ICCJ. Decizia nr. 2313/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2313/2008
Dosar nr. 19957/3/2006
Şedinţa publică din 25 iunie 2008
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bucuresti sectia a VI-a comercială, reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâta SC G. SRL solicitând tribunalului ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se constate nulitatea hotărârii A.G.A. SC G. SRL din 31 octombrie 2003, nulitatea hotărârii A.G.A. SC G. SRL din 22 decembrie 2005, constatarea ca fiind falsă a paginii 3 (trei) din hotărârea adunării generale extraordinare a asociaţilor SC G. SRL din 22 decembrie 2005.
La termenul din 27 octombrie 2006, tribunalul a respins excepţiile tardivităţii și a lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiate.
Prin sentinţa comercială nr. 11016 din 30 noiembrie 2006, instanţa a admis în parte acţiunea și a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. SC G. SRL din 31 octombrie 2003; s-a constatat nulitatea absolută parţială a hotărârii adunării generale extraordinare a asociaţilor SC G. SRL din 22 decembrie 2005 în ceea ce priveşte pct. 3 referitor la majorarea capitalului social.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC G. SRL, care a solicitat desfiinţarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucuresti.
Prin Decizia comercială nr. 274 din 25 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, apelul a fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie Curtea de Apel a reţinut că instanţa de fond a analizat corect materialul probator administrat în cauză si a aplicat judicios dispoziţiile legale incidente, apelul fiind nefondat.
Referitor la neregulile procedurale invocate de apelantă, Curtea de Apel constată că nu exista indicii cu privire la prezenţa în sala de şedinţă, la judecarea cauzei în prima instanţă a altor persoane în afară de părţi și la omisiunea de a o invita pe apelantă în camera de consiliu la strigarea cauzei. Intimatul a infirmat aceste susţineri, arătând că reprezentanţii apelantei nu au fost invitaţi să părăsească sala de şedinţa pentru soluţionarea celorlalte dosare din camera de consiliu, întrucât acestea fuseseră amânate și că apelul s-a făcut cu uşa deschisă, însă avocatul apelantei nu se afla nici în sală și nici pe holul Tribunalului. Din Încheierea de şedinţa de la termenul din 24 noiembrie 2006 reiese ca pricina s-a soluţionat în camera de consiliu și ca după încheierea dezbaterilor s-a prezentat avocatul apelantei, care a arătat ca a fost în sala de judecata la ora 11, iar apoi a părăsit sala întrucât nu se terminase şedinţa publică, a solicitat repunerea cauzei pe rol și a formulat cerere de recuzare a judecătorului.
Fata de cele reţinute, Curtea de Apel constată că apelanta nu a făcut dovada că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Avocatul apelantei nu a fost invitat de către instanţa sa părăsească sala de şedinţa, iar în condiţiile în care nu a fost prezent la strigarea cauzei deşi dosarul a fost luat la ordine, instanţa nu avea obligaţia să îl aştepte sau să procedeze la strigarea cauzei în afara sălii.
Întrucât nu a fost prezentă în sala de şedinţa, apelanta nu a avut posibilitatea de a constata dacă a fost încălcată cerinţa confidenţialităţii dezbaterilor prin tolerarea altor persoane la judecarea procesului. Prin cererea de recuzare formulată la fond, apelanta susţine că în alte dosare ar fi fost încălcată confidenţialitatea întrucât s-a permis prezenta avocatului reclamantei, aspecte ce nu privesc cauza de faţă, fiind lipsite de relevanţă.
Curtea de Apel a considerat că, în mod corect instanţa de fond nu a dat curs cererii de repunere pe rol a procesului, absenta unei părţi de la judecata nejustificând o asemenea măsură.
Apelanta a avut posibilitatea de a-şi formula apărările pe parcursul soluţionării cauzei, a depus întâmpinare și a solicitat probe, care au fost administrate până la termenul din 24 noiembrie 2006, iar instanţa a amânat pronunţarea pentru a-i da posibilitatea de a depune concluzii scrise, astfel încât Curtea a constat că acesta a beneficiat de un proces echitabil, fiind respectate principiile contradictorialităţii, a egalităţii de tratament și a dreptului la apărare. Neparticiparea la dezbaterile orale pe fondul cauzei se datorează numai lipsei de diligenţă a apelantei, aspect ce nu poate conduce la desfiinţarea hotărârii.
