ICCJ. Decizia nr. 120/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 120/2008
Dosar nr. 343/2/2007
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia la executare formulată la data de 15 ianuarie 2007 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, SC A.B. SA a solicitat instanţei, ca în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. să dispună anularea executării silite pornită de intimată prin adresa din 21 decembrie 2006, cu privire la executarea biletelor la ordin din 2 mai 1996 şi 20 mai 1996. Contestatoarea solicită de asemenea suspendarea executării silite.
În motivarea contestaţiei se arată că la data de 9 ianuarie 2007, intimata A.V.A.S. a comunicat contestatoarei biletele la ordin emise de aceasta în favoarea SC K.I. SRL, respectiv biletul la ordin din 2 mai 1996 în valoare de 51.700 lei, scadent la 31 octombrie 1996 şi biletul la ordin din 20 mai 1996, în valoare de 14.100 lei, scadent la 31 octombrie 1996, precum şi o copie a convenţiei de credit din 10 aprilie 1996 încheiată între SC K.I. SRL şi B. SA Executarea silită însă, se arată, este nelegală deoarece cele două bilete la ordin nu constituie titluri executorii, întrucât faţă de neintroducerea lor la plată la scadenţă, acestea şi-au pierdut valoarea de instrumente de plată.
În al doilea rând, dreptul de executare silită este prescris deoarece de la data scadenţei, 31 octombrie 1996 acestea puteau fi executate numai până la 31 octombrie 1999.
În al treilea rând, executarea silită a biletelor la ordin este nelegală, din datele la care s-au încheiat convenţiile dintre părţi (contractul de asociere cu contestatoarea şi contractul de credit cu B. SA) rezultând că SC K.I. SRL a urmărit în mod dolosiv încheierea asocierii numai pentru a obţine cele două bilete la ordin cu care a girat împrumutul de la B. SA.
Biletele la ordin, se mai susţine, sunt nule, în raport de dispoziţiile art. 960 C. civ., deoarece au fost obţinute prin dol, fiind evident că cealaltă parte (contestatoarea), fără aceste maşinaţiuni, nu ar fi contractat.
Prin sentinţa nr. 70 din 19 martie 2007 Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia la executare şi a anulat executarea silită declanşată de A.V.A.S prin adresa din 21 decembrie 2006 ca nelegală. Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente:
Contestatoarea SC A.B. SA a emis în favoarea creditoarei sale SC K.I. SA două bilete la ordin în valoare de 51.700.000 lei vechi, cu scadenţa la data de 31 octombrie 1996 şi respectiv 141.000.000 lei vechi, cu scadenţa la data de 31 octombrie 1996.
Biletul la ordin reprezintă acel înscris prin care o persoană numită emitent ori subscriitor se obligă să plătească o sumă de bani la scadenţă unei alte persoane numită beneficiar sau la ordinul acestuia.
Din conţinutul formal al celor două bilete la ordin rezultă că scadenţa obligaţiei de plată încorporate în fiecare dintre cele două titluri de valoare, stabilită conform art. 36 – art. 40 din Legea nr. 58/1934 a fost stabilită la data de 31 octombrie 1996.
Prin urmare, de la această dată începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât pentru fiecare dintre cele două bilete la ordin, prescripţia s-a împlinit la data de 31 octombrie 1999.
În perioada scursă de la data scadenţei biletelor la ordin menţionată mai sus şi până la declanşarea executării silite împotriva contestatoarei SC A.B. SA (27 decembrie 2006) nici intimata şi nici antecesoarea sa (B. SA) nu au întreprins niciun act de executare împotriva acestei debitoare, fiind astfel depăşit cu mult, termenul de prescripţie de 3 ani de la data scadenţei.
Referitor la apărările formulate de intimata A.V.A.S. cu privire la neîmplinirea termenului de prescripţie şi la întreruperea acestuia prin acte de executare, Curtea apreciază că acestea sunt nefondate şi nu pot fi reţinute deoarece:
În ce priveşte aplicabilitatea termenului de prescripţie de 7 ani prevăzut de dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, Curtea apreciază că în raport de data emiterii biletelor la ordin şi, mai ales, de data scadenţei acestora (în cursul anului 1996), reglementarea cuprinsă într-o lege ulterioară naşterii raportului juridic obligaţional nu este aplicabilă. Aceasta, deoarece potrivit art. 1 C. civ. şi art. 15 din Constituţia României legea civilă dispune numai pentru viitor; ea nu are putere retroactivă, principiul neretroactivităţii legii civile fiind unul din principiile de bază ce guvernează aplicarea în timp a legii. De aceea, Curtea apreciază că asupra creanţei cuprinse în cele două bilete la ordin nu poate fi avut în vedere termenul de prescripţie reglementat în art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998.
Referitor la actele de executare efectuate de B. SA, înainte de perfectarea cesiunii de creanţă către A.V.A.S., Curtea constată că acestea nu au efectul întrerupător de prescripţie prevăzut de dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 167/1958, aşa cum erau acestea în vigoare la data scadenţei (31 octombrie 1996), respectiv înainte de introducerea dispoziţiilor art. 4051 C. proc. civ., la data de 2 mai 2001, deoarece nu au caracterul unor acte de executare împotriva debitoarei SC A.B. SA În acest sens, Curtea constată că toate actele de executare silită imobiliară prin comandament au fost formulate împotriva debitoarei SC K.I. SA., niciunul dintre acestea nefiind opozabil debitoarei - contestatoare.
