ICCJ. Decizia nr. 1268/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1268/2008

Dosar nr. 42443/3/2006

Şedinţa publică de la 27 martie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată cu nr. 1859 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC T.L. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC C. SA pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.440.905.444 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru facturi fiscale emise în anul 2003 şi contravaloarea facturii emise în anul 2004, precum şi dobânda legală calculată de la data scadenţei fiecărei facturi emise în 2004 şi până la data achitării în întregime a debitului.

Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru penalităţile de întârziere aferente facturilor emise în temeiul contractului din 2003.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 364 din 1 februarie 2006 a respins excepţia prematurităţii ca neîntemeiată şi a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Prin Decizia comercială nr. 422 din 22 septembrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a admis apelul declarat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a comercială, cauza a fost reînregistrată sub nr. 42443/3/2006.

Prin sentinţa comercială nr. 7588 din 5 iunie 2007 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis cererea precizată formulată de reclamanta SC T.L. SRL în contradictoriu cu SC C. SA.

A fost obligată pârâta la plata următoarelor sume: 23.389 lei penalităţi aferente anului 2003; 76.222,69 lei debit restant la facturi emise în anul 2004; 99.282,37 lei dobândă legală aferentă facturilor emise în 2004 şi în continuare dobânda calculată asupra debitului în sumă de 76.222,69 lei până la data achitării integrale, plus 26.240 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Apelul declarat de pârâta SC C. SA împotriva acestei sentinţe a fost anulat ca netimbrat prin Decizia comercială nr. 587 din 30 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs pârâta SC C. SA în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin critica formulată recurenta a susţinut că în data de 29 noiembrie 2007, a transmis prin fax o cerere de amânare prin care preciza că la termenul din data de 30 noiembrie 2007 consilierul juridic al societăţii nu se putea prezenta întrucât reprezenta societatea într-o altă cauză la Judecătoria Tr. Severin, făcând şi dovada în acest sens, menţionând în această cerere că va face dovada achitării taxei de timbru la termenul următor.

Intimata reclamantă prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea recursului reclamantei ca neîntemeiat, menţinerea ca legală şi temeinică a Deciziei nr. 587 din 3 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Recursul este nefondat pentru următoarele:

Motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate.

Conform art. 3021 alin. (2) C. proc. civ. „la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru conform legii”. Astfel apelanta era obligată ca la termenul stabilit de instanţă să facă dovada achitării taxei de timbru şi a timbrului judiciar, aşa cum acestea erau determinate prin citaţie, obligaţie pe care apelanta nu şi-a îndeplinit-o. Nu poate fi reţinut motivul conform căruia prin cerere a solicitat acordarea unui nou termen întrucât obligaţia de a achita taxa judiciară era prioritară.

Numai după ce apelanta SC C. SA şi-ar fi îndeplinit această obligaţie instanţa putea soluţiona cererea prin care aceasta solicita termen în temeiul art. 156 C. proc. civ. dispunând amânarea cauzei pentru lipsă de apărare.

Faptul că la termenul de judecată din 30 noiembrie 2007 consilierul juridic al societăţii trebuia să se prezinte la o altă instanţă, respectiv Judecătoria Tr. Severin, nu conduce la exonerarea SC C. SA de obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

În consecinţă, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA Drobeta Turnu Severin împotriva Deciziei comerciale nr. 587 din 30 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1268/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs