ICCJ. Decizia nr. 1252/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1252/2008
Dosar nr. 6078/36/2006
Şedinţa publică din 27 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 17/COM din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea în anulare formulată de pârâtul Ministerul Apărării, prin D.L.A.J. pentru Academia Navală M.B. şi anulată în parte hotărârea arbitrală nr. 17 din 12 octombrie 2006 a Curţii de Arbitraj Comercial şi Maritim Constanţa, dată în contradictoriu cu reclamanta CNM P. SA Constanţa.
Pe fond, pârâtele Ministerul Apărării şi Academia Navală M.B. – astfel cum s-a rectificat prin încheierea dată în Camera de Consiliu la 3 octombrie 2007, în acelaşi dosar – au fost obligate să plătească reclamantei 112.998,68 dolari S.U.A. precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 4.400 lei plus câte ½ din onorariul expertului (500 euro în echivalent în lei).
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că potrivit celor convenite de părţi în art. 26 din contract şi celor stabilite prin Decizia nr. 5284 din 4 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, litigiul era susceptibil de a fi soluţionat pe calea arbitrajului, aşa încât nu a primit apărarea Ministerului Apărării în sensul că prin protocolul din 29 aprilie 2004 clauza compromisorie ar fi devenit inoperantă, ea fiind stabilită prin contractul din 3 septembrie 2001, protocolul respectiv nemodificând contractul.
Cât priveşte însă valabilitatea clauzei compromisorii instanţa a apreciat că ea este nulă fiind incidente dispoziţiile art. 364 lit. b) C. proc. civ. întrucât Academia Navală nu şi-a exprimat valabil consimţământul, ea neavând capacitate de exerciţiu şi neputând sta în instanţă decât dacă este reprezentată conform legii de organizare a M.Ap.N., aşa încât nu putea renunţa la jurisdicţia statală pentru a recurge la o jurisdicţie privată.
Cât priveşte motivul invocat în acţiunea în anulare prevăzut în art. 364 lit. e) C. proc. civ. instanţa a reţinut că excepţia de caducitate reglementată în art. 3533 C. proc. civ. a fost corect analizată de tribunalul arbitral care a reluat judecata pricinii la 5 martie 2006, urmare casării cu trimitere dispusă prin Decizia nr. 5284 din 4 septembrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, iar la 5 aprilie 2006 a fost constituit tribunalul arbitral care s-a pronunţat la 12 octombrie 2006, termenul de arbitraj fiind prelungit cu două luni prin încheierea din 29 august 2006.
De asemenea, instanţa a reţinut ca neîntemeiat şi motivul încadrat în dispoziţiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. întrucât acţiunea iniţială a reclamantei CNM P. SA de a se constata dreptul său de creanţă a fost precizată la 8 mai 2006 în sensul că acţiunea în constatare a fost înlocuită cu o acţiune în realizare, reclamanta solicitând obligarea pârâtelor la 155.537 dolari S.U.A. contravaloare cheltuieli efectuate pentru întreţinerea şi repararea navei A.
Ori, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. nu se socoteşte modificată acţiunea când se înlocuieşte acţiunea în constatare cu cea în realizarea dreptului.
Reţinând drept întemeiat motivul prevăzut de art. 364 lit. b) C. proc. civ. instanţa a admis acţiunea în anulare, a anulat hotărârea arbitrală iar pe fond a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâţii la plata sumei de 112.998,68 dolari S.U.A. reprezentând cheltuieli de reclasificare a navei A., închiriată pe durata de 4 ani reclamantei, prin contractul încheiat la 3 septembrie 2001, rămase neamortizate din totalul de 155.537 dolari S.U.A. stabiliţi prin expertiza efectuată de ing. T.V.
Întrucât rezilierea contractului de închiriere a navei s-a produs din iniţiativa pârâţilor, în acord cu art. 34 din contract, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt incidente cele stabilite prin art. 43 din acelaşi contract, potrivit cărora nu se puteau recupera de către navlositor de la armator cheltuielile pentru repunerea în clasă a navei atunci când rezilierea avea loc prin acordul părţilor.
Nemulţumit de această sentinţă Ministerul Apărării reprezentat prin D.L.A.J. pentru Academia Navală M.B. a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică soluţia instanţei argumentată – ca şi cea a tribunalului arbitral – pe dispoziţiile art. 992 C. civ., respectiv pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză, ignorându-se caracterul subsidiar al acestei acţiuni.
Lucrările efectuate de reclamantă pentru obţinerea certificatului de clasă al navei nu au profitat pârâtului ci Statului Român, care este proprietarul acestei nave, recurentul fiind doar un administrator al ei.
Închirierea navei s-a făcut în scopul pregătirii studenţilor şi nu în scop comercial, aşa încât el nu putea fi tras la răspundere decât în temeiul contractului şi al calităţii sale de administrator al unui bun public.
De altfel, nava nici nu a putut fi utilizată conform contractului, întrucât pe parcursul derulării acestuia s-a adoptat OG nr. 48 din 29 iulie 2003, act normativ potrivit căruia certificatul de clasă obţinut de o navă a expirat la 1 septembrie 2003, noul certificat fiind obţinut abia în iulie 2005 (contractul urma să expire în septembrie 2005) dată cu care nava a redevenit aptă de voiaj.
