ICCJ. Decizia nr. 1256/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1256/2008

Dosar nr. 203/32/2007

Şedinţa publică de la 27 martie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamantul M.L., în cadrul Dosarului de faliment nr. 847/F/2005 al Tribunalului Braşov privind pe debitoarea SC C.N. SA, a solicitat constatarea nulităţii raportului de evaluare întocmit de SC G. SRL, raport prin care au fost evaluate utilajele ce au fost vărsate ca aport la capitalul social al debitoarei de către SC S.T.N. SA.

Prin sentinţa civilă nr. 3134/Com din 11 octombrie 2007 Tribunalul Neamţ a respins acţiunea constatând că motivele invocate de reclamant cu privire la nulitatea raportului de expertiză nu sunt întemeiate deoarece în cauză formularea concluziilor pe probleme de evaluare privesc specialitatea asociatului societăţii de lichidare, asociat care, la rândul său, are calitatea de practician în reorganizare şi lichidare.

Curtea de Apel Bacău prin Decizia nr. 75 din 12 iunie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul M.L.. Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a reţinut că în condiţiile în care nu a fost contestată hotărârea de numire a evaluatorului, nu se poate formula în mod direct şi după 2 ani o acţiune în anularea raportului de evaluare pe considerentul că evaluatorul nu avea calitatea necesară pentru a întocmi raportul de evaluare.

Împotriva Deciziei nr. 75 din 12 iunie 2007 pronunţată în Dosarul nr. 203/32/2007 a declarat recurs reclamantul M.L., prin care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. În concret recurentul a susţinut că instanţa de apel a considerat eronat că în lipsa contestării hotărârii prin care a fost numit evaluatorul nu se poate efectua în mod direct o acţiune pentru anularea raportului de evaluare făcând o motivare lacunară şi ambiguă.

Intimata pârâtă SC G. SRL prin întâmpinare a arătat că recursul a fost promovat cu reiterarea aceloraşi motive ca în faţa instanţei de fond, a combătut criticile formulate şi a solicitat, în consecinţă, respingerea recursului reclamantului ca neîntemeiat menţionând totodată că interesele actuale ale reclamantului nu pot determina anularea menţionatului act.

Examinând recursul sub aspectul regularităţii declarării acestuia, Înalta Curte reţine că potrivit art. 301 C. proc. civ. „termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel (…).”

În speţă a fost atacată cu recurs Decizia nr. 75 din 12 iunie 2007 a Curţii de Apel Bacău, care i-a fost comunicată reclamantului recurent la data de 03 iulie 2007, (fila 84, dosar Curtea de Apel Bacău), iar recursul a fost depus la data de 31 iulie 2007 (data înregistrării la Curtea de Apel Bacău, fila 2 dosar recurs), cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. Faptul că reclamantul a depus recursul direct la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmează a nu fi luat în considerare întrucât contravine dispoziţiilor legale expres prevăzute de art. 302 C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii.

Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 303 alin. (2) coroborate cu ale art. 103 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca tardiv declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul M.L., împotriva Deciziei nr. 75 din 12 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv declarat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 27 martie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1256/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs