ICCJ. Decizia nr. 1261/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1261/2008
Dosar nr. 4338/1285/2006
Şedinţa publică de la 27 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1607 din 8 martie 2007 a Tribunalului Comercial Cluj a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului Consiliul Local Cluj-Napoca invocată de pârâta SC G. SRL şi în consecinţă, a fost respinsă acţiunea prin care reclamantul solicitase să se constate încetarea prin împlinirea termenului a contractului de închiriere din 23 aprilie 2001 încheiat între părţi, că după încetarea contractului raporturile dintre părţi au continuat ca efect al tacitei relocaţiuni, să se dispună încetarea tacitei relocaţiuni prin denunţare unilaterală şi să fie evacuată pârâta din respectivul spaţiu situat în Cluj-Napoca, cu obligarea pârâtei la 55.094,73 lei debit restant, dobânzi şi penalităţi aferente.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă şi cererea pârâtei de chemare în garanţie a Parohiei Romano-Catolice „Sf. Mihai” din Cluj-Napoca, reclamantul fiind obligat doar la plata cheltuielilor de judecată către pârâta SC G. SRL nu şi către chemata în garanţie, instanţa respingând cererea acesteia formulată în acest sens.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut în temeiul înscrisurilor de la cartea funciară şi a sentinţei civile nr. 4173 din 19 mai 2003 a Judecătoriei Cluj Napoca, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 974 din 18 octombrie 2004 a Curţii de Apel Cluj, că reclamantul nu deţine vreun titlu valabil asupra celor două încăperi date în folosinţa pârâtei, proprietarul tabular al acestui spaţiu fiind Parohia Romano-Catolică „Sf. Mihai”.
În consecinţă s-a apreciat că acesta nu are calitate procesuală activă, excepţia invocată în acest sens de pârâtă fiind admisă, iar acţiunea reclamantului respinsă.
Întrucât pârâta nu a căzut în pretenţii faţă de reclamant cererea acesteia de chemare în garanţie a Parohiei Romano-Catolice a fost respinsă avându-se în vedere dispoziţiile art. 60 C. proc. civ.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, instanţa respingând cererea chematei în garanţie în sensul obligării reclamantului şi la plata cheltuielilor de judecată către ei, cu motivarea că între reclamant şi chemata în garanţie nu există raporturi juridice, chemarea în judecată a Parohiei Romano-Catolice fiind făcută de către pârâtă şi nu de către reclamant.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel chemata în garanţie criticând soluţia doar sub aspectul respingerii cererii sale pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 167 din 10 septembrie 2004 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admis apelul chematei în garanţie iar soluţia de fond a fost schimbată în parte în sensul că reclamantul Consiliul Local Cluj-Napoca a fost obligat la 833 lei cheltuieli de judecată către chemata în garanţie.
În esenţă, instanţa de apel a apreciat că diligenţa manifestată de un pârât care promovează o cerere de chemare în garanţie nu poate fi sancţionată prin respingerea cererii acestuia la plata cheltuielilor de judecată efectuate într-un proces promovat de reclamant.
Întrucât reclamantul este cel care a căzut în pretenţii, în cauza de faţă, şi el se face vinovat de declanşarea demersului judiciar, el este cel ce trebuie să suporte cheltuielile de judecată, nefiind necesar ca între el şi chemata în garanţie să existe raporturi juridice, ci acestea se verifică în raportul dintre pârâtă şi chemata în garanţie.
Nemulţumit de această decizie reclamantul a formulat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul critică decizia din apel pentru obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către chemata în garanţie deoarece nu el este cel ce a promovat acţiune împotriva acesteia ci pârâta SC G. SRL.
Prin întâmpinare intimata chemată în garanţie a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, în recurs, conform dovezilor anexate întâmpinării.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Pentru a se putea stabili care este partea căzută în pretenţii se impune a se analiza raporturile procesuale create într-un litigiu între părţile implicate în proces.
În speţă reclamantul a căzut în pretenţii faţă de pârâta SC G. SRL nu şi faţă de chemata în garanţie, chemată în judecată de către pârâtă şi a cărei cerere a fost respinsă.
În consecinţă partea căzută în pretenţii faţă de chemata în garanţie nu este reclamantul ci pârâta, a cărei cerere de chemare în garanţie a fost respinsă la fond.
Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. obligându-l pe reclamant să suporte şi faţă de chemata în garanţie cheltuielile de judecată efectuate de aceasta, deşi nu el o chemase în judecată, ci pârâta.
În consecinţă, Curtea apreciază că recursul reclamantului este întemeiat urmând a fi admis în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. iar decizia din apel modificată în sensul respingerii apelului chematei în garanţie ca nefondat, soluţia legală fiind cea de fond ce va fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 167 din 10 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică decizia în sensul că respinge apelul formulat de chemata în garanţie Parohia Romano-Catolică Cluj-Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 1607 din 8 martie 2007 a Tribunalului Comercial Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1259/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1268/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
