ICCJ. Decizia nr. 1253/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1253/2008
Dosar nr. 7408/1/2007
Şedinţa publică de la 27 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 277 din 13 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Timiş a fost admisă acţiunea precizată formulată de reclamanta F.M., împotriva pârâţilor Ş.M., O.N.D., SC A. SRL, Ş.M.D., D,D,E,, D.Z., D.E., SC K, SNC, R,D,, s-a dispus excluderea din SC A. SRL a pârâţilor Ş.M. şi O.N.D., s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 19 ianuarie 2005, s-a dispus radierea din C.F., Niţchidorf, a dreptului de proprietate al pârâţilor Ş.M.D. şi O.N.D. asupra imobilului „moara cu anexe”, s-a constatat nulitatea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară din 19 ianuarie 2005 şi s-a dispus radierea din C.F. Niţchidorf a dreptului de ipotecă şi a interdicţiei de înstrăinare şi grevare instituite în favoarea numiţilor D.D.E., D.Z., D.E. şi R.D.L., s-a constatat că reclamanta F.M. a achitat în întregime activul „N.” şi s-a dispus restituirea către reclamantă de către SC A. SRL a sumei de 673.000.000 lei, contravaloarea acestuia, şi s-a respins cererea reconvenţională, având ca obiect dizolvarea societăţii, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 43.550.000 lei.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 153 din 5 iunie 2007, a admis apelurile declarate de pârâţii Ş.M., O.N.D., Ş.M.D., SC A. SRL, R.D.L., D.Z. şi D.E., a schimbat în parte hotărârea primei instanţe în sensul că a respins acţiunea în ceea ce priveşte constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, radierea din C.F. şi constatarea nulităţii contractului de împrumut, cu radiere din C.F., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Totodată s-a anulat apelul formulat de pârâta D.D., ca netimbrat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că, în ce priveşte nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, soluţia primei instanţe este nelegală întrucât instanţa, în baza rolului activ, putea chiar dacă părţile nu au invocat vreo excepţie să pună în discuţia părţilor lipsa de interes a reclamantei F. (fostă H.) în formularea capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului a cărui încheiere nu i-a adus reclamantei nici un prejudiciu şi deci nu avea nici un interes să solicite nulitatea contractului.
S-a mai reţinut că datorită faptului că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nu s-a reîntors în patrimoniul SC A. SRL, deoarece niciodată acest imobil nu a fost în patrimoniul societăţii şi neachitându-se nici o sumă de bani din preţul la care SC A. SRL s-a obligat până la data de 31 decembrie 2004, dreptul de proprietate de la SC K. SRL nu s-a transmis către S.C. Analist, acesta fiind şi motivul pentru care contractul nu a fost înscris în cartea funciară.
În ceea ce priveşte contractul de împrumut cu garanţie imobiliară, se reţine că el nu a fost încheiat în scopul de a frauda SC A. SRL care de altfel nu a fost prejudiciată sub nici o formă, împrumutătorii persoane fizice negarantând restituirea împrumutului cu bunul societăţii.
Totodată s-a mai reţinut că respectivul contract nu a prevăzut dobânzi, aşa cum greşit a reţinut prima instanţă, ci numai penalităţi de întârziere şi însăşi persoanele fizice împrumutate au atacat contractul de împrumut pe calea contestaţiei la executare, înainte ca reclamanta să promoveze acţiunea.
Împotriva hotărârii instanţei de apel au declarat recurs reclamanta F.M. şi pârâţii Ş.M., O.N.D. şi SC A. SRL.
Reclamanta F.M. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticând decizia instanţei de apel pentru nelegalitate, solicitând, în concluzie, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei Tribunalului Timiş.
Prin criticile formulate reclamanta susţine greşita apreciere de către instanţa de apel că părţile din contractul din 19 ianuarie 2005 nu ar putea fi puse în situaţia anterioară prin constatarea nulităţii acestui contract atâta timp cât prin desfiinţarea contractului, ar rămâne valabil contractul din 15 martie 2004.
O altă critică priveşte nulitatea contractului de împrumut cu garanţie imobiliară, reclamanta susţinând nerespectarea prevederilor O.G. nr. 9/2000 referitoare la limitarea nivelului dobânzilor la 9%/an iar în cazul de faţă nivelul dobânzii, în opinia sa, era de 90%/an.
