ICCJ. Decizia nr. 1084/2008. SECȚIA COMERCIALĂ. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1084/2008
Dosar nr. 2980/44/2006
Ședința publică de la data de 18 martie 2008
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele,
Reclamanta SC E.I. SRL cu sediul în Municipiul Galaţi, a chemat în judecată pe pârâta SC R.C. SRL Galaţi, solicitând constatarea rezilierii contractului de asociere în participaţiune din 2002, obligarea pârâtei la plata sumei de 95.171.285 lei daune şi penalităţi şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cerere reconvenţională, pârâta solicită la rândul ei rezilierea contractului de asociere în participaţiune şi obligarea reclamantei la plata sumei de 75.000.000 lei contravaloarea amenajărilor efectuate spaţiului adus în asociere.
Tribunalul Galaţi, prin sentinţa civilă nr. 167 din 2 februarie 2004, a respins acţiunea principală ca nefondată, a admis cererea reconvenţională, a constatat reziliat contractul de asociere şi a obligat pe reclamantă la 75.000.000 lei cu titlu de daune interese şi la 5.285.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond, a reţinut în esenţă că derularea contractului de asociere a fost obstrucţionată de reclamantă, care nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a pune la dispoziţia pârâtei grupul sanitar al restaurantului V.D., fără de care pârâta nu putea obţine autorizaţie de funcţionare, creându-i în acest mod un prejudiciu de 75.000.000 lei.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 186/A din 15 noiembrie 2004, a respins ca nefondat apelul reclamantei, considerând că aceasta se face vinovată de imposibilitatea pârâtei de a-şi desfăşura activitatea şi de a realiza obiectul contractului de asociere.
Prin Decizia nr. 1415 din 11 aprilie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul reclamantei, a casat decizia curţii de apel şi a trimis cauza spre rejudecare pentru a se stabili situaţia de fapt legată de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale şi de izvorul obligaţiilor de despăgubire asupra îmbunătăţirilor.
În rejudecare, Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 152/A din 24 noiembrie 2006 a admis apelul declarat de reclamantă, a admis în parte cererea reconvenţională, a constatat reziliat contractul de asociere şi a obligat pe pârâtă la 95.171.285 lei contravaloare despăgubiri reprezentând chirie restantă, utilităţi şi penalităţi de întârziere. Pretenţiile pârâtei au fost respinse iar cheltuielile de judecată compensate în parte până la concurenţa sumei de 14.121.457 lei la care pârâta a fost obligată.
Instanţa de apel a reţinut culpa comună a părţilor în desfăşurarea activităţii, pârâtei refuzându-i-se autorizarea funcţionării pentru că nu are grupuri sanitare corespunzătoare numărului de locuri; dar şi pentru faptul că nu există sursă de apă caldă la bar, nu există număr de pahare suficient iar personalul nu a efectuat controlul medical periodic. După suspendarea activităţii pârâta a trecut la investiţii la spaţiul comercial fără a obţine acordul proprietarului aşa cum prevedea contractul.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, părţile au declarat recurs.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 c.proc.civ, susţinând că instanţa de apel a motivat contradictoriu capătul de cerere privind constatarea rezilierii, fără a analiza cu ce probe pârâta a dovedit încălcarea clauzelor contractuale de către reclamantă. Avizul sanitar de funcţionare a fost refuzat pentru că grupurile sanitare sunt insuficiente şi amenajate necorespunzător, fără a se dovedi că reclamanta se face vinovată de această situaţie. Astfel, refuzul de plată a chiriei impune a se da eficienţă pactului comisoriu cuprins în cap. V art. 1.
Instanţa de apel încălcând prevederile art. 969 C. civ. a admis cererea reconvenţională şi a constatat reziliat contractul din culpă comună deşi pactul comisoriu se referea numai la situaţia neplăţii chiriei mai mult de 60 zile.
Instanţa de apel a admis apelul reclamantei, nu „în parte” aşa încât trebuia să constate rezilierea contractului din vina exclusivă a pârâtei.
În recursul său, pârâta susţine că instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii dând eficienţă dispoziţiilor art. 2 cap. IV lit. b) făcând abstracţie de celelalte prevederi contractuale şi a făcut o greşită aplicare a legii, reclamanta, prin pasivitatea sa a acceptat tacit executarea lucrărilor de amenajare.
Recursul reclamantei este nefondat şi va fi respins.
Prin contractul de asociere în participaţiune, părţile au convenit ca reclamanta să pună la dispoziţia pârâtei spaţiul necesar desfăşurării activităţii de alimentaţie publică: restaurant pizzerie, bar în schimbul achitării lunar a unui procent de 16% din cifra de afaceri realizată, dar nu mai puţin de 500 dolari SUA cu T.V.A. inclus.
Cap. IV art. 6 prevedea obligaţia reclamantei de a pune la dispoziţia pârâtei grupul sanitar al restaurantului V.D.
Judicios, instanţa de apel, după casarea cu trimitere a cauzei, a admis apelul reclamantei, raportându-se la obiectul acţiunii.
Constatând rezilierea din culpa comună a părţilor instanţei de apel nu i se poate reproşa o greşită aplicare a legii, instanţa răspunzând obiectului cererii de chemare în judecată. De altfel motivul invocat, speculativ, nepertinent, nu reprezintă o lipsă de temei legal, încălcare sau greşită aplicare a legii, având în vedere apărările pârâtei şi cererea reconvenţională a acesteia.
Motivarea deciziei instanţei de apel argumentează culpa reclamantei, aceea de a nu fi respectat prevederile contractuale relative la punerea la dispoziţie a grupului sanitar necesar desfăşurării activităţii.
Astfel interpretarea sistematică a clauzelor contractuale (cap. II şi cap. IV art. 6) atribuiau în sarcina reclamantei să pună la dispoziţie spaţiul necesar desfăşurării activităţii, inclusiv a grupului sanitar, acesta fiind unul dintre cauzele substanţiale ale refuzului de autorizare a activităţii pârâtei.
Alături de prevederile art. 969 C. civ., instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile instanţei de casare în legătură cu voinţa părţilor de a rezilia contractul datorită neîndeplinirii obligaţiilor de către oricare dintre părţi astfel cum rezultă din art. 5 cap. V.
Neplata chiriei apare aşadar culpa pârâtei ce conduce, în aceeaşi măsură precum neîndeplinirea obligaţiei de a pune la dispoziţie spaţiul necesar desfăşurării activităţii, a reclamantei, la rezilierea contractului.
Astfel nici critica relativă la compensarea cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, instanţa de apel făcând aplicaţiunea prevederilor art. 276 C. proc. civ.
În privinţa recursului pârâtei, acesta urmează a fi anulat ca netimbrat.
Prevederile art. 1 şi 20 din Legea nr. 146/1997 precum şi cele ale art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995 stabilesc obligaţia timbrării anticipate a cererilor adresate instanţelor judecătoreşti, sub sancţiunea anulării acestora.
Citată cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 6 lei şi a timbrului judiciar de 0,3 lei, recurenta nu a îndeplinit obligaţia cerută de lege aşa încât analiza criticilor aduse hotărârii judecătoreşti atacate nu mai poate fi făcută.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva Deciziei civile nr. 152/A din 24 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi iar în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 va anula ca netimbrat recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E.I. SRL Galați împotriva Deciziei nr. 152/A din 24 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC R.C. SRL Galați, împotriva aceleeași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1082/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 1086/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
