ICCJ. Decizia nr. 1009/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1009/2008
Dosar nr. 37451/2/2005
Şedinţa publică din 12 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa comercială nr. 3965 din 29 septembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, seţia a VI-a comercială, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta SC C.I.B. SRL BUCUREŞTI împotriva pârâtului MUNICIPIUL BUCUREŞTI prin Primar General şi pârâtul a fost obligat la plata sumei de 554.750.000 lei reprezentând contravaloare sumă încasată necuvenit. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind dobânda. De asemenea, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor. Pârâtul a fost obligat şi la plata sumei de 22.862.200 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond şi-a motivat soluţia arătând, în esenţă, că reclamanta a fost prejudiciată întrucât, după cumpărarea spaţiului aferent contractului de vânzare-cumpărare nr. 3365/1999, aceasta l-a pierdut prin revendicarea sa de către proprietar, pârâta fiind răspunzătoare pentru evicţiune, urmând a achita contravaloarea sumei pretinse de reclamantă, calculată proporţional cu suprafaţa deposedată.
În privinţa dobânzii legale, instanţa de fond a reţinut că nu s-a probat.
De asemenea, instanţa de fond a respins cererea de chemare în garanţie tot ca nedovedită, nici virarea cotei de 30 % din suma rezultată din vânzarea acestuia nefiind dovedită.
Astfel s-ar fi invocat HG nr. 505/2005, iar vânzarea a avut loc în anul 1999.
Prin Decizia comercială nr. 234 din 8 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelurile formulate de reclamanta SC C.I.B. SRL Bucureşti şi pârâtul MUNICIPIUL BUCUREŞTI împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că, pe fond:
A obligat pe pârât către reclamantă şi la plata sumei de 79.043 RON reprezentând dobânda legală pe perioada 01 decembrie 1999 - 31 ianuarie 2005, plus 5.597 RON cheltuieli de judecată la fond şi apel.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului MINISTERUL DE FINANŢE, ca nefondată.
A admis cererea de chemare în garanţie a MINISTERULUI DE FINANŢE, formulată de MUNICIPIUL BUCUREŞTI şi, în consecinţă:
A obligat chematul în garanţie faţă de pârâtă la plata sumei de 13.641,39 RON cotă 30 % şi la 15.909,39 RON dobândă legală aferentă.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. A obligat intimatul MINISTERUL DE FINANŢE către apelantul MUNICIPIUL BUCUREŞTI la plata sumei de 1250 RON cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
1. Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3365 din 30 noiembrie 1999 reclamanta a cumpărat de la pârâtă spaţiul comercial situat în Bucureşti, în suprafaţă utilă de 579,97 mp precum şi cota indiviză din terenul aferent în suprafaţă de 51,44 mp contra sumei de 3.500.000.000 lei cu titlu de preţ, care a fost achitată integral.
Ulterior, reclamanta a fost deposedată de suprafaţa de 91,95 mp, suprafaţă revendicată de adevăratul proprietar potrivit sentinţei civile nr. 10624 din 22 octombrie 2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Faţă de această împrejurare, reclamanta prin cererea introductivă de instanţă a solicitat echivalentul bănesc pentru suprafaţa de care a fost deposedată cu dobânda legală aferentă.
Instanţa de fond a admis cererea reclamantei în parte respectiv pentru suma încasată necuvenit şi a respins, ca neîntemeiată, cererea pentru dobândă pentru probe neconcludente.
Criticile apelantei-reclamante faţă de materialul probator administrat în cauză apar nefondate.
În concret, din coroborarea înscrisurilor cu raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că apelanta-reclamantă a achitat preţul aferent contractului precitat integral şi la termenele convenite de părţi inclusiv pentru suprafaţa utilă de care a fost deposedată. De asemenea, probele relevă că apelanta-reclamantă a fost evacuată din suprafaţa utilă de care a fost deposedată, împrejurare faţă de care intimata-pârâtă ar fi trebuit să-i restituie contravaloarea aferentă acestei suprafeţe dar, nu a înţeles să procedeze în mod voluntar la restituirea sumei respective, apelanta-reclamantă fiind nevoită să formuleze acţiunea din speţa de faţă.
