ICCJ. Decizia nr. 1229/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1229/2008
Dosar nr. 4832/2/2007
Şedinţa publică din 26 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, contestatoarea SC D.B. SA în contradictoriu cu intimata A.D.S. a solicitat anularea actelor de executare intitulate comunicarea titlului executor din 13 mai 2007 şi a somaţiei cu acelaşi număr.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că prin actele de executare comunicate în 31 mai 2007 primite la 15 iunie 2007 intimata a invocat caracterul de titlu executor al contractului de concesiune din 23 februarie 2004, încheiat între părţi cu privire la o suprafaţă de 7.753,48 ha teren cu destinaţia agricolă aflat în perimetrul localităţilor Călăraşi, Modelu, Roşeţi şi Dichiseni din judeţul Călăraşi.
Contestatoarea a invocat nulitatea absolută a tuturor actelor de executare menţionate şi a celor subsecvente deoarece acestea se întemeiază pe prevederile OUG nr. 64/2005 act normativ care nu retroactivează şi care nu poate modifica un contract legal încheiat între părţi, au fost încălcate prevederile art. 969 C. civ. şi întocmirea actelor de executare de către un organ necompetent, respectiv organele proprii ale intimatei este de asemeni motiv de nulitate absolută în condiţiile în care contractului de concesiune nu-i sunt aplicabile dispoziţiile ordonanţei menţionate.
În aceste condiţii a mai arătat contestatoarea singurele organe care ar fi putut proceda la executarea silită ar fi fost executorii judecătoreşti, conform Codului de procedură civilă.
Contestatoarea a mai invocat şi inexistenţa obligaţiei principale ca efect al suspendării de drept a executării contractului de concesiune, urmare directă a forţei majore notificată concedentului în conformitate cu prevederile art. 12.1 din contract, la data de 18 aprilie 2006.
În drept s-au invocat prevederile art. 44 – art. 45 din OUG nr. 51/1998, OUG nr. 64/2005, art. 969 – art. 970 C. civ., art. 399 şi urm. C. proc. civ. şi art. 15 din Constituţia României.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea contestaţiei arătând că obligaţia de plată a debitului potrivit contractului de concesiune din 2004 este certă, lichidă şi exigibilă, astfel că executarea poate fi pretinsă concesionarului imediat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 165 pronunţată la 10 septembrie 2007 a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC D.B. SA Vatra Dornei cu motivarea în esenţă că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 190/2004 contractele de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă încheiate cu A.D.S. constituţie titluri executorii pentru plata redevenţei, la termenele şi modalităţile stabilite în contracte, că dispoziţiile OUG nr. 64/2005 sunt norme de procedură de imediată aplicare, deci sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte executarea contractului de concesiune din 2004 şi că prevederile derogatorii ale OUG nr. 51/1998 permit intimatei să îşi organizeze propriul corp de executori.
Cu privire la forţa majoră invocată, Curtea a reţinut că potrivit art. 12 din contract, concesionarul care a invocat forţa majoră nu a depus documentele doveditoare avizate de autoritatea competentă, din care să rezulte inundarea suprafeţelor de teren pe care le exploatează în locaţiile indicate în contract.
Cu petiţia înregistrată la data de 16 decembrie 2007, în termen legal, reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei criticând-o pentru nelegalitate.
Printr-un prim motiv de recurs, recurenta a arătat că potrivit art. 969 – art. 970 C. civ. concedentul nu putea să solicite plata redevenţei pentru perioada în care terenul concesionat era impropriu folosinţei pentru agricultură (art. 1423 C. civ.) rezultând astfel inexistenţa obligaţiei principale, ca efect a suspendării de drept a executării contractului de concesiune, urmare directă a forţei majore notificată concedentului (pârâtei) în conformitate cu prevederile art. 12.1 din contract, la data de 18 aprilie 2004.
Recurenta mai arată cu privire la motivele de nulitate a actelor de executare constând în somaţia şi titlul executoriu reprezentat de contractul de concesiune din 2004 că acestui contract nu i se aplică OUG nr. 64/2005, această ordonanţă nu retroactivează, că au fost încălcate dispoziţiile art. 969 C. civ., deoarece actul normativ nu poate modifica unilateral un contract încheiat legal între părţi şi că îndeplinirea actelor de executare de către un organ necompetent respectiv organele proprii ale A.D.S. este de asemeni motiv de nulitate absolută.
Pentru motivele invocate contestatoarea a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a sentinţei în sensul admiterii contestaţiei şi anulării tuturor actelor de executare silită efectuate.
În drept recurenta a invocat dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., art. 969 – art. 970 C. civ.
Examinând în ansamblu criticile invocate în raport de actele şi lucrările cauzei şi având în vedere dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Astfel, din actele şi lucrările cauzei rezultă că în mod corect a stabilit instanţa de fond că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 190/2004 astfel că potrivit art. 3 din această lege contractele de concesiune a terenurilor cu destinaţie agricolă încheiate de A.D.S. constituie titluri executorii pentru plata redevenţei la termenele şi modalităţile stabilite în contracte.
Este de reţinut de asemeni că prin art. 372 C. proc. civ., care constituie dreptul comun se prevede că „executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori a unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu".
Rezultă deci că prevederile legale care recunosc valoarea de titlu executoriu unor înscrisuri, fie că sunt cuprinse în Codul de procedură civilă, fie în legi speciale, au caracter de norme procedurale referitoare la executarea silită.
Motivul de recurs referitor la nulitatea absolută a formelor de executare, este nefondat, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 190/2004 contractul de concesiune din 2004 reprezenta un titlu valabil în baza căruia intimata A.D.S. putea obţine îndeplinirea obligaţiei de plată a redevenţei, iar dispoziţiile OUG nr. 51/1998, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile OUG 64/2005 permit intimatei să-şi organizeze propriul corp de executori.
Cu privire la inexistenţa obligaţiei principale ca urmare a intervenţiei forţei majore, Înalta Curte constată că în mod legal a apreciat instanţa fondului că din analiza contractului de concesiune încheiat de părţi şi anume capitolele referitoare la redevenţa datorată şi plata acesteia, nu există nicio clauză contractuală care să prevadă că plata redevenţei depinde de producţia obţinută ca urmare a exploatării terenului de către concesionar.
Pentru considerentele arătate conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursul contestatoarei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatoarea SC D.B. SA Vatra Dornei (în prezent SC D.A. SA) împotriva sentinţei comerciale nr. 165 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1228/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1230/2008. Comercial → |
|---|