Referitor la excepţiile lipsei calităţii procesuale active și a tardivităţii acţiunii, Curtea de Apel a constat că obiectul cererii îl constituie constatarea nulităţii absolute a hotărârilor A.G.A., care poate fi invocată oricând, iar intimatul având calitatea de acţionar al SC G. SRL se înscrie în sfera persoanelor interesate, în sensul art. 132 din Legea nr. 31/1990.
Nerespectarea dispoziţiilor art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, referitoare la convocarea adunării generale este sancţionata cu nulitatea absoluta. Susţinerile apelantei în sensul ca norma juridica este incompleta, fiind o lacună a legiuitorului și ca este inoperanta sunt lipsite de orice fundament juridic.
Nulitatea este sancţiunea care lipseşte actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabila.
După modalitatea de consacrare legislativa, nulitatea poate fi expresa (prevăzuta ca atare într-o dispoziţie legala) și virtuală (care nu este prevăzuta în mod expres de lege, dar rezulta din modul în care este reglementată o anumita condiţie de validitate a actului juridic).
Normele juridice care reglementează convocarea adunării generale au ca finalitate asigurarea formarii voinţei sociale prin exprimarea voinţei fiecărui asociat.
Reglementând formarea voinţei sociale în cadrul adunării generale, norma juridica înscrisa în art. 195 alin. (3) din Legea societăţilor comerciale este de ordine publică întrucât protejează atât pe acţionari, cat și pe societate și pe terţi (care au dreptul de a cunoaşte care este voinţa reală societară), asigurând stabilitatea raporturilor juridice.
În ipoteza reglementata de art. 121 din Legea nr. 31/1990 se prevede în mod expres o derogare de la normele juridice imperative care reglementează convocarea la adunarea generală.
Prin participarea tuturor acţionarilor la adunarea generală se asigură realizarea voinţei sociale, fiind evident că într-o atare situaţie nu se poate pune problema neconvocării acţionarilor întrucât prezenta lor este dovada că au avut cunoştinţa de adunare și de ordinea de zi, iar cerinţa convocării ar fi lipsita de finalitate.
Convocarea A.G.A. în formele prevăzute de lege sau actul constitutiv este ceruta ad validitatem și tocmai de aceea excepţia este prevăzută în mod expres prin art. 121 din Legea nr. 31/1990.
Pentru hotărârea A.G.A. din 31 octombrie 2003, intimatul - reclamant nu a fost convocat în condiţiile prevăzute de art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată. Acordarea unei procuri pentru reprezentarea în adunarea generală nu înlătura obligaţia administratorului de a convoca adunarea.
Dreptul de vot se poate exprima fie personal, fie prin mandatar.
Prin acordarea procurii, intimatul l-a împuternicit pe V.I. sa îl reprezinte în adunarea generală, însă voinţa exprimată în adunare aparţine mandantului, iar acesta avea dreptul de a fi încunoştinţat de data și locul ţinerii adunării şi de ordinea de zi.
Susţinerile apelantei în sensul că intimatul a dat dovadă de lipsa de preocupare faţă de activitatea societăţii sunt lipsite de relevanţă faţă de obiectul cauzei.
De asemenea, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond, intimatul - reclamant nu a fost reprezentat valabil în adunarea generală.
Astfel, dispoziţiile art. 125 alin. (1) din Legea societăţilor comerciale prevăd ca acţionarii pot fi reprezentaţi în adunarea generală numai în baza unei procuri speciale, iar administratorii și funcţionarii societăţii nu pot reprezenta pe acţionari, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, dacă, fără votul acestora nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
În cauză, procura în baza căreia a votat V.I. este generală, pentru reprezentarea în toate adunările generale, iar mandatarul era la data adunării și administratorul societăţii, iar fără votul intimatului majoritatea cerută nu s-ar fi întrunit, astfel încât și pentru aceste motive, hotărârea din data de 31 octombrie 2003 este lovită de nulitate absolută.