Prin urmare, dobânda legală solicitată de apelanta-reclamantă este datorată de intimata-pârâtă. Cuantumul dobânzii legale a fost stabilit de expert la suma de 79.043 RON, metodologia de calcul fiind inserată la dosar.
Părţile au formulat obiecţiuni în privinţa calculului dobânzii aferente sumei de restituit către apelanta-reclamantă.
2. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului Ministerului de Finanţe apare nefondată întrucât, implicit probele relevă că pârâtul-intimat a chemat în garanţie Ministerul de Finanţe, în calitate de reprezentant al spaţiului şi nu în nume personal.
Cota de 30 % prevăzută de HG nr. 505/1998 a intrat în contul Ministerului de Finanţe, fapt confirmat de acesta prin concluziile scrise depuse la dosar ca reprezentant al Statului.
Pe fond, criticil apelantului Municipiul Bucureşti apar fondate în parte.
Apelantul-pârât este răspunzător pentru evicţiune, potrivit cap. V art. 3 din contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 3365 din 30 noiembrie 1999, întrucât este cea care a procedat la vânzarea spaţiului comercial situat în Bucureşti, în condiţiile garantării cumpărătorului împotriva „oricărei evicţiuni, totale sau parţiale, provenind din fapta proprie", or, fapta proprie a apelantului-pârât constă în vânzarea unei suprafeţe utile către apelanta-reclamantă la o dată la care ştia că este de natură litigioasă.
Expertiza efectuată în cauză pe baza documentelor puse la dispoziţie de către părţi a lămurit cota de restituire exprimată procentual şi valoric respectiv, 91,95 mp, cota 15,85 % rotunjit 16 %, ceea ce valoric înseamnă 55.475 RON (56000 RON rotunjit) şi pe baza valorii cotei de restituire, s-a calculat dobânda legală pe perioada decembrie 1999 - ebruarie 2001, care însumează un total de 79.043 RON; prin urmare, criticile apelantului-pârât pe aceste aspecte nu au fundament legal.
Expertiza judiciară efectuată în cauză a fost însuşită de părţi aşa cum relevă materialul probator administrat şi depus la dosar, iar probele între care şi expertiza, confirmă virarea la bugetul de stat a cotei de 30 % din suma rezultată din vânzarea spaţiului; pentru HG nr. 505/1998, într-adevăr, din eroare s-a reţinut data de 20 august 2005 în loc de 20 august 1998, instnţa de fond nelămurind acet aspect în temeiul rolului activ.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâtul MUNICIPIUL BUCUREŞTI prin Primar şi chematul în garanţie MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR Bucureşti prin D.G.F.P. a Municipiului Bucureşti.
Recurentul-pârât îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicită admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate, iar pe fond, respingerea acţiunii introduse de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
Recurentul-pârât susţine astfel că, la data încheierii contractului, părţile cunoşteau că o parte din spaţiu fusese retrocedat, voinţa intrinsecă de a contracta neputând fi decât că spaţiul retrocedat nu face obiectul contractului, în caz contrar, aflându-ne cel mult în situaţia unei culpe comune a părţilor şi nu în cazul unei evicţiuni, a cărei constatare nici nu a fost solicitată instanţei, solicitându-se direct obligarea pârâtei la plata de despăgubiri, reclamanta întemeindu-şi cererea pe răspunderea civilă delictuală şi nu pe răspunderea contractuală; motivând hotărârile pronunţate pe răspunderea contractuală şi reţinând evicţiunea ca fapt ce a dat naştere prejudiciului, instanţele au depăşit cadrul procesual stabilit de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, pronunţându-se pe ceva ce aceasta nu a cerut.
În ce priveşte prejudiciul pe care reclamanta consideră că l-a suferit, arată că despăgubirile au fost calculate pentru întreaga suprafaţă care a fost retrocedată şi nu pentru suprafaţa suprapusă, astfel încât pentru stabilirea întinderii cuantumului despăgubirilor era necesară o expertiză tehnică judiciară, solicitată de părţi de altfel, dar respinsă de către instanţa de apel, deşi nici din rapoartele de expertiză efectuate în dosarul nr. 4870/1990 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti nu a rezultat clar care este suprafaţa suprapusă, realizată din terenul vândut şi terenul retrocedat, astfel încât acele rapoarte nu sunt relevante în cauza de faţă.
