ICCJ. Decizia nr. 1238/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1238/2008
Dosar nr. 2490/2/2005
Şedinţa publică din 26 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 martie, reclamanta A.D.S. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 5.153.323.619 lei, din care, 3.256.393.039 lei redevenţă neachitată, 1.705.802.624 lei penalităţi de întârziere, 191.127.955 T.V.A.
Prin sentinţa comercială nr. 13267 din 2 decembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.285.779,122 lei, redevenţă pentru perioada 2000 – 1 trimestru 2004, 1.086.181.132 lei, penalităţi de întârziere şi T.V.A. aferent.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut că după încheierea contractului de concesiune, pârâta nu a putut exploata în totalitate întreaga suprafaţă de teren, întrucât pe perioada 2001 - 2003, din această suprafaţă de teren s-au predat mai multe suprafeţe de teren, aşa cum rezultă din procesele - verbale depuse la dosar.
Cu privire la redevenţa datorată, Tribunalul a avut în vedere studiul din 11 octombrie 2001 efectuat de D.G.A.I.A. Argeş cu privire la păşunile alpine aflate în administrarea unor societăţi printre care şi societatea pârâtă, care a stabilit că redevenţa cuprinsă în contractul iniţial este nejustificată în raport de condiţiile din teren, raportat şi la hotărârea din 3 iulie 2002 a A.D.S.
Reclamanta A.D.S. a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată şi precizată şi anume obligarea intimatei - pârâte la plata sumei de 8.341.550.971 lei din care 5.034.977.774 lei redevenţă neachitată la termenele scadente, calculată până la data de 3 martie 2004, 3.292.624.953 lei penalităţi de întârziere, 20.948.244 T.V.A. precum şi obligarea la plata penalităţilor datorate în baza contractului de concesiune, până la data stingerii debitului.
Prin motivele de apel invocate reclamanta A.D.S. a arătat că Tribunalul prin sentinţa pronunţată a modificat convenţia părţilor stabilind în mod abuziv un alt preţ al contractului, modificând nivelul redevenţei de la 375 kg grâu STAS/ha pentru categoria de folosinţă păşuni şi fâneţe prevăzută de art. 4.1 din contractul de concesiune la 20 kg grâu STAS/ha pentru păşuni alpine astfel cum s-a stabilit prin studiul D.G.A.I.A. Argeş.
Apelanta a mai arătat că potrivit art. 13 din contractul de concesiune părţile au stabilit că diminuarea obligaţiilor contractuale ale concesionarului să se realizeze prin încheierea unui act adiţional, că a întocmit un proiect de act adiţional ţinând seama de protocoalele de predare - primire teren cu destinaţie agricolă către consiliile locale de fond funciar, recalculându-se redevenţa, dar pârâta nu l-a semnat.
Prin apelul său pârâta SC A. SA a arătat că instanţa de fond a folosit diferite criterii pentru a calcula redevenţa, astfel pentru anul 2000 a calculat o redevenţă de 808.476.567 lei la nivelul rezultat din contract fără a ţine seama de diminuările de teren care au avut loc printre retrocedarea către persoane fizice în temeiul Legii nr. 18/1991 şi de prevederile hotărârii A.D.S. din 2000 şi D.G.A.I.A. din 2001.
Apelanta - pârâtă menţionează că redevenţa pentru anul 2000 este 105.762.656 lei cu penalităţi de întârziere de 63.413.877 lei aşa cum rezultă din suplimentul la raportul de expertiză pentru acest an, conform studiului D.G.A.I.A. din 2001.
Mai arată pârâta că din înscrisurile depuse la dosar şi din expertiză rezultă că a plătit reclamantei suma de 382.500.000 lei în contul datoriei şi deci în mod greşit s-au calculat penalităţi de întârziere pe anii 2000 - 2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 324 din 19 iunie 2007 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC A. SA Curtea de Argeş.
Prin aceeaşi decizie a fost admis apelul reclamantei A.D.S. Bucureşti, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 2.237.121.166 lei redevenţă şi 793.499.309 lei penalităţi de întârziere menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize contabile şi văzând diferenţele mari rezultate din expertiza de la fond şi cea din apel instanţa a pus în discuţie refacerea raportului de expertiză contabilă cu obiectiv calculul redevenţei datorate şi a penalităţilor de întârziere, în patru variante corespunzător a patru perioade conform prevederilor contractului.
Cu privire la apelul pârâtei instanţa de apel a reţinut că redevenţa a fost stabilită în raport de suprafaţa real exploatat iar în ce priveşte calculul penalităţilor în întârziere a avut în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat de expert C.C.
În soluţionarea apelului A.D.S. instanţa a avut în vedere concluziile raportului de expertiză, varianta a II-a, respectiv calculul redevenţei în funcţie de hotărârea A.D.S. din 3 iulie 2002, care a stabilit în funcţie de condiţiile din teren nivelul redevenţei pentru păşunile alpine, categoria a V-a la 20 kg grâu/ha, pe perioada cuprinsă de la data adoptării hotărârii până la încetarea contractului, aceasta fiind voinţa reclamantei, la care a achiesat şi pârâta, conform procesului - verbal din 5 decembrie 2002, încheiat ca urmare a şedinţei de conciliere ce a avut loc între părţi.
De altfel, conform art. 9 alin. (1) din contract, concedentul are dreptul să modifice în mod unilateral contractul de concesiune din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local, temeinic justificate.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea la plata penalităţilor de întârziere până la data achitării debitului, a fost apreciat ca neîntemeiat, în raport de prevederile art. 5 alin. (2) din contract şi de dispoziţiile art. 3712 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva deciziei pronunţată în apel au declarat recurs în termen legal reclamanta şi pârâta.
Reclamanta A.D.S. Bucureşti prin recursul său critică Decizia pentru nelegalitate şi netemeinicie în ce priveşte obligarea pârâtei numai la plata sumei de 2.237.121.166 lei redevenţă şi 793.499.309 lei penalităţi de întârziere, prin omologarea concluziilor raportului de expertiză – varianta a II-a aceasta fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. precum şi cu încălcarea dreptului la apărare prin necomunicarea raportului de expertiză.
În contextul acestui motiv reclamanta a arătat că instanţa de apel nu i-a comunicat raportul de expertiză întocmit de către contabil C.E., pentru a lua la cunoştinţă despre concluziile acestuia şi pentru a formula eventuale obiecţiuni.
Reclamanta a invocat şi motivul de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 în sensul că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 969 C. civ., prin modificarea convenţiei părţilor, stabilind în mod nelegal un alt preţ al contractului de concesiune, omologând concluziile raportului de expertiză – varianta a II-a.
Reclamanta consideră că Decizia este nelegală şi în ce priveşte respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtei la penalităţi de întârziere până la achitarea debitului, clauza privind plata penalităţilor fiind prevăzută în mod clar în contract de concesiune încheiat de părţi.
Pentru motivele invocate reclamanta a solicitat în principal admiterea recursului, casarea deciziei pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel iar în subsidiar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată.
Pârâta SC A. SA Curtea de Argeş prin motivele de recurs invocate a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. întrucât instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii în sensul că a înlăturat dispoziţiile art. 4 alin. (4) din contractul de concesiune şi protocolul de predare a terenului, în ceea ce priveşte calcularea redevenţei în raport de suprafaţa reală exploatată care nu este identică cu situaţia reală a terenului agricol.
În contextul acestui motiv pârâta arată că încă din momentul încheierii contractului de concesiune, părţile au avut în vedere modificarea corespunzătoare a redevenţei în raport de caracteristicile reale ale obiectului concesiunii (art. 4 pct. 4 ) care nu se poate confunda cu suprafaţa reală exploatată (art. 4 pct. 3). Prin studiul comandat de A.D.S. D.G.A.I.A. s-a stabilit că pentru terenul categoria V păşuni alpine având în vedere productivitatea pajiştilor alpine, nivelul redevenţei este de 17 kg grâu/ha.
Recurenta - pârâtă formulează critici cu privire la aplicarea greşită a legii invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că în mod greşit studiul D.G.A.I.A. din 11 noiembrie 2001 nu a fost reţinut de instanţă drept criteriu pentru calculul redevenţei, deoarece ar contraveni art. 13 din contractul de concesiune precum şi interpretării voinţei părţilor cu privire la aplicarea acestor criterii cu încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din contractul de concesiune.
Mai arată pârâta că instanţa a considerat D.G.A.I.A. ca fiind terţ în raport de contractul de concesiune, dar nu a avut în vedere că studiul produs de aceasta, la comanda A.D.S. a stat la baza Notei de fundamentare a hotărârii nr. 51 a Consiliului de Administraţie a A.D.S.
Pentru motivele invocate, pârâta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei.
Examinând în ansamblu criticile invocate de reclamanta A.D.S. în raport de actele şi lucrările dosarului şi având în vedere dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat în cauză fiind incident pct. 5 al art. 304 C. proc. civ.
Astfel din lucrările şi înscrisurile cauzei rezultă că instanţa de apel nu a comunicat reclamantei raportul de expertiză întocmit de expertul contabil C.E., pentru a lua la cunoştinţă despre concluziile acestuia şi pentru a formula obiecţiuni, încălcând astfel dispoziţiile art. 86 alin. (1) C. proc. civ.
În concluzie, fiind incident pct. 5 al art. 304 C. proc. civ. dar şi pentru a se realiza o judecată unitară, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (3) și (4) C. proc. civ. va admite recursurile declarate de reclamantă şi pârâtă, va casa Decizia şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de reclamanta A.D.S. Bucureşti şi pârâta SC A. SA Curtea de Argeş împotriva deciziei comerciale nr. 324 din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1230/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1400/2008. Comercial → |
|---|