Curtea de Apel a mai apreciat că sunt lipsite de fundament juridic susţinerile apelantei în sensul că reprezentarea s-a făcut de V.I. ca asociat și că nu are relevanță că este și administrator, textul de lege referindu-se la situaţia administratorului care nu este și asociat.
Astfel, textul de lege invocat prevede în mod expres ca se aplica acţionarilor care au și calitatea de administratori, întrucât numai acţionarii pot avea calitatea de reprezentanţi în adunarea generală.
Art. 125 este aplicabil și societăţilor cu răspundere limitată, întrucât raţiunea edictării acestei dispoziţii legale se regăseşte și pentru acest tip de societăţi.
În ceea ce priveşte hotărârea adunării generale extraordinare a asociaţilor din data de 22 decembrie 2005, Curtea de Apel a constat ca în mod corect instanţa de fond a reţinut că în aplicarea "principiului quod nullum est, nullum producit efectum", măsura majorării capitalului social este lovită de nulitate.
În materia societăţilor comerciale nu există dispoziţii derogatorii de la dreptul comun cu privire la efectele și principiile nulităţii actului juridic, astfel încât și în acest domeniu anularea actului iniţial atrage anularea celui subsecvent, iar nulitatea produce efecte retroactive, părţile fiind puse în situaţia anterioară încheierii actului nelegal.
Soluţia pronunţată asupra pct. 4 și 5 din hotărâre nu poate fi supusă controlului judiciar în situaţia în care reclamantul nu a formulat apel, iar apelanta nu justifică interes pentru a ataca hotărârea sub acest aspect întrucât în această privinţă ea a câştigat procesul.
Susţinerile apelantei sub acest aspect nu au fost reţinute de Curtea de Apel nici ca argument logic întrucât aceste puncte din hotărâre nu au fost contestate de către reclamant, aşa cum rezulta din motivarea cererii și în consecinţă instanţa nu se putea pronunţa asupra acestora decât cu încălcarea principiului disponibilităţii.
De asemenea, Curtea de Apel mai reține că nesemnarea paginii din hotărâre prin care se ia măsura majorării capitalului social coroborată cu declaraţia martorului P.A. conduc la concluzia că intimatul - reclamant nu și-a exprimat consimtământul pentru modificarea actului constitutiv în acest sens. Afirmaţiile apelantei referitoare la motivaţia internă a reclamantului și situaţia martorului audiat sunt simple speculaţii care nu pot forma convingerea instanţei.
În opinia Curţii de Apel, principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis nu este aplicabil în speţă, însă acest motiv nu este de natură să conducă la admiterea apelului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC G. SRL.
Ca primă critică, recurenta a reluat apărarea din apel privitoare la nulitatea absolută a sentinţei primei instanţe întrucât dezbaterile s-au purtat şi în prezenţa altor părţi.
A doua critică a recurentei s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ. cu referire, în principal la art. 195 alin. (3), art. 121, art. 204 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:
Cu privire la nulitatea absoluta a sentinţei nr. 11016 din 30 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucuresti, sectia a VI a comerciala, critica este nefondată deoarece, pe de o parte din actele dosarului nu rezultă faptele pretinse de către recurentă şi, pe de altă parte, chiar dacă ar rezulta, nu probează o vătămare a intereselor recurentei şi care să nu poată fi altfel înlăturată decât prin anularea sentinţei.
Fondată este însă cea de-a doua critică. Sancţiunea juridică pentru neconvocarea unui asociat nu atrage nulitatea absoluta a hotărârii. Instanţa a reţinut greşit că lipsa convocării reclamantului la A.G.A. din 31 octombrie 2003 ar atrage nulitatea absolută a hotărârii. Soluţia instanţei nu are suport legal și este contrară spiritului şi textului Legii 31/1990, republicată și modificată, fiind inconsecventă cu practica și teoria juridica în materia nulităţii actelor juridice.
Norma juridica care reglementează instituţia convocării la SRL este instituită prin dispoziţiile art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată.
