ICCJ. Decizia nr. 3869/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3869/2007
Dosar nr. 379/33/2007
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7 din 16 ianuarie 2006 pronunţată în dosarul nr. 2085/2005 al Tribunalului Comercial Cluj a fost respinsă cererea formulată de reclamantul P.A. împotriva pârâtei SC M.C. SRL Cluj - Napoca ca inadmisibilă.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că deşi reclamantul a solicitat anularea a două hotărâri ale adunării generale ale asociaţilor societăţii pârâte nu s-a dovedit că au avut loc, că s-a dovedit a fi vorba de Decizia nr. 1/2005 a administratorului unic care poate fi atacată numai în dosarul în care a fost atacată Decizia de desfacere a contractului de muncă, acţiunea fiind astfel inadmisibilă.
La data de 11 mai 2006, prin Decizia nr. 22 pronunţată în dosarul nr. 2068/33/2006, Curtea de Apei Cluj a respins apelul însă, în urma recursului, în considerarea că pentru termenul de soluţionare a apelului, procedura de citare cu apelantul nu era îndeplinită, prin Decizia nr. 3811 pronunţată în dosarul nr. 2068/33/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare.
În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Decizia civilă nr. 11 din 6 iunie 2007, prin care a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel a reţinut că prin cererea introductivă, reclamantul P.A. a solicitat instanţei anularea hotărârilor adunării generale a asociaţilor din data de 09 septembrie 2005 şi respectiv 19 octombrie 2005 ale societăţii comerciale M.T.C. SRL susţinând că nu cunoaşte conţinutul celor două hotărâri, despre existenţa acestora a luat la cunoştinţă abia în cursul litigiului de muncă, dar că cele două hotărâri sunt nelegale întrucât nu a fost convocat la aceste adunări.
Ulterior, prin precizările făcute, reclamantul a învederat că nu înţelege să conteste hotărârile întrucât nu există, dar că fiind vorba de o decizie a administratorului unic al societăţii, solicită a se constata nulitatea acesteia întrucât această hotărâre a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale.
În drept cererea a fost fundamentată pe dispoziţiile art. 113 lit. b) şi c), art. 114 alin. (3), art. 196 şi art. 132 din Legea nr. 31/1990.
În speţă, actele relevă că, la data de 14 septembrie 2005, prin Decizia nr. 1 emisă de directorul general şi administratorul unic al SC M.T.C. SRL s-a dispus reorganizarea activităţii societăţii prin desfiinţarea activităţii de producţie şi identificarea unor producători de talie mare care să aibă ca şi politică vânzarea exclusivă către dealer; desfiinţarea postului de director comercial al reclamantei, cu posibilitatea numirii acestuia pe unul din posturile existente: reprezentant vânzări, agent prospectare; angajarea a 4 reprezentaţi vânzări pentru Cluj şi accentuarea eforturilor de extindere în afara judeţului; diversificarea gamei oferite, prin adăugarea de tâmplărie realizată pe 3 profile: ieftin, mediu şi scump; valorificarea stocurilor de marfă existente la un bun preţ negociat; valorificarea bunurilor firmei până la stingerea debitelor.
Această decizie, aşa cum rezultă din raportul de informare înregistrat sub nr. 1170 din 19 octombrie 2005, a fost adusă la cunoştinţa asociaţilor.
S-a concluzionat, faţă de situaţia rezultată din acte că Decizia administratorului vizând operaţiunile curente nu este o decizie luată în contextul delegării, conform art. 114, 113 lit. b) şi c), pentru a se considera că este aplicabilă procedura prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990. Ori, în aceste circumstanţe, nefiind vorba de o hotărâre ce poate fi atacată după procedura instituită de norma menţionată, în mod corect, aşa cum rezultă şi din practicaua hotărârii atacate cu apel, prima instanţă a reţinut că acţiunea este inadmisibilă.
