ICCJ. Decizia nr. 520/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 520/2007
Dosar nr. 37665/2/2005
Şedinţa publică din 2 februarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa sub nr. 398 din 19 septembrie 2005, reclamanta SC A. SRL Slobozia societate în faliment a chemat în judecată pe pârâta SC T.A. SRL Slobozia solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.900.108.150 lei formată din 1.607.264.549 lei taxe vamale calculate de Biroul Vamal Slobozia, pentru sumele care fac obiectul contractului de leasing nr. 235 din 14 mai 2001, preluată de pârâtă şi 292.843.601 lei reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate pentru taxele vamale stabilite de Biroul Vamal Slobozia, pentru bunurile ce fac obiectul contractului de leasing nr. 235 din 14 mai 2001.
Prin sentinţa comercială nr. 418/ F din 3 octombrie 2005, Tribunalul Ialomiţa a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC A. SRL în faliment, prin lichidator judiciar SC E.C. SRL Slobozia împotriva pârâtei SC T.A. SRL Slobozia.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că potrivit clauzelor contractuale de leasing nr. 235 din 14 mai 2005, obligaţia de plată a taxelor vamale pentru bunul obiect al contractului, revenea reclamantei SC A. SRL.
Cum contractul a fost reziliat urmare a unei situaţii de culpă în care s-a aflat reclamanta, bunul a fost predat, conform clauzelor contractuale pârâtei SC T.A. SRL care însă nu a devenit utilizator al bunului în baza unui nou contract de leasing, încheiat cu proprietarul şi nici prin cesionarea celui în baza căruia reclamanta avea obligaţia de plată a taxelor vamale.
Întrucât pârâta a primit bunul obiect al contractului de leasing spre păstrare la solicitarea proprietarului, în temeiul dreptului pe care şi l-a rezervat acesta în caz de reziliere a contractului, iar nu în calitate de utilizatori, ca urmare a încheierii unui contract de leasing, instanţa reţine că SC T.A. SRL nu avea obligaţia să achite sumele reprezentând taxe vamale, sume care sunt în sarcina reclamantei în baza contractului desfiinţat din culpa acesteia şi pentru neachitarea cărora datorează şi dobânzi şi penalităţi.
Prin Decizia comercială nr. 274 din 19 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă SC A. SRL, în faliment reprezentată prin lichidator judiciar SC E.C. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 418/ F din 3 octombrie 2005 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC T.A. SRL Slobozia.
Instanţa de apel a reţinut că pârâta nu a avut raporturi juridice cu apelanta-reclamantă, relaţie juridică care să aibă ca obiect material bunurile pentru care s-au plătit taxele ce se pretind, însăşi apelanta recunoscând că izvorul pretenţiilor sale nu ar fi contractul de leasing, ci o îmbogăţire fără justă cauză a intimatei, principiu de drept care nu-şi are aplicabilitatea în speţa de faţă având în vedere existenţa unui alt raport juridic care există între proprietara bunului respectiv locatorul A.C. şi intimata-pârâtă.
Prin recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta SC A. SRL Slobozia prin lichidator juridic SC E.C. SRL Slobozia a susţinut că erau respectate dispoziţiile procedurale cu privire la încuviinţarea şi administrarea dovezilor dacă, instanţa de fond ar fi pus în discuţie publică probele solicitate, instanţa de fond fiind obligată să administreze probele admise înainte de încuviinţarea cercetării pe fondul cauzei.
De asemenea, se precizează că nu între recurentă şi SC T.A. SRL nu a existat o convenţie de preluare sau un antecontract, pe de altă parte, iar pe de altă parte, la data predării bunurilor era încă în termenul legal de admitere temporară a bunurilor în vamă.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de motivul invocat, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente constată că situaţia expusă nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În cauză, instanţa a respectat dispoziţiile procesuale cu privire la încuviinţarea şi administrarea dovezii cu înscrisuri, utilă cauzei, iar în considerentele hotărârii sunt arătate dovezile pe care se întemeiază soluţia pronunţată.
Situaţia de fapt a fost corect stabilită, instanţa apreciind corect normele legale incidente, respectiv cele referitoare la drepturile şi obligaţiile care izvorăsc din contract având în vedere dispoziţiile art. 969 C. civ., respectiv contractul de leasing nr. 239 din 14 mai 2001 încheiat de către apelanta-reclamantă cu o altă persoană juridică decât pârâta.
Recurenta nu a făcut distincţie între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită, critica având caracter general.
Pentru acest considerent, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Slobozia prin lichidator judiciar SC E.C. SRL Slobozia împotriva deciziei nr. 274 din 19 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL Slobozia prin lichidator judiciar SC E.C. SRL, împotriva deciziei nr. 274 din 19 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 2 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 70/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 517/2007. Comercial → |
|---|
