ICCJ. Decizia nr. 3862/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3862/2007
Dosar nr. 124/32/2006
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta A.V.A.S. Bucureşti a solicitat obligarea S.I.F. M. la plata sumei de 640.140 dolari S.U.A. reprezentând valoarea obligaţiei de plată rezultată din avalizarea de către pârâtă a biletului la ordin emis de către SC R. SRL Slănic Moldova.
Prin sentinţa civilă nr. 46 din 2 aprilie 2007, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia necompetenţei materiale şi a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi, prin urmare, a respins acţiunea formulată, ca prescrisă.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut, în primul rând, referitor la situaţia de fapt că, prin contractul de cesiune de creanţă nr. 326025 din 21 iulie 1999 B.R.C.E.B. SA a cesionat reclamantei creanţa faţă de debitorul cedat SC R. SRL Slănic Moldova, creanţă în valoare totală de 14.379.904.523,84 Rol. Potrivit art. 3.1. lit. b) din contract cedentul a transferat cesionarului toate accesoriile creanţei menţionate în anexa B, iar în anexa B a fost trecut avalul F.P.P. Moldova. Prin acţiune a fost invocat biletul la ordin 6 februarie 1997 scadent la data de 23 mai 1997, în valoare de 640.140 dolari S.U.A.; emitentul biletului este SC R. SRL Slănic Moldova în favoarea B. SA, fiind avalizat de F.P.P. Moldova.
Prin sentinţa civilă nr. 8 din 22 septembrie 1999 a Curţii de Apel Bacău, irevocabilă prin Decizia nr. 5883 din 28 noiembrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a admis opoziţia formulată de S.I.F. M. SA, constatându-se nulitatea biletului la ordin emis de debitoarea SC R. SRL Slănic Moldova în favoarea A.V.A.B., opozanta fiind exonerată de plată.
Reclamanta şi-a fundamentat acţiunea pe teza potrivit căreia biletul la ordin, deşi nu mai poate produce efecte cambiale, devine, ca efect al principiului conversiunii actelor juridice, înscris sub semnătură privată care produce efectele fidejusiunii comerciale.
Referitor la excepţiile ridicate de pârâtă, faţă de dispoziţiile art. 45 din OUG nr. 51/1998 şi obiectul cererii de chemare în judecată, care vizează o creanţă neperformantă, instanţa a reţinut că este competentă material să soluţioneze cauza, astfel că, a respins excepţia lipsei competenţei materiale.
Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost, în schimb, admisă cu următoarea argumentaţie juridică.
Astfel, aşa cum reclamanta a susţinut chiar prin acţiunea introductivă, titlul de credit, nul potrivit dreptului cambial, a devenit un înscris sub semnătură privată, nefiind incident termenul de prescripţie special, de 7 ani reglementat de art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, invocat de reclamantă, care priveşte dreptul de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titluri executorii, ci termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, pentru exercitarea dreptului la acţiune, reclamanta urmărind prin acţiunea pendinte tocmai obţinerea unui titlu executoriu pe care nu îl are.
Acest termen a început să curgă cel târziu la data la care reclamanta, în calitate de cesionară a creanţei preluate de la B. SA, a rămas fără posibilitatea de a executa biletul la ordin constatat nul prin hotărâre judecătorească, ca urmare a admiterii opoziţiei S.I.F. M. SA prin sentinţa civilă nr. 8 din 22 noiembrie 1999 pronunţată de Curtea de Apel Bacău şi chiar dacă s-ar lua în calcul data la care această hotărâre au rămas irevocabilă, 28 noiembrie 2000, termenul de prescripţie a dreptului la acţiune s-a împlinit cu mult timp anterior formulării acţiunii, la data de 28 noiembrie 2003.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând nelegalitatea hotărârii, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă că, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 republicată, potrivit cărora „termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formula executorie, este de 7 ani, termen care nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris".
Creanţa preluată de A.V.A.S. prin cesiune asupra debitorului SC R. SRL rezultată din biletul la ordin în valoare de 640.140 dolari S.U.A. avalizat de S.I.F. M. avea scadenţa la data de 23 mai 1997 deci, la data încheierii contractului de cesiune de creanţă nr. 326025 din 21 iulie 1999, dreptul la acţiune şi implicit cel de a cere executarea silită nu se împlinise, devenind astfel aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 republicată referitoare la termenul special de prescripţie de 7 ani.
Calculul termenului special de prescripţie de 7 ani se face de la data preluării creanţei A.V.A.S. (21 iulie 1999) asupra debitorului cedat SC M. SRL prin contractul de cesiune de creanţă nr. 326025.
Recursul este nefondat.
Din interpretarea literală a art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, republicată, rezultă, fără dubiu, că acesta se referă la termenul special de prescripţie, a dreptului de a cere executarea silită şi nu a dreptului la acţiune, efectele prescripţiei extinctive suspendarea sau întreruperea termenului analizându-se în funcţie de obiectul la care se referă prescripţia extinctivă. Or, în acest sens, legiuitorul a prevăzut, în mod expres, prin textul de lege arătat, un termen special de prescripţie de 7 ani a dreptului de a cere executarea silită, ceea ce implică aşa cum a reţinut şi instanţa de fond existenţa unui titlu executoriu, această prescripţie succedând celei care are ca obiect dreptul la acţiune şi care, în lipsa unor norme speciale, în acest sens, face incidente dispoziţiile de drept comun din Decretul nr. 167/1958 şi care reglementează în această situaţie un termen de 3 ani.
S-a mai susţinut prin recurs că, potrivit art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită şi că, biletul la ordin fiind scadent la 6 februarie 1997, dreptul SC B. SA de a cere executarea silită nu era prescris la data încheierii contractului de cesiune de creanţă, 21 iulie 1999, iar pentru că dreptul de a cere executarea silită nu se împlinise, devin aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, republicată şi că termenul de prescripţie de 7 ani a început să curgă în ceea ce o priveşte de la data preluării creanţei prin contractul de cesiune.
Susţinerea este greşită, deoarece, aşa cum s-a arătat pentru a discuta despre incidenţa termenului de 7 ani trebuie să existe un titlu executoriu valabil, chiar recurenta invocând de conversiunea actului juridic din biletul la ordin nul în act sub semnătură privată care nu este învestit cu o formulă executorie sau nu constituie titlu executoriu în sensul legii, încât împlinirea prescripţiei dreptului la acţiune face să nu se mai pună problema prescripţiei dreptului de a cere executarea silită.
Astfel fiind împlinită prescripţia dreptului la acţiune de 3 ani, care a început să curgă de la data scadenţei trecută pe biletul la ordin transmis de fostul SC B. SA către A.V.A.S. prin gir şi nu de la data actului de cesiune cum greşit se susţine, nu se mai poate obţine un titlu executor, iar în lipsa titlului executor nu se poate cere nici executarea silită şi pune în discuţie termenul de prescripţie privind executarea silită.
În realitate, recurenta reclamantă face o confuzie evidentă între cele două faze ale procesului civil prin preluarea unor acte de suspendare sau de întrerupere a prescripţiei din executarea silită şi invocarea lor în susţinerea dreptului său la acţiune, ceea ce nu poate fi permis.
La scadenţa biletului la ordin, posesorul putea opta fie la executarea silită fie să promoveze o acţiune care se bazează pe biletul la ordin, ca înscris sub semnătură privată alegându-se la data respectivă executarea silită, s-a declanşat opoziţia cambială, iar instanţa de judecată a anulat biletul la ordin, or nevalidarea executării nu poate constitui un act de întrerupere a dreptului la acţiune arătat mai sus, născut la data scadenţei, astfel că, acesta a curs în continuare şi cum nu s-a făcut cu probe concludente dovada suspendării sau întreruperii acestuia, în sensul legii, faţă de pârâta din cauză, legal, s-a respins acţiunea ca prescrisă, excepţie care primează faţă de celelalte, invocate de pârâtă, în apărare.
Aşa fiind, soluţia este legală în cauză fiind incident termenul general de prescripţie prevăzut de Decretul nr. 167/1958 şi recursul este nefondat cât în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 46 din 2 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bacău, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3864/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3859/2007. Comercial → |
|---|
