ICCJ. Decizia nr. 144/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 144/2008
Dosar nr. 4493/1/2007
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 156 din 8 septembrie 2006 a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel invocată de pârâta SIF M. SA Bacău prin întâmpinare. De asemenea a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta SIF M. SA cu sediul social în municipiul Bacău, judeţul Bacău, şi în consecinţă a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. cu sediul social în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în principal, că reclamanta A.V.A.S. a cerut obligarea pârâtei SIF M. SA la plata sumei de 1.500.000 dolari S.U.A. reprezentând valoarea obligaţiei de plată rezultată din avalizarea de către SIF M. SA a biletelor la ordin emise de SC L.I. SRL, societate preluată de către A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanţă din 21 iulie 1999 încheiat cu B. SA.
Prin întâmpinare, pârâta a invocat următoarele excepţii:
- excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bacău, considerând că în cauză nu există active bancare, reclamanta invocând existenţa contractului de credit încheiat de debitoare cu B. SA.
- inadmisibilitatea acţiunii, neexistând temei legal în baza căruia avalistul poate să răspundă când titlul cambial este declarat nul;
- inopozabilitatea biletelor la ordin invocate de reclamantă, bilet care nu a fost semnat de reprezentantul legal al fostului FPP II M.;
- excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a fostului FPP II M. de a încheia acte de fidejusiune, neavând competenţa potrivit obiectului de activitate;
- B. SA a lucrat cu rea credinţă, a diminuat şansele de recuperare a creanţei, nu a asigurat existenţa garanţiilor pentru obligaţia principală, a încălcat normele juridice pentru acordarea creditelor în valută şi prin aceasta a făcut imposibilă acţiunea în regres în situaţia în care avalistul ar fi plătit creanţa;
- prescripţia creanţei, în raport de termenul de 3 ani pentru creanţele care izvorăsc din titlurile cambiale.
Având în vedere dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi faptul că o parte din excepţiile ridicate sunt peremptorii, absolute şi de ordine publică, a fost analizată excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel, care a fost găsită nefondată, deoarece potrivit art. 45 din OUG nr. 51/1998 cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S. sunt de competenţa curţii de apel în cărei rază teritorială se află sediul sau domiciliul pârâtului.
Excepţia prescripţiei extinctive a fost apreciată ca fondată, stabilindu-se că termenul de prescripţie este de 3 ani, cel prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, calculat din anul 1999, data încheierii contractului de cesiune.
Împotriva sentinţei nr. 156 din 8 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a promovat recurs reclamanta A.V.A.S. care în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, iar în baza art. 312 pct. 5 C. proc. civ. casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a evocat că biletele la ordin au fost investite cu formulă executorie de către B. SA, fiind scadente la 23 aprilie 1997 şi 25 aprilie 1997, astfel că dreptul B. SA de a cere executarea silită nu era prescris la data încheierii contractului de cesiune de creanţă din 21 iulie 1999. Pentru că dreptul de a cere executarea silită nu se împlinise, devin aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, referitoare la termenul special de prescripţie de 7 ani.
Intimata - pârâtă SIF M. SA a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă, pentru următoarele considerente.
Prin contractul de cesiune de creanţă din 21 iulie 1999 încheiat între B. SA în calitatea de creditor cedent şi A.V.A.B. în calitatea de cesionar, a fost cesionată de către cedentul B. SA şi preluată de către cesionarul A.V.A.B. creanţa faţă de debitorul cedat SC T. SRL Iaşi (SC L.I. SRL) rezultată din titlurile de creanţă menţionate şi identificate în anexa la contract.
Reclamanta şi-a fundamentat cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 1652, art. 1653 C. civ. şi art. 42, art. 46 – art. 55 C. com., împrejurare care circumscrie acţiunea ca izvorând dintr-un titlu cambial.
Constant, A.V.A.S. a susţinut că la data încheierii contractului de cesiune de creanţă din 21 iulie 1999, dreptul de a cere executarea silită nu se împlinise, devenind astfel aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, republicată, referitoare la termenul special de prescripţie de 7 ani, iar calculul termenului se face de la data preluării creanţei A.V.A.S. asupra debitorului cedat SC L.I. SRL.
Aşa cum amplu argumentat şi bine documentat a expus instanţa de fond, în speţă, fără a lăsa loc de interpretări, textul legal invocat anterior de reclamantă face referire la prescripţia dreptului de a cere executarea, ceea ce este o noţiune total diferită de prescripţia dreptului la acţiune. Devin astfel aplicabile dispoziţiile cuprinse în Decretul nr. 167/1958.
Este unanim admis că termenul de prescripţie extinctivă desemnează intervalul de timp, stabilit de lege înlăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune în sens material sub sancţiunea pierderii acestui drept. Conform art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Termenul de prescripţie extinctivă, având caracter general, aplicabil raporturilor juridice obligaţionale (cele care au în conţinutul lor drepturi de creanţă şi îndatoririle corelative), este de 3 ani, fiind instituit de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut la data de 21 iulie 1999, când a fost încheiat contractul de cesiune de creanţă, şi s-a împlinit la 21 iulie 2002, interval de timp în care A.V.A.S. avea posibilitatea fie de a valorifica biletele la ordin, fie să pornească o acţiune cambială pentru obţinerea unui titlu executoriu.
Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă poartă data poştei de 14 iunie 2006, impunându-se din această perspectivă respingerea ei ca prescrisă.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. împotriva sentinţei nr. 156 din 8 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, nefiind îndeplinită niciuna din cerinţele dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S., împotriva sentinţei nr. 156 din 8 septembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 143/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 146/2008. Comercial → |
|---|
