ICCJ. Decizia nr. 1034/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1034/2008
Dosar nr. 24584/3/2006
Şedinţa publică de la 13 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 7 iulie 2006 reclamanta SN T.F.M. C.F.R. M. SA Bucureşti cheamă în judecată pe pârâta SC C.G. SA Chitila (fostă SC C.F.R. B. SA) solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.888.437,87 lei reprezentând diferenţă de încasat conform soldului creditor al contului (creditori diverşi - C.F.R. Marfă) aşa cum rezultă din balanţa de verificare a SC C.F.R. B. SA Chitila, încheiată la data de 31 iulie 2003, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 2350 din 22 februarie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâtă şi respinge acţiunea reclamantei ca fiind prescris dreptul material la acţiune, reţinând - în acest sens - că evidenţierea sumei în balanţa de verificare nu reprezintă o recunoaştere a dreptului de către pârâtă, nefiind un caz de întrerupere a prescripţiei prin raportare la dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, termenul legal de prescripţie fiind împlinit la 17 martie 2006 faţă de ultima adresă emisă la 17 martie 2003 care confirmă debitul.
Prin Decizia comercială nr. 316 din 15 iunie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva primei instanţe, reţinând că pentru a întrerupe cursul prescripţiei recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie trebuie făcută, de cel în folosul căruia curge prescripţia, expres, direct şi să nu dea loc la interpretări, iar în speţă nu se regăseşte niciuna din situaţiile prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958 şi ca urmare nu se pot aplica nici dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ, prescripţia nefiind întreruptă.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei recurate, admiterea apelului său formulat împotriva sentinţei primei instanţe, desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei spre soluţionarea fondului.
În susţinerea recursului său recurenta critică instanţele de apel şi de fond pentru greşita interpretare a actului din 1 septembrie 2003 prin care intimata a transmis dosarul de privatizare însoţit de balanţa contabilă de verificare din 31 iulie 2003, de raportul administratorului, de raportul de evaluare care evidenţiază debitul datorat recurentei, înscrisuri ce emană de la pârâtă şi fac dovada faptului că intimata a recunoscut datoria faţă de recurenta reclamantă, actele evocate fiind aprobate prin Hotărârea C.A. nr. 9 din 26 august 2003 şi prin Hotărârea A.G.A. nr. 3 din 27 august 2003 a acţionarilor pârâtei intimate, astfel că prescripţia a fost întreruptă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta intimată solicită respingerea recursului ca nefondat, ultimul document ce atestă debitul datorat recurentei fiind adresa din 17 martie 2003.
Recursul este fondat.
Într-adevăr, prin înscrisurile cuprinse în dosarul de privatizare, întocmit de intimata pârâtă, aceasta recunoaşte expres în raportul administratorului întocmit în baza bilanţului contabil încheiat la 31 decembrie 2002 şi anexat dosarului de privatizare, datoria de 58.886.652 mii lei faţă de recurentă (fila 125 dosar de fond), sumă evidenţiată şi în balanţa de verificare întocmită la 31 iulie 2003, inclusă şi în dosarul de privatizare aprobat de A.G.A. intimatei pârâte prin Hotărârea nr. 3 din 27 august 2003 (fila 121 dosar de fond) după ce, la data de 26 august 2003, prin Hotărârea nr. 9, fusese aprobat de C.A. (fila 122 dosar de fond), astfel că la această dată atât organul de conducere al pârâtei, cât şi organul executiv şi preşedintele acestuia, deci reprezentanţii legali ai pârâtei au recunoscut existenţa debitului în litigiu faţă de recurenta reclamantă, recunoaşterea fiind expresă, directă şi nedând loc la interpretări.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 17 raportate la cele ale art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, se va reţine că la data de 27 august 2003 a fost întrerupt cursul prescripţiei dreptului recurentei reclamante la acţiune prin recunoaşterea făcută de pârâta intimată în favoarea căreia curge prescripţia, o nouă prescripţie începând să curgă de la data menţionată, termenul de 3 ani prevăzut de art. 3 din acelaşi act normativ împlinindu-se la 28 august 2006, dată raportat la care introducerea acţiunii la data de 7 iulie 2006 va fi constatată ca fiind făcută în termen.
Faţă de cele de mai sus decizia instanţei de apel prin care se confirmă ca legală soluţia instanţei de fond care a respins acţiunea reclamantei ca fiind introdusă după împlinirea termenului de prescripţie la data de 17 martie 2006 se constată a fi nelegală şi, în consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi admis, iar decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că urmează a fi admis apelul declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinţei primei instanţe, care urmează a fi desfiinţată şi cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SN T.F.M. C.F.R.M. SA Bucureşti împotriva Deciziei nr. 316 din 15 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleiaşi părţi declarat împotriva sentinţei nr. 2350 din 22 februarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1033/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1039/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