Este aşa deoarece nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1872 sau art. 1873 C. civ., întrucât debitoarea SC A.B. SA nu are nici calitatea de codebitor solidar cu SC K.I. SA, în raporturile cu fosta B. SA şi nici calitatea de garant al obligaţiei principale de restituire a sumei împrumutate prin contractul de credit încheiat de SC K.I. SA cu banca.
Faţă de caracterul de titlu de credit, la ordin, formal şi complet, care încorporează o obligaţie abstractă, autonomă şi necondiţionată, de plată a unei sume de bani de către semnatarul său, biletul la ordin nu poate fi completat sub aspectul condiţiilor de executare sau al întreruperii termenelor de prescripţie, cu dispoziţii cuprinse în alte titluri executorii (cum ar fi contractul de credit) astfel încât obligaţia abstractă cuprinsă în acesta are un caracter de sine stătător.
De aceea, în speţă, girul efectuat de posesoarea biletelor la ordin, la data de 2 mai 1999 şi 20 mai 1999 către A.V.A.B. (antecesoarea A.V.A.S. şi cesionar al creanţei B. SA) nu putea duce decât la transmiterea drepturilor izvorâte din cele două bilete la ordin, adică transmiterea drepturilor de creanţă cuprinse în acestea, născute la data de 31 octombrie 1996 şi prescrise la data de 31 octombrie 1999.
Cum la data declanşării executării silite împotriva debitoarei contestatoare, atât dreptul de creanţă izvorât din fiecare dintre cele două bilete la ordin cât şi dreptul la executarea silită a acestora era prescris, rezultă că executarea silită s-a făcut în mod nelegal, cu depăşirea acestor termene.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, A.V.A.S. solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei în sensul respingerii contestaţiei. În motivarea acestui recurs, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. se invocă, în esenţă, următoarele:
1. În mod greşit instanţa a considerat aplicabil termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 şi, drept urmare, a apreciat că pentru cele două titluri de valoare prescripţia s-a împlinit la 31 octombrie 1999. Aceasta întrucât la data intrării în vigoare a OUG nr. 64/1999 nu era împlinit termenul general de prescripţie pentru cele două bilete la ordin şi, deci, se aplică termenul de prescripţie de 7 ani.
2. În mod greşit instanţa de fond a considerat că, prin aplicarea termenului special de 7 ani, în raport cu data emiterii biletelor la ordin şi, mai ales, de data scadenţei acestora, reglementarea cuprinsă într-o lege ulterioară naşterii raportului juridic obligaţional nu este aplicabilă. Aceasta deoarece în situaţia de faţă este vorba nu despre o schimbare a raporturilor juridice obligaţionale ci despre prelungirea termenului de urmărire a recuperării creanţei deţinute faţă de debitor.
3. În ceea ce priveşte fondul cauzei A.V.A.S. îşi întemeiază calitatea de creditor cambial al contestatoarei pe un şir neîntrerupt de giruri atestate de cele două bilete la ordin. Creanţa A.V.A.S. este constatată prin două titluri de credit ce încorporează în ele însele datoria contestatoarei de a plăti posesorul legitim al acestora. În speţă cele două bilete la ordin emise de contestatoare au stipulat scadenţa la o dată fixă, respectiv la 31 octombrie 1999, iar nu la o anumită dată de la prezentarea lor spre plată, pentru a fi incidente în speţă prevederile art. 107 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 26 din Legea nr. 58/1934.
Examinând recursul Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele motive:
Instanţa de fond, în mod greşit, a considerat că este prescris dreptul A.V.A.S. de a cere executarea silită ca urmare a aplicării termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, întrucât la data preluării creanţei de către A.V.A.S., 24 iunie 1999, creanţa nu era prescrisă şi drept urmare, termenul de prescripţie aplicabil, şi care a început să curgă la acea dată, este cel de 7 ani prevăzut de art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, (astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 64/1999, intrată în vigoare la 25 mai 1999). Acest termen de prescripţie, de 7 ani, nu se aplică numai în cazul creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită s-a prescris deja la data preluării lor de către A.V.A.S., ceea ce nu este cazul în speţă, întrucât, aşa cum deja s-a arătat, la această dată de referinţă, creanţa A.V.A.S. concretizată în cele două bilete la ordin nu era prescrisă. Drept urmare nu se pune nici problema încălcării principiului neretroactivităţii legii civile, cum eronat a reţinut instanţa de fond.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte urmează să admită recursul A.V.A.S. şi să caseze sentinţa atacată. Întrucât instanţa a soluţionat cauza pe excepţia prescripţiei fără a evoca fondul cauzei şi pentru a nu prejudicia părţile prin judecarea cauzei în fond de către Înalta Curte în primă şi ultimă instanţă, contrar principiului dublului grad de jurisdicţie, ce guvernează procedura civilă română, cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 70 din 19 martie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, casează sentinţa atacată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2313/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 130/2008. Comercial → |
|---|