Norma juridică este formata din ipoteză, dispoziţie și sancţiune.
Analizând norma juridica cuprinsă în art. 195 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 se observă că este o norma juridica incompletă. Aceasta are ipoteză și dispoziţie, dar ii lipseşte sancţiunea. Este general cunoscut și acceptat că o normă juridică lipsită de sancţiune este inoperanta. Ea poate avea o valoare etică, dar nu poate conduce la sancţionarea celui ce nu o respecta.
Parlamentul Romaniei este, potrivit Constituţiei, singura autoritate legiuitoare a tarii. Instanțelor de judecată le este cu desăvârşire interzis să se substituie Parlamentului și să completeze ori să modifice textele de lege. Prin aceasta se încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, principiu care stă la baza caracterului democratic al unei societăţi.
În acest fel, instanţa a aplicat, cu de la sine putere, o sancţiune juridică neprevăzută de lege (cu încălcarea principiului nulla poena sine lege), reţinând că s-ar aplica cea mai dură dintre sancţiunile juridice civile fără să facă nicio analiză a acestei situaţii juridice.
Instanţa nu precizează nicăieri în cuprinsul deciziei de ce hotărârea A.G.A. din 31 octombrie 2003 este lovită de nulitate absolută şi nu relativă, ori de ce nu se aplică altă sancţiune juridică.
Rolul convocării este de a informa pe asociaţi despre ținerea şedinţei A.G.A. și de a permite acestora exercitarea dreptului de vot în adunare.
Natura interesului ocrotit prin norma juridică este criteriul esenţial pentru delimitarea nulităţii absolute de nulitatea relativă. Dacă interesul este general, comun, atunci nulitatea este absolută. Dacă interesul este particular, nulitatea este relativă.
Consecinţa încadrării sancţiunii în categoria nulităţilor absolute sau relative produce consecinţe juridice importante și asupra termenului în care se poate cere anularea unei hotărâri A.G.A. sau a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească reclamantul.
La articolele la care legiuitorul a prevăzut sancţiunea nulităţii absolute, și cu siguranţa, nu este cazul art. 195 alin. (3), a avut în vedere interesul creditoriIor sociali pe care l-a considerat un interes general.
Creditorii sociali, singurii potenţiali interesaţi de situaţia unei societăţi comerciale (dar care, nu au la îndemână acţiunea în anulare prevăzută de art. 132, ci opoziţia prevăzută de art. 61 din Legea nr. 31/1990) nu aveau cum să fie prejudiciaţi de neconvocarea unui asociat.
Creditorii sociali nu sunt convocaţi la A.G.A. Aşadar aceştia nu justifică un interes personal în a solicita anularea A.G.A. pe acest criteriu.
Tocmai de aceea, acţiunea în anulare este un mijloc procedural aflat doar la îndemâna asociaţilor, nu și a creditorilor sociali, singurul interes potenţial prejudiciat fiind al asociatului neconvocat.
Pentru considerentele expuse anterior, rezultă că interesul ocrotit prin norma juridică prevăzută de dispozițiile art. 195 alin. (3) este unul particular.
În speţă, concluzia anterioară este susţinută şi de un argument practic foarte elocvent: hotărârea A.G.A. a cărei anulare se cere avea ca obiect majorarea capitalului social prin aport în numerar. Prin creşterea activului patrimonial, societatea îşi creste bonitatea și, implicit, creşte şi garanţia creditorilor sociali. Aşadar, anularea A.G.A. din 31 octombrie 2003 pe considerentul că ar fi afectat un interes general (al creditorilor sociali) în condiţiile creşterii activului este neserioasă. Prin majorarea capitalului social s-a modificat proporţia participării celor 2 asociaţi la capitalul social, fapt ce îl nemulţumeşte pe reclamant.