În fine, susţine că atât societatea, cât şi expertul contabil au calculat prejudiciul suferit fără să facă diferenţa între parterul clădirii, subsolul acesteia şi terenul aferent acestor suprafeţe, care au valori de evaluare diferite.
Recurentul-chemat în garanţie invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţine că chematul în garanţie MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR nu are calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu, deoarece conform art. 3 din HG nr. 505/1998, sumele rezultate din vânzarea spaţiilor comerciale, în cotă de 30 %, se fac venit la bugetul de stat şi cota de 30 % din contravaloarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC C.B. SRL şi P.M.B. fiind virată la bugetul de stat, rezultă că, în speţă, calitatea de intimat-chemat în garanţie (dacă este dovedită) nu o poate avea decât Statul Român.
Apreciază, drept urmare, că în cauză, nu există identitate între cel care este titularul obligaţiei din raportul juridic de desdăunare, obligaţie corelativă dreptului intimatei-reclamante la obţinerea despăgubirii şi cel care a stat în judecată în calitate de chemat în garanţie, or, instanţa de apel a depăşit cadrul procesual, admiţând acţiunea în contradictoriu cu MINISTERUL FINANŢELOR, în calitate de reprezentant al Statului Român, atâta timp cât statul nu a fost niciun moment parte în cauză.
Având în vedere cele menţionate, solicită admiterea recursului său, astfel cum a fost formulat şi schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.F, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în garanţie, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Asupra recursurilor de faţă, Înalta Curte constată următoarele:
Privind recursul pârâtului, MUNICIPIUL BUCUREŞTI, se constată că, într-adevăr, se impunea ca instanţa de apel să examineze, ca un prim aspect, dacă acţiunea reclamantei, prin care a solicitat restituirea unei sume încasate necuvenit, plus dobânda legală, cu motivarea că a fost prejudiciată, deoarece după cumpărarea spaţiului, conform contractului nr. 335 din 30 noiembrie 1999, a fost evacuată parţial din suprafaţa utilă de care a fost deposedată, urmare a pierderii acesteia de către reclamantă prin revendicarea de către proprietar, se încadrează ca stare de fapt în situaţia corespunzătoare temeiului de drept invocat, art. 998 – art. 999 C. civ. şi dispoziţiile HG nr. 505/1998 şi dacă pronunţându-se pe răspunderea contractuală, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel nu depăşesc cadrul procesual stabilit de către reclamantă prin acţiune în baza temeiurilor de drept invocate, acordând ceea ce nu s-a cerut.
Drept urmare, reţinându-se că în speţă este necesară stabilirea exactă a situaţiei de fapt în scopul aplicării corecte a legii, respectiv a suportului faptic necesar pentru a putea aprecia judicios asupra incidenţei sau non incidenţei dispoziţiilor legale invocate, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (5) şi art. 314 C. proc. civ., urmează a se admite recursul pârâtului, a se casa hotărârea recurată şi a se trimite cauza spre rejudecare pentru motivul reţinut ocazie cu care instanţa de apel, în ordinea procesuală firească pe care o implică corecta soluţionare a cauzei, va avea în vedere (dacă va fi cazul) şi critica recurentei referitoare la întinderea cuantumului despăgubirilor, dispunând efectuarea unei expertize tehnice, pentru determinarea clară a suprafeţelor, ce formează obiectul litigiului, din care să rezulte despre ce suprafaţă este vorba în realitate, precum şi refacerea expertizei contabile pentru recalcularea prejudiciului, prin luarea în considerare a valorilor de evaluare diferite,între parterul clădirii, subsolul acesteia şi terenul aferent acestor suprafeţe.
În ceea ce priveşte recursul chematului în garanţie, MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR, urmare admiterii recursului pârâtului, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la curtea de apel, va fi admis şi acest recurs, iar instanţa de apel va examina şi critica pe care acesta o conţine, având-o în vedere şi examinând-o odată cu soluţionarea cauzei, în rejudecare.
Astfel fiind, pentru aceste considerente, vor fi admise ambele recursuri, se va casa Decizia curţii de apel şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtul MUNICIPIUL BUCUREŞTI şi chematul în garanţie MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR BUCUREŞTI prin D.G.F.P. BUCUREŞTI.
Casează Decizia comercială nr. 234 din 8 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi trimite cauza pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 285/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1056/2008. Comercial → |
|---|
