ICCJ. Decizia nr. 1295/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1295/2008
Dosar nr. 19775/3/2006
Şedinţa publică din 28 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7011 din 22 mai 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge cererea principală formulată de reclamantul - pârât W.C., cu domiciliul în Bucureşti, sector 4, în contradictoriu cu pârâta SC R.N. SRL, cu sediul în Bucureşti, sector 1, şi cu pârâta - reclamantă SC C.T.I. SRL, cu sediul în Bucureşti, sector 1, şi cu sediul ales la CA M.F. din Bucureşti, sector 2, ca neîntemeiat.
Admite cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă SC C.T.I. SRL împotriva reclamantului - pârât W.C.
Dispune rezilierea contractului încheiat la 18 august 2000.
Admite în parte cererea pârâtei - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată şi obligă reclamantul la plata sumei de 10.008,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin cererea principală dedusă judecăţii, reclamantul W.C. a solicitat anularea antecontractului de vânzare - cumpărare din 22 decembrie 2005 încheiat la BNP S.T., încheiat între pârâte.
Prin acest contract pârâtele au convenit să vândă, respectiv să cumpere terenul în suprafaţă de 1.535 mp situat în Bucureşti, sector 2, pentru preţul de 2.200.000 euro.
În susţinerea cererii sale, reclamanta a invocat drept motiv de anulare a actului juridic menţionat încălcarea dreptului său de preferinţă la dobândirea terenului, stipulat prin dispoziţiile art. 35 din contractul încheiat cu pârâta SC C.T.I. SRL, reclamantul susţinând că prin această convenţie a dobândit un drept privitor la cumpărarea terenului.
Prin art. 35 din contract, părţile au convenit, cu putere de lege între ele, în temeiul principiului forţei obligatorii a oricărui contract, consacrat prin dispoziţiile art. 969 C. civ. următoarele: pârâta - reclamantă SC C.T.I. SRL, în calitate de beneficiar, au dreptul de a vinde unui terţ, cu condiţia ca acesta să preia toate obligaţiile beneficiarului, iar reclamantul - pârât, în calitate de project manager, are dreptul de prim ofertant cu o ofertă de aceeaşi valoare făcută beneficiarului de către terţ.
Instanţa de fond a apreciat că pactul de preferinţă, contrar susţinerilor reclamantului, nu vizează terenul în cauză, neputându-se reţine încălcarea vreunei promisiuni de înstrăinare, cererea reclamantului de anulare a antecontractului prin care pârâta - reclamantă SC C.T.I. SRL a promis să înstrăineze acest teren pârâtei SC R.N. SRL este neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, Tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată, dispunând rezilierea convenţiei încheiată la data de 18 august 2000, pentru următoarele considerente:
Rezilierea este sancţiunea care devine incidentă în cazul unor contracte cu execuţie succesivă, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor asumate.
În cauză, reclamantul - pârât, în calitate de „project manager", şi-a asumat, prin contractul încheiat, mai multe obligaţii, a căror îndeplinire nu a fost dovedită în cauză.
Reclamantul a susţinut îndeplinirea obligaţiilor asumate, invocând existenţa unor „negocieri ferme" cu Compania S., însă acestea rămân doar afirmaţii, nedovedite în cauză.
Reţinând neîndeplinirii obligaţiilor de către reclamant, având în vedere şi data încheierii contractului, 18 august 2000, faţă de care neîndeplinirea obligaţiilor depăşeşte cu mult conceptul de durată rezonabilă şi specifică raporturilor comerciale şi celerităţii în afaceri, instanţa a dispus rezilierea contractului încheiat de către părţi.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 503 din 30 octombrie 2007, respinge apelul formulat de apelantul W.C. împotriva sentinţei comerciale nr. 7011 din 22 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Instanţa de apel a reţinut că la data de 18 august 2000 între SC C.T.I. SRL şi W.C. s-a încheiat un contract de antrepriză având ca obiect realizarea de investiţii în vederea edificării unui imobil la adresa din Bucureşti, sector 2.
Contractul s-a încheiat sub condiţia suspensivă, respectiv să se obţină un credit bancar în vederea realizării acelei investiţii şi/sau să se fi atras diverşi investitori în cadrul proiectului de realizare a investiţiei respective. Nu s-a obţinut creditul bancar şi nu s-au găsit nici investitori care să investească şi ca urmare investiţia nu s-a realizat.
Apelantul nu a respectat obligaţiile contractuale, folosind contractul doar pentru a face o notare în cartea funciară a imobilului din sectorul 2.
După 6 ani de la semnarea contractului a transmis intimatei contractante o notificare cu o ofertă de intenţie anexată, fără a fi vorba de o ofertă fermă. Apelantul nu poate pretinde dreptul conferit de art. 35 din contract pentru că pe teren nu sunt construcţii edificate şi pactul de preferinţă nu vizează terenul.
Probele cauzei fac dovada neonorării obligaţiilor contractuale asumate de apelant, cererea de reziliere a contractului fiind justificată.
Prin cererea de recurs formulată, reclamantul W.C. a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbându-i natura. Dacă acest contract încheiat la data de 18 august 2000 ar avea natura juridică a unui contract de antrepriză, ar fi incidente şi dispoziţiile art. 1413 pct. 5 C. civ., în sensul că recurentul s-ar fi obligat să execute lucrarea pe riscul său, în schimbul unui preţ determinat.
De asemenea, recurentul precizează că obligaţiile asumate au fost unele de diligenţă, cu atât mai mult nu îi este imputabilă situaţia creată ca urmare a nerespectării obligaţiilor asumate de către intimata - pârâtă.
Recurentul şi-a îndeplinit obligaţia de a „prezenta" reprezentanţilor intimatei - pârâte un investitor foarte serios, în speţă firma I., membru al G.E.B., ofertă profesională, dovedind seriozitatea cu care tratează tranzacţiile ce i se propun.
Hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, cum ar fi „practic apelantul nu a respectat obligaţiile contractuale, folosind contractul doar pentru a face o notare în cartea funciară a imobilului din sectorul 2", sau „după 6 ani de la semnarea contractului a transmis intimatei contractante o notificare, anexată cu o ofertă de intenţie, fără a fi vorba de o ofertă fermă".
Intimata SC C.T.I. SRL nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală de a răspunde operativ în termen de 21 zile, conform art. 9 la contract, solicitării mandatarului din 7 decembrie 2005 de a-şi da acordul ori a opune obiecţii la „prezentarea" investitorului I. din G.E.B.
Temeiul de drept indicat de recurent îl constituie art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.
Intimatele prin notele scrise formulate au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei comerciale nr. 7011 din 22 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, soluţie menţinută prin Decizia civilă nr. 503 din 30 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită niciuna din situaţiile prevăzute de dispoziţiile invocate.
Prima critică a recurentului nu poate fi primită, întrucât motivarea hotărârii este clară, precisă, în concordanţă cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, din conţinutul hotărârii recurate nu rezultă că instanţa s-a substituit părţilor contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reţinut un cu totul alt act juridic sau conţinut.
În ceea ce priveşte critica finală, în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, recurenta nu a făcut distincţie între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.
Privitor la reiterarea situaţiei de fapt, recurentul nu se poate prevala de o analiză a susţinerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt în concordanţă cu acestea.
În temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamantul W.C. împotriva deciziei comerciale nr. 503 din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul W.C. împotriva deciziei comerciale nr. 503 din 30 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1294/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1366/2008. Comercial → |
|---|
