ICCJ. Decizia nr. 743/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 743/2007
Dosar nr. 38605/2/2005
Şedinţa publică din 16 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 493/2003, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC L.B.S.R. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta S.N.C.F.R. C.F.R. SA solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 21.426.937.149 lei valoarea actualizată a penalităţilor, în sumă de 7.757.181.992 lei datorate ca urmare a achitării cu întârziere a facturilor la produsele livrate.
Prin sentinţa comercială nr. 4208 din 13 octombrie 2005 pronunţată în dosarul nr. 9653/2004, Tribunalul Bucureşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi excepţia prescrierii dreptului material la acţiune; a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC L.B.S.R. SRL. A obligat pârâta la plata sumei de 7.757.181.992 lei reprezentând contravaloare penalităţi de întârziere şi 357.690.819 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat şi onorariu expert.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că pârâta s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile S.N.C.F.R. SA, ce decurg din contractul de vânzare-cumpărare produse petroliere nr. 110/ 3C din 8 aprilie 1998 la data de 1 octombrie 1998 când a luat fiinţă ca persoană juridică prin efectul dispoziţiilor OUG nr. 12/1998; a apreciat că minuta din 22 februarie 2001 are valoarea unui început de dovadă scrisă coroborându-se cu plata parţială a facturii nr. 676388 din 24 iulie 2000 conform ordinului de compensare nr. 0619023 din 31 mai 2001 acestea probând întreruperea cursului prescripţiei.
De asemenea, s-a reţinut că pârâta a plătit contravaloarea facturilor pentru care se calculează penalităţi astfel că datorează şi plata accesoriilor, că a operat o transmitere nefracţionată a drepturilor şi obligaţiilor contractelor în urma divizării în condiţiile alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, din probatoriul administrat nu a rezultat că pârâta a înţeles să achite o datorie anterioară reorganizării aparţinând S.N.C.F.R. R.A.
Cererea privind reactulizarea debitului cu rata inflaţiei a fost apreciată ca neîntemeiată, întrucât creanţa, poartă asupra penalităţilor de întârziere, potrivit art. 1066 C. civ. şi 1087 C. com., părţile au convenit cu privire la întinderea prejudiciului cauzat prin întârzierea executării.
Prin Decizia comercială nr. 331 din 29 mai 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul S.N.T.F.M. C.F.R. SA Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 4108 din 13 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 9653/2004 şi schimbă în tot sentinţa atacată. Respinge, ca nefondată, cererea.
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de SC L.B.S.R. SRL Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 4208 din 13 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 9653/2004 şi obligă apelanta-reclamantă la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru 14.232 lei RON şi 5 lei RON timbru judiciar.
Instanţa de apel a reţinut că pârâta s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile ce decurg din contractul în litigiu, mai puţin datoriile existente la data reorganizării, conform protocolului de predare-primire întocmit în temeiul dispoziţiilor legale.
Pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. SA a achitat integral produsele petroliere, inclusiv facturile emise anterior datei reorganizării, creanţe ce erau datorate de către S.N. C.F.R. R.A. cu ordine de plată şi procese verbale de compensare aspect reţinut în expertiza de specialitate administrate în cauză şi necontestat de către pârâtă.
Calitatea procesuală pasivă a pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. nu a fost analizată decât în raport cu dispoziţiile legale curpinse în OUG nr. 12/1998, HG nr. 592/1998 şi sub aspectul pretinsei recunoaşteri a creanţei prin plata facturilor emise pentru produsele petroliere şi a celor cuprinse în minuta încheiată la 22 februarie 2001.
Cu privire la excepţia prescrierii dreptului material la acţiune, constată că raportat la data formulării cererii 4 martie 2003 dreptul material la acţiune ce poartă asupra pretenţiilor constatate prin factura nr. 6763881 din 24 iulie 2000 nu este prescris.
Reclamanta nu poate invoca plata debitului principal de către pârâtă în dovedirea pretenţiilor având drept obiect penalităţi de întârziere aferente debitului.
Stingerea debitului datorat de către terţ, fără să fi fost mandatat nu obligă şi la plata penalităţilor fapta unilaterală şi voluntară a garantului dă naştere unui raport juridic între acesta şi, gerat, în speţă S.N.C.F.R. R.A., nu între acesta şi SC L.B.S.R. SRL Bucureşti.
În ceea ce priveşte factura nr. 6763881 din 24 iulie 2000 emisă pentru contractul nr. 110/ 3C/1995 din 8 aprilie 1998 în valoare de 10.706.762.813 lei, confirmată în urma verificărilor, 8.805.832.707 lei, pentru S.N.C.F.R., 7.757.181.992 lei şi pentru C.F.R., 1.048.650.715 lei constată că factura a fost emisă pentru penalităţile de întârziere calculate în temeiul art. 20 din contract potrivit căruia se datorează penalităţi de 0,25 % din valoarea prestaţiei neexecutate; totalul penalităţilor neputând depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Din facturile aferente lucrărilor şi ordinele de paltă, a proceselor verbale de compensare, în care s-au achitat sumele a rezultat că prima plată a fost efectuată în noiembrie 1998 şi ultima la 27 ianuarie 1999.
Deşi la data facturării dreptul material la acţiune pentru penalităţile de întârziere nu era prescris, la data depunerii cererii de chemare în judecată 4 martie 2003, termenul prervăzut de Decretul nr. 167/1958 era împlinit.
Emiterea facturii nu întrerupe cursul prescripţiei şi reprezentând doar instrument probator al raporturilor comerciale, în măsura în care aceasta nu este acceptată la plată.
În consecinţă, apreciază că penalităţile de întârziere în sumă de 7.757.181.992 lei solicitate în temeiul facturii nr. 6663881 din 24 iulie 2000 prescrise la data formulării cererii, aferente debitului anterior reorganizării S.N.C.F.R. R.A., nu sunt datorate de către pârâta S.N.C.F.R. SA.
Prin recursul declarat, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., reclamanta SC L.B.S.R. SRL Bucureşti a susţinut că Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, instanţa de apel, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia iar Decizia recurată este lipsită de temei legal şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de motivele invocate de recurentă, de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită nici una din situaţiile prevăzute de dispoziţiile invocate.
Prima critică a recurentei nu poate fi primită, întrucât motivarea hotărârii este clară, precisă, în concordanţă cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, din conţinutul hotărârii recurate nu rezultă că instanţa s-a substituit părţilor contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reţinut un cu totul act juridic sau conţinut.
În ceea ce priveşte critica finală, în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, recurenta nu a făcut distincţie între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.
Privitor la reiterarea situaţiei de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susţinerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt în concordanţă cu acestea.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC L.B.S.R. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 331 din 29 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC L.B.S.R. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 331 din 29 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 16 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 747/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 740/2007. Comercial → |
|---|
