ICCJ. Decizia nr. 445/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 445/2007
Dosar nr. 14725/1/2006
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa nr. 40 din 26 ianuarie 2006, Tribunalul Bihor Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC R. SA – Agenţia Oradea în contradictor cu pârâta B.C.R. Asigurări SA Bucureşti şi, în consecinţă, a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 552.275.535 lei reprezentând diferenţa de despăgubiri din asigurare, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că prin hotărârea Consiliului de Administraţie al SC R. SA nr. 20 din 08 iulie 2004 unităţile societăţii fără personalitate juridică, inclusiv Agenţia Oradea au fost împuternicite să reprezinte interesele patrimoniale ale societăţii în raporturile cu terţii, inclusiv instanţe judecătoreşti chiar dacă operaţiunile în cauză au fost făcute sub titulatura de SC R. SA, situaţie în raport de care excepţia lipsei calităţii procesuale active a fost respinsă.
Pe fond, prima instanţă a reţinut că reclamanta este titulara poliţei de asigurare a bunurilor, pentru riscurile de incendiu, alte calamităţi şi riscuri speciale încheiată cu asigurătorul B.C.R. Asigurări SA Oradea la data de 25 aprilie 2003 având a obiect clădiri şi construcţii proprietatea reclamantei, suma asigurată fiind de 763.822 dolari S.U.A., prima de asigurare de 1.792 dolari S.U.A., iar perioada asigurată de 12 luni, cuprinzând intervalul 26 aprilie 2003 – 25 aprilie 2004.
La data de 25 iunie 2003 s-a produs evenimentul asigurat, respectiv o furtună puternică care a determinat avarierea depozitului P + 3, obiectiv asigurat aflat în proprietatea reclamantei, a cărui valoare reală calculată conform raportului de evaluare B.C.R. la 30 noiembrie 2002 este de 566.890 dolari S.U.A. echivalentul a 19.029.936.909 lei, conform raportului de schimb de la acea dată, suma asigurată fiind de 163.257 dolari S.U.A., echivalentul a 5.352.707.259 lei conform anexei la Poliţă, la 25 iunie 2003.
S-a practicat o subasigurare de 29 % şi o franciză de 0,5 % din suma asigurată, reprezentând 816,2 dolari S.U.A. echivalent cu 26.763.536 lei, iar valoarea totală a facturii de reparaţii este de 326.850.000 lei.
Reclamanta a plătit suma de 1.559.800.901 lei reprezentând contravaloarea reparării daunelor iar asigurătorul a plătit reclamantei o despăgubire în cuantum de 326.850.000 lei.
În considerarea art. 27 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România modificată, instanţa de fond a apreciat că varianta din raportul de expertiză contabilă prin care expertul contabil a procedat la actualizarea valorii de apreciere a proprietăţii imobiliare, respectiv valorii de piaţă, prezentată de B.C.R. serviciul credite în raportul din 30 noiembrie 2002 la data producerii evenimentului asigurat - iunie 2003 este cea corectă fiind în concordanţă cu criteriul legal şi cu prevederile art. 5.1 lit. a) din contractul de asigurare încheiat între părţi.
Conform clauzei contractuale, criteriul avut în vedere la calcularea sumei asigurare îl constituie valoarea reală la data asigurării, respectiv „valoarea din nou (preţul de înlocuire) din care se scade uzura în raport cu vechimea, întrebuinţarea şi starea de întreţinere a bunului respectiv" şi care potrivit precizărilor B.C.R. reprezintă, costul construirii, procurării ori producerii din nou a bunurilor respective sau a unor bunuri similare din punct de vedere constructiv şi al parametrilor de funcţionare, la preţurile uzuale de pe piaţa locală".
Drept urmare, a fost confirmată expertiza care a respectat acest criteriu, pârâta fiind obligată la plata sumei de 552.275.535 lei diferenţă de despăgubire către reclamantă.
II. Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 112 din 27 septembrie 2006, a admis, ca fondat, apelul declarat de B.C.R. Asigurări SA Bucureşti împotriva sentinţei instanţei de fond pe care a modificat-o în sensul că obligaţia pârâtei către reclamantă a fost stabilită la 21 lei în loc de 552.275.535 lei.
Constatând că situaţia de fapt a fost corect stabilită şi că nu face obiectul criticii, instanţa de apel a reţinut ca întemeiată critica interpretării art. 5.1 lit. a) din contract cu privire la sintagma „valoarea reală a bunurilor" statuând că în sensul contractului şi a prevederilor art. 28 din Legea nr. 136/995 valoarea din nou nu este valoarea de circulaţie a imobilului cum greşit a stabilit instanţa de fond în temeiul expertizei ci preţul de înlocuire din care se scade uzura în raport cu vechimea, întrebuinţarea şi starea de întreţinere a bunului respectiv cum corect a stabilit contraexpertiza, motiv pentru care a confirmat-o modificând sentinţa în sensul concluziilor sale.