Pe de altă parte, dacă s-ar considera că administratorul nu a avut mandat sau că s-ar fi depăşit mandatul, problema şi-ar găsi rezolvarea prin revocare şi nu prin anularea în condiţiile procedurii prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat recurs invocând nelegalitatea în temeiul art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., deoarece s-a dat o rezolvare greşită excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii atât timp cât temeiul acţiunii îl constituie art. 132 alin. (3) coroborat cu art. 114 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată, hotărârile administratorului societăţii vizează atribuţii care aparţin prin lege adunării generale, or nu există o delegare de atribuţii, astfel că era în drept să le atace pe această cale cu atât mai mult cu cât deşi notificat a refuzat să convoace adunarea generală, independent de cauza ce face deja obiectul unui litigiu de muncă, iar în privinţa conţinutului măsurilor luate prin raportare la dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 31/1990, republicată, instanţa de apel numai printr-o apreciere greşită a situaţiei de fapt şi printr-o aplicare greşită a legii a ajuns la concluzia că acestea privesc aspecte care ţin de o gestionare curentă şi nu de o modificare efectivă a obiectului de activitate în cazul desfiinţării activităţii de producţie şi de înfiinţare a unor subunităţi în cazul accentuării eforturilor de extindere în afara judeţului prin deschiderea de show-room-uri, atribuţii care revin adunării generale extraordinare a asociaţilor.
A mai arătat că, la baza deciziilor luate nu a existat o analiză a activităţii societăţii aşa cum reţine de fapt instanţa de apel, iar administratorul nu poate fi apreciat ca un bun şi prudent om de afaceri în condiţiile în care există o hotărâre judecătorească irevocabilă prin care s-a constatat că a desfăşurat acte de concurenţă neloială în dauna recurentului.
Recursul este nefondat.
Este fără dubiu că obiectul judecăţii priveşte desfiinţarea unor acte emise de Consiliul de administraţie, chiar recurentul reclamant declarând în faţa instanţelor de judecată că nu există o hotărâre A.G.E.A. în legătură cu aspectele ce fac obiectul cererii de chemare în judecată.
Pe de altă parte, rezultă din susţinerea recurentului reclamant că nu există nici o delegare de atribuţii din partea adunării generale în sensul îndeplinirii de către administratori a atribuţiilor ce aparţin acesteia în legătură cu schimbarea obiectului de activitate încât, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare a hotărârilor Consiliului de administraţie pusă în discuţie din oficiu cu respectarea legii trebuie analizată, aşa cum au făcut o şi ambele instanţe de judecată, din perspectiva obiectului pe care îl poate avea, potrivit legii, o astfel de cerere de chemare în judecată.
Or, potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, coroborat cu art. 114 şi 113 din aceeaşi lege, temeiuri de drept pe care recurentul reclamant şi-a fundamentat acţiunea pot fi atacate cu acţiune în anulare/declararea nulităţii absolute doar hotărârile adunării generale, situaţie în care se încadrează şi unele dintre hotărârile Consiliului de administraţie în regim de delegare de atribuţii, ceea ce nu se regăseşte în cauză.
Prin urmare, orice depăşire a competenţelor administratorilor în sensul arătat prin cererea de chemare în judecată nu poate fi valorificat prin această procedură.
Dreptul la acţiune nu poate fi exercitat decât în limitele legii, or în cauză, depăşirea limitelor mandatului legal al administratorilor prin pretinsa îndeplinire a unor atribuţii ce aparţin adunării generale extraordinare, care nici nu poate face obiectul analizei în acest cadru procesual faţă de soluţia de inadmisibilitate a acţiunii pronunţată de instanţă, poate fi contestată şi valorificată potrivit principiului disponibilităţii de acţionar (asociat), după caz, prin solicitarea convocării adunării generale direct sau cu ajutorul instanţei potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, dacă administratorii refuză convocarea acesteia, respectiv prin solicitarea antrenării răspunderii administratorilor, conform aceleiaşi legi.
Aşa fiind, soluţia pronunţată este la adăpost de criticile formulate, fiind legală iar motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., nefondate încât, în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.A. împotriva deciziei nr. 11 din 6 iunie 2007 a Curţii de Apel Cluj, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3108/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3681/2007. Comercial → |
|---|
