflaţia aferentă acestei sume.
Recurenta, după o expunere a situaţiei de fapt şi redând considerentele hotărârii atacate, subliniază nelegalitatea hotărârilor pronunţate din perspectiva greşitei interpretări a actului juridic dedus judecăţii, situaţie ce se subscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., cu referire la natura greşit stabilită a ordinelor de compensare care, în realitate, reprezentau operaţiuni de creditare.
Astfel, din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză rezultă cu certitudine inexistenţa unei creanţe ce ar fi putut fi compensate, o serie de facturi fiind anulate, iar altele nefiind evidenţiate în registrul societăţii pârâte.
În acest sens, s-a susţinut că toate cele cinci operaţiuni de compensare au fost anulate, aspect confirmat de raportul de expertiză contabilă.
S-a susţinut totodată că instanţele nu au avut în vedere şi împrejurarea că pârâta nu a răspuns la interogatoriul administrat situaţiei ce echivalează cu recunoaşterea pârâtei asupra aspectelor invocate în cuprinsul interogatorului.
Deşi recurenta a invocat în drept şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., acestea nu au fost dezvoltate pentru a putea fi supuse analizei.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărâri atacate şi, pe fond, admiterea în tot a acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este nefondat şi va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente.
Se constată ca toate criticile invocate în recurs au constituit şi motive de apel şi au fost, aşadar, supuse controlului judiciar, în faza devolutivă.
Înalta Curte va înlătura criticile invocate formal în considerarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ., acestea nedezvoltate fiind înlătură posibilitatea instanţei de recurs în a le analiza.
De asemenea, instanţa va înlătura criticile vizând netemeinicia soluţiei pronunţate, sub aspectul greşitei interpretări a probatoriilor (interogatoriul, raportului de expertiză) ştiut fiind că, în condiţiile actuale, recursul este conceput ca o cale extraordinară de atac, aşa încât instanţa de recurs este ţinută a analiza numai aspectele de nelegalitate.
În cea ce priveşte critica formulată în considerarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată a fi nefondată.
Dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., admit că o hotărâre poate fi modificată când instanţa, „interpretând greşit actul dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia".
În speţă, se constată că susţinerile recurentei, deja analizate în apel, sunt nefondate. Astfel, raporturile comerciale dintre părţi au fost corect stabilite şi potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, necontestată de recurentă, în mod legal instanţele au apreciat cu privire la natura ordinelor de compensare.
Aşa cum în mod judicios instanţa de apel a stabilit, pretenţia recurentei privind suma de 850.000.000 Rol a fost stinsă prin operaţiunea de compensare, potrivit ordinelor de compensare emise şi menţionate în procesele verbale aflate la dosarul cauzei, neanulate de părţi şi nici prin hotărârea judecătoreasă.
Aşadar, nu poate fi reţinută critica recurentei vizând natura ordinelor de compensare ca fiind de creditare, evidenţele din registrele contabile stabilind în mod cert stingerea creanţei pretinse prin compensare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. şi, în consecinţă, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC I. SA Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 158 din 30 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2821/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 370/2007. Comercial → |
|---|