III. În contra deciziei menţionate a declarat recurs reclamata SC R. SA Agenţia Oradea pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în a cărei dezvoltare arată că:
- în mod greşit s-a stabilit valoarea de înlocuire a bunului, deoarece potrivit normelor generale aplicabile asigurării clădirilor şi Raportului de evaluare întocmit de către B.C.R. cu ocazia emiterii unor scrisori de garanţie, valoarea apreciată este egală cu valoarea de piaţă, şi cu preţul de înlocuire, contractul fiind greşit interpretat.
IV. Intimata SC B.C.R. Asigurări SA a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca legală a deciziei atacate.
La determinarea cuantumului despăgubirii se ia în considerare valoarea declarată de asigurat ce se constituie în suma asigurată la care se reportează valoarea reală a bunurilor la data procedurii daunelor din care se scade uzura în raport cu vechimea, întrebuinţarea şi starea de întreţinere a bunului respectiv, „valoarea rămasă actuală" este cea reală şi nu valoarea apreciată.
V. Recursul este fondat.
În cadrul asigurărilor de bunuri, situaţia în speţă, conform cu art. 27 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, modificată, despăgubirile ce se plătesc de asigurător se stabilesc în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat şi ele nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei şi nici suma la care s-a făcut asigurarea.
În concretizarea prevederilor legale suscitate părţile au încheiat o poliţă de asigurare pentru bunurile imobile care se completează şi din care fac parte integrantă Condiţiile privind asigurarea bunurilor pentru riscurile de incendiu, alte calamităţi şi riscuri speciale, unilateral emise de asigurător, contractul în ce le priveşte fiind unul de adeziune.
Cum din cuprinsul poliţiei de asigurare nu rezultă că aceasta s-a încheiat pentru o sumă asigurată inferioară valorii bunului, prevederea art. 28 din lege cu privire la reducerea despăgubirii corespunzător raportului dintre suma prevăzută în contract şi valoarea bunului nu este incidentă în cauza de faţă.
Conform art. 5 pct. 1 din Condiţiile generale sumele declarate de asigurat la care se asigură bunurile nu trebuie să depăşească valoarea reală la data asigurării adică valoarea de nou (preţul de înlocuire) din care se scade uzura în raport cu vechimea, întrebuinţarea şi starea de întreţinere a bunului respectiv.
Drept urmare, valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat este valoarea reală, valoarea de nou (de înlocuire) şi care în accepţiunea asiguratorului exprimată în Normele sale proprii reprezintă "costul construirii, procurării ori producerii din nou a bunurilor respective sau a unor bunuri similare din punct de vedere constructiv şi al parametrilor de funcţionare, la preţurile uzuale de pe piaţa locală".
Este de observat, că aceiaşi accepţiune o dă şi C.S.A. cu privire însă la valoarea autovehiculului la data producerii accidentului, prin art. 54 din Normele privind R.C.A. date în aplicarea Legii nr. 136/1995 modificată, nr. 113133/2006: prin valoarea de nou a autovehiculelor avariate se înţelege:
a) preţul de comercializare practicat de unităţile de specialitate din România la data producerii accidentului; definiţie aplicabilă prin analogie şi la bunurile imobile, faţă de faptul că art. 27 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 modificată când stabileşte tripla condiţionare în acordarea despăgubirilor nu distinge între valoarea bunului imobil şi mobil.
De altfel, interpretarea logică a prevederilor art. 5 pct. 11 din condiţiile de asigurare prin prisma naturii şi finalităţii contractelor de asigurare confirmă interpretarea autentică dată de chiar asigurător şi concordă cu definiţia reglementată de autoritatea de supraveghere în materie de asigurări.
VI. Drept urmare, în mod greşit instanţa de apel a stabilit ă valoarea de înlocuire este diferită de valoarea de piaţă, motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va modifica Decizia atacată şi va respinge apelul, confirmând astfel soluţia instanţei de fond.
În baza art. 274 C. proc. civ., va obliga intimata la plata sumei de 2.667 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC R. SA Agenţia Oradea împotriva deciziei nr. 112/ C din 27 septembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, modifică Decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat împotriva sentinţei nr. 40/ COM din 26 ianuarie 2006 a Tribunalului Bihor Oradea de către pârâta B.C.R. A. SA Bucureşti.
Obligă intimata să plătească recurentei suma de 2.667 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 770/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 439/2007. Comercial → |
|---|