În speţă acţiunea reclamantei era şi inadmisibilă nu numai sub aspectul neîndeplinirii cerinţelor îmbogăţirii fără justă cauză ci şi sub aspect procedural, acţiunea iniţială în constatare fiind înlocuită de reclamantă cu o cerere în realizarea dreptului, reclamanta ştiind că o acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. nu putea fi primită.
În final recurentul apreciază că retragerea navei din contract de către el s-a datorat refuzului reclamantei de a mai plăti chiria, aşa încât a consimţit şi ea la producerea prejudiciului invocat, fapt pentru care nu i se poate reţine lui caracterul ilicit al faptei prejudiciabile.
Prin întâmpinare intimata - reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, rezilierea contractului fiind cerută de pârâta Academia Navală prin notificarea din 2 octombrie 2002, iar nava fiindu-i predată în decembrie 2002. În consecinţă, toate susţinerile recurentei făcute în temeiul OG nr. 48/2003 urmează a fi înlăturate, acest act normativ fiind ulterior rezilierii contractului şi predării navei.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Recurentul Ministerul Apărării pentru Academia Navală M.B. critică în recursul de faţă atât soluţia dată în acţiunea în anulare pe aspectul motivului invocat în temeiul art. 364 lit. i) C. proc. civ., respectiv cel al inadmisibilităţii înlocuirii acţiunii în constatare cu cea în realizarea dreptului, cât şi soluţia dată pe fondul pricinii, urmare anulării hotărârii arbitrale.
Chiar dacă motivele de recurs nu sunt astfel structurate de către recurent, Curtea, în raport de conţinutul criticilor şi de aspectele pe care le vizează, le va analiza în acest mod, recurentul înţelegând să dezvolte criticile şi chiar să le reia fără a ţine cont de faptul că recursul său vizează o soluţie dată într-o procedură specială, respectiv cea a acţiunii în anulare a unei hotărâri arbitrale.
Cu aceste precizări, Curtea apreciază că instanţa a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. atunci când a reţinut că înlocuirea cererii în constatare cu o cerere pentru realizarea dreptului nu se consideră o modificare a acţiunii, aşa încât ea poate fi făcută şi după prima zi de înfăţişare, criticile recurentului în legătură cu durata scursă între aceste precizări fiind irelevante pe aspectul inadmisibilităţii cererii.
În consecinţă aspectul invocat viza motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., pe care instanţa de fond corect nu l-a primit, acţiunea în anulare fiind admisă doar pentru un singur temei, respectiv cel al nulităţii clauzei compromisorii.
Cât priveşte fondul cauzei criticile recurentei sunt nefondate deoarece, deşi instanţa în finalul argumentării dispune obligarea la plată a pârâtelor şi în temeiul art. 992 C. civ., din întreaga argumentare a soluţiei rezultă că instanţa a avut în vedere clauzele contractului încheiat la 3 septembrie 2001 între părţi şi a pronunţat soluţia având în vedere art. 34 şi art. 43 din contract.
Aşadar, temeiul răspunderii pârâtelor l-a constituit interpretarea şi aplicarea celor convenite de părţi în art. 43 din contract, neaplicabile în speţă pentru că rezilierea s-a produs din iniţiativa pârâtelor conform art. 34 din contract.
Că cele reţinute de instanţă sunt corecte rezultă din chiar finalul motivării recursului de către recurent când acesta recunoaşte că rezilierea a avut loc în condiţiile art. 34 din contract şi că chiar dacă s-a produs un prejudiciu reclamantei, aceasta a contribuit şi ea la crearea lui prin refuzul de a mai achita chiria.
Câtă vreme Academia Navală, pentru care răspunde recurentul de faţă, a fost parte în contract, asumându-şi drepturi şi obligaţii, nu se poate apăra în recurs, când deja s-a stabilit o răspundere în sarcina sa, că răspunzător ar putea fi Statul Român, proprietarul navei, pe care – de altfel – nu a înţeles să-l cheme în garanţie, şi care nu a fost parte în contract.
De asemenea, recurentul nu poate invoca în apărările sale în recurs dispoziţiile OG nr. 48/2003 deoarece acest act normativ nu poate produce efecte retroactiv, el fiind adoptat după rezilierea unilaterală a contractului de către pârâte şi predarea navei acestora, fapt petrecut în decembrie 2002, după cum arată însuşi recurentul.
În consecinţă, cum valoarea prejudiciului suferit de reclamantă a fost stabilit prin expertiza pe care părţile au convenit-o prin Protocolul din 18 iulie 2003 şi pe care Academia Navală şi-a însuşit-o prin faxul din 17 martie 2004, Curtea apreciază că recursul pârâtului este nefondat urmând a fi respins.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimata - reclamantă, respectiv 3.000 lei, suma reprezentând onorariul apărătorului dovedit cu actele depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării prin D.L.A.J. pentru Academia Navală M.B. Constanţa, împotriva sentinţei civile nr. 17/COM din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la 3.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1251/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1263/2008. Comercial → |
|---|