Recursul pârâţilor Ş.M., O.N.D. şi SC A. SRL a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., aceştia solicitând în principal anularea deciziei recurate precum şi a sentinţei apelate şi, prin rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii reclamantei, iar în subsidiar modificarea în parte a deciziei atacate în sensul de a respinge capătul de cerere privitor la excluderea recurenţilor pârâţi din societate şi admiterea cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.
Recurenţii pârâţi au invocat în principal motivul prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., susţinând prin criticile formulate, nelegalitatea deciziei instanţei de apel şi a sentinţei apelate, întrucât ambele au fost pronunţate în contradictoriu şi cu o persoană juridică fără capacitate juridică de folosinţă, respectiv SC K. SRL, dizolvată.
O altă critică adusă deciziei recurate constă în invocarea nemotivării deciziei de către instanţa de apel în ceea ce priveşte menţinerea sentinţei cu privire la excluderea asociaţilor din societate, precum şi nemenţionarea existenţei prejudiciului adus societăţii SC A. SRL de către asociaţi.
Prin întâmpinarea formulată recurenta reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâţilor ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
În sinteză reclamanta a susţinut că afirmaţia pârâţilor conform căreia prima instanţă a constatat nulitatea contractului din 15 martie 2004 este eronată întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulităţii contractului din 19 ianuarie 2005. Totodată, referitor la lipsa capacităţii de folosinţă a pârâtei SC K. SNC, consideră că la data pornirii procesului SC K. SNC exista şi s-a prezentat la două termene de judecată, nefiind invocată excepţia lipsei capacităţii de folosinţă.
Recursurile urmează a fi admise.
Într-adevăr, din actele depuse la dosar, rezultă că SC K. SRL a fost dizolvată de drept la data de 10 martie 2005 prin încheierea nr. 3039 - poziţia 265 conform art. 30 din Legea nr. 359/2004, operaţie înregistrată la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Timiş (fila 50), astfel că la data de 18 martie 2005, data acţiunii, reclamanta a chemat în judecată o persoană juridică ce nu mai avea capacitate procesuală pasivă, nemaiavând capacitate de folosinţă, iar sentinţa civilă nr. 227 din 13 martie 2006 a Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost pronunţată în contradictoriu cu SC K. SNC care, pe de o parte îşi modificase forma juridică în SRL anterior datei acţiunii - aşa cum rezultă din actele aflate la dosarul de fond (fila 11, de ex.), iar pe de altă parte fusese dizolvată, aspect neavut în vedere de instanţă.
Mai mult, deşi la data de 20 aprilie 2006 SC K. SRL a fost radiată din O.R.C. prin încheierea nr. 14813 conform art. 31 din Legea nr. 359/2004, aspect reţinut de instanţa de apel (fila 176 dosar de apel), aceasta schimbă numai în parte hotărârea instanţei de fond, respingând acţiunea numai cu privire la capetele de cerere referitoare la constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare, radiere din C.F. şi constatarea nulităţii contractului de împrumut, cu radiere din C.F., menţinând celelalte dispoziţii, fără a motiva de ce soluţia excluderii din SC A. SRL a pârâţilor Ş.M. şi O.N.D. dispusă de instanţa de fond a fost menţinută şi fără a examina dacă pârâţii excluşi au fost sau nu de rea credinţă şi dacă aceştia au prejudiciat sau nu SC A. SRL şi în ce constă acest prejudiciu eventual reţinut de instanţa de fond, critici avansate de pârâţii menţionaţi, prin apelul lor.
Faţă de cele de mai sus, criticile formulate de recurenţii pârâţi fiind întemeiate, recursul acestora urmează a fi admis.
Cât priveşte recursul reclamantei întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. criticile avansate de recurentă vor fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reţinându-se motivarea laconică cu care instanţa de apel a admis apelurile pârâţilor Ş.M., O.N.D., Ş.M.D., SC A. SRL, R.D.L., D.Z. şi D.E., instanţa de apel nejustificându-şi soluţia adoptată, astfel că şi recursul reclamantei urmează a fi admis.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. urmează a fi admise recursurile declarate împotriva deciziei instanţei de apel care urmează a fi casată, iar cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta F.M. împotriva Deciziei civile nr. 153 din 5 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială.
Admite recursul declarat de pârâţii Ş.M., O.N.D. şi SC A. SRL Timişoara împotriva aceleiaşi decizii.
Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1177/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 1256/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... → |
|---|