Pe de altă parte, un act juridic lovit de nulitate absolută nu poate fi confirmat. Dar pentru societăţile comerciale, legiuitorul a prevăzut la art. 121 că adunările generale, chiar neregulat convocate, pot lua valabil orice hotărâre cu votul tuturor acţionarilor. Aşadar, lipsa ori anumite vicii ale convocării pot fi acoperite prin votul tuturor acţionarilor. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca hotărârile neconvocate conform legii sa fie lovite de nulitate absolută, nu ar fi prevăzut expres posibilitatea confirmării prin votul acţionarilor.
Prin instituirea regulii că hotărârile A.G.A. pot fi valabile prin votul tuturor asociaţilor chiar "fără respectarea formalităţilor cerute pentru convocarea ei", legiuitorul a exclus, în mod implicit, intervenirea sancţiunii nulităţii absolute pentru neconvocarea A.G.A.
Dispoziţiile cuprinse în art. 121 din Legea nr. 31/1990, alături de natura interesului particular ocrotit prin dispozițiile art. 195 alin. (3), conduc la singura concluzie logică: neconvocarea unui asociat nu poate atrage niciodată nulitatea absolută fiindcă asociatul se poate prezenta şi vota chiar dacă nu a fost convocat formal, votul tuturor asociaţilor acoperind viciile neconvocării.
Forma scrisa a convocării este ceruta ad probationem. Acest lucru rezultă cu claritate din faptul că acolo unde forma este cerută ad valditatem, legiuitorul a precizat expres acest lucru, astfel cum este cazul art. 204 alin. 2 din Legea nr. 31/1990.
Toate aceste argumente conduc la o singură concluzie: nu se poate reține nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. pe motivul neconvocării unui asociat, singura posibilă sancţiune fiind aceea a nulităţii relative.
Consecinţa acestei concluzii este constatarea tardivităţii introducerii cererii de anulare a A.G.E.A. din 31 octombrie 2003 și A.G.E.A. din 22 decembrie 2005, cât şi a faptului că reclamantul - intimat nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
Curtea mai reţine că nu s-au depăşit limitele mandatului. Hotarârea A.G.E.A. din 31 octombrie 2003 s-a luat pe baza votului asociatului V.I. personal în calitate de mandatar al asociatului intimat - reclamant P.M.. Atunci când i s-a acordat asociatului V.I. dreptul de reprezentare în adunările generale extraordinare cât și cu privire la majorarea capitalului social nu s-au impus niciun fel de limitări ori restricţii, mandatarul putând acţiona liber. Prin participarea asociatului V.I. la A.G.A., cât şi prin semnarea procesului - verbal și în numele intimatului - reclamant, acesta din urma a participat la A.G.A. și a votat prin mandatarul său majorarea capitalului social.
Atâta vreme cât a existat procura, nu se putea pune problema cvorumului, întrucât prin participarea asociatului V.I. în nume personal şi ca reprezentant al intimatului - reclamant,cvorumul era întrunit, capitalul social prezent la A.G.A. fiind de 100%.
Reprezentarea s-a făcut de către V.I. ca asociat, astfel cum se precizează clar în preambulul hotărârii. Faptul ca V.I. are și calitatea de administrator în firmă nu este relevantă în cauză.
Curtea mai reţine că fiecare adunare generală are o existenţă juridică distinctă de celelalte, iar cauzele de nulitate trebuie identificate în fiecare hotărâre în parte. Procedând contrar, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a principiilor de drept pe care le-a reţinut.
Prin semnarea hotărârii A.G.E.A. din 22 decembrie 2005 la final fără obiecţiuni, intimatul - reclamant şi-a însuşit tot conţinutul documentului, ceea ce echivalează cu exprimarea neechivocă a consimţământului.
Pentru toate considerentele reţinute conform art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de pârâta SC G. SRL Otopeni împotriva deciziei comerciale nr. 274 din 25 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o va modifica în sensul că se va admite apelul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei comerciale nr. 11016 din 30 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o va schimba în tot în sensul că se va respinge acţiunea reclamantului P.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC G. SRL Otopeni împotriva deciziei comerciale nr. 274 din 25 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de aceeaşi parte împotriva sentinţei comerciale nr. 11016 din 30 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti secţia a VI-a comercială, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge acţiunea reclamantului P.M..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2312/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 120/2008. Comercial → |
|---|
