ICCJ. Decizia nr. 70/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 70/2007
Dosar nou nr. 9268/1/2005
Dosar vechi nr. 2221/2005
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2964 din 1 martie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC P. SA Bucureşti, împotriva pârâtei SC S.C.I. SRL Bucureşti şi pe cale de consecinţă a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 57.250, 03 dolari S.U.A., echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii reprezentând contravaloare lipsă folosinţă spaţiul comercial pentru perioada 4 octombrie 1999 – 28 februarie 2002. A dispus evacuarea pârâtei din spaţiul comercial situat în Bucureşti, în suprafaţă de 312,77 m.p. identificat conform fişei corpului de proprietate. S-au acordat cheltuieli de judecată şi onorariu expert.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că între părţi s-a încheiat contractul de asociere nr. 1810 din 30 aprilie 1998 având ca obiect comercializarea de produse alimentare în spaţiul comercial mai sus indicat, proprietatea reclamantei, iar prin adresele nr. 3697 din 27 august 1999 şi 4041 din 27 septembrie 1999, reclamanta a notificat pârâtei denunţare a contractului la data îndeplinirii termenului de asociere respectiv 3 octombrie 1999. Întrucât pârâta nu a evacuat spaţiul ocupat fără titlu, instanţa a obligat-o la plata contravalorii lipsei de folosinţă a spaţiului.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei hotărâri a fost anulat ca insuficient timbrat, prin Decizia nr. 229 din 25 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, reţinându-se că apelanta pârâtă a avut cunoştinţă de obligaţia achitării timbrajului, atât prin rezoluţia preşedintelui de secţie pusă la înregistrarea cererii, cât şi în raport de împrejurarea că a formulat cerere de scutire de la plata taxelor de timbru, respinsă prin Încheierea din 1 octombrie 2004 iar cererea de reexaminare a fost respinsă ca inadmisibilă prin Decizia nr. 191/14 martie 2005, pronunţată în dosarul nr. 2072/2004.
La data de 4 aprilie 2005, pârâta SC S.C.I. SRL Bucureşti a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi Curţi de Apel.
Criticile formulate de către pârâtă vizează nelegalitatea hotărârii recurate, potrivit art. 304 pct. 9, aceasta susţinând că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea acestei critici, recurenta invocă aplicarea greşită a art. 18 din Legea nr. 146/1997, art. 78 C. proc. civ., art. 106, 107 şi 108 acelaşi cod, arătând că a achitat taxa de timbru pentru capătul de cerere „evacuare", iar instanţa nu a încunoştiinţat-o de obligaţia de plată a taxelor de timbru pentru fiecare capăt de cerere separat ceea ce contravine obligaţiilor Legii nr. 146/1997; citaţia emisă pentru primul termen de judecată cuprindea o singură sumă de achitat şi nu defalcat, pârâta neştiind reprezintă.
Referitor la nulitatea Încheierii de şedinţă din data de 1 octombrie 2004, recurenta-pârâtă susţine că prevederile art. 78 C. proc. civ., sunt de strictă interpretare, Încheierea urmând a fi pronunţată în camera de consiliu şi nu în şedinţă publică.
Mai susţine recurenta că achitând taxa de timbru pentru primul capăt de cerere respectiv evacuare, instanţa trebuia să soluţioneze acest capăt şi să anuleze parţial acţiunea pentru capetele de cerere netimbrate, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de faţă.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997 republicată, taxele de timbru se achită anticipat sau în mod excepţional până la primul termen de judecată stabilit de către instanţă.
În speţă, recurenta-pârâtă a fost legal citată cu menţiunea achitării timbrajului cu 25.058.218 lei taxă judiciară de timbru şi 51500 lei timbru judiciar, aferent pretenţiilor contestate în apel, respectiv evacuare şi contravaloare lipsă folosinţă spaţiu deţinut fără titlu.
Prin încheierea de şedinţă din data de 14 mai 2004, s-a consemnat că pârâta a fost reprezentată în proces prin asociat unic M.G., cu delegaţie la dosar, căreia i se pune în vedere să achite taxa de timbru până la sfârşitul şedinţei. Se mai consemnează că pârâta depune la dosar o cerere de scutire de la plata timbrajului, nemotivată şi susţinută în condiţiile art. 74 –art. 81 C. proc. civ.
Instanţa de apel a soluţionat cererea de scutire a pârâtei de la plata taxelor de timbru, respingând-o ca neîntemeiată, în lipsa documentaţiei cerută de lege. Totodată cererea de reexaminare a încheierii din data de 1 octombrie 2004 a fost respinsă ca inadmisibilă.
În atare stare de fapt, expusă mai sus, pârâta declară recurs, criticând Decizia instanţei de apel ca fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Examinând motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a prevederilor legale în materia timbrajului, nefiind susceptibilă de criticile formulate.
Astfel, se susţine că pârâta a formulat apel împotriva unei sentinţe prin care a fost obligată să evacueze spaţiul deţinut fără titlu şi la contravaloare lipsă folosinţă spaţiul, criticile acesteia în calea de atac vizând ambele obligaţii deduse judecăţii.
Instanţa de apel a calculat corect taxa de timbru, în raport de obiectul criticilor, pârâta nerenunţând a mai susţine numai capătul de cerere vizând evacuarea, ci dimpotrivă a formulat cerere de scutire de la plata taxelor de timbru aferente pretenţiilor cu titlu de lipsă de folosinţă.
Prin încheierea de şedinţă din data de 1 octombrie 2004, instanţa a consemnat că soluţionarea cererii de scutire se face în, camera de consiliu fără citarea părţilor şi a trecut la pronunţarea asupra acesteia ca atare, astfel că nici această critică nu se susţine.
Chestiunea timbrajului, fiind o excepţie ce se ia în examinare prealabil oricăror altor probleme de fond, Curtea nu este ţinută a analiza şi celelalte critici formulate de pârâtă în recurs.
Prin urmare, în raport de aceste considerente, criticile formulate în recurs de către pârâtă sunt nefondate, astfel că acesta va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.C.I. SRL prin lichidator judiciar SC R.C. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 229 din 25 martie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 11 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 743/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 520/2007. Comercial → |
|---|
