ICCJ. Decizia nr. 1306/2008. Comercial. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Contestaţie în anulare - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1306/2008
Dosar nr. 6505/1/2007
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Fiind învestită cu soluţionarea acţiunii reclamantei SC T.E. SRL Timişoara împotriva pârâtei SC U.M.R.V. SA Râmnicu Vâlcea, Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă C.C.I. a României şi Municipiului Bucureşti prin sentinţa arbitrală nr. 194 din 24 iunie 2005 a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor de 118.482,92 dolari SUA prin echivalent în lei cu titlu de diferenţă preţ la marfa livrată, la 3957 dolari SUA prin echivalent în lei cu titlu de dobânzi datorate pentru perioada 11 aprilie - 31 octombrie 2002 şi 243.388.542 lei cheltuieli de judecată.
Acţiunea în anularea sentinţei arbitrale de mai sus promovată de SC U.M.R.V. SA Râmnicu Vâlcea, a fost respinsă, ca tardiv introdusă, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 226 din 14 decembrie 2006.
Împotriva hotărârii pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti SC U.M.R.V. SA Râmnicu Vâlcea a declarat recurs, care, prin Decizia nr. 2503 din 22 iunie 2007 a fost anulat ca netimbrat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Contestaţia în anulare formulată de pârâtă împotriva hotărârii de mai sus a fost admisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 4072 din 11 decembrie 2007; hotărârea atacată a fost anulată şi s-a stabilit termen la data de 1 aprilie 2008 pentru judecarea recursului pârâtei, constatându-se că a fost incorect anulat la 22 iunie 2007 întrucât prin O.P. din 22 iunie 2007 recurenta a timbrat recursul declarat în cauză.
Fiind stabilit termen pentru judecarea recursului pârâtei astăzi 1 aprilie 2008, se constată, invocarea de către pârâtă a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Pârâta a susţinut în recursul său că faţă de datele menţionate pe plicul anexat acţiunii în anulare şi a concluziilor conducerii CN P.P.R. SA comunicate prin adresa din 24 ianuarie 2006, rezultă promovarea în termen de către pârâtă a acţiunii în anularea sentinţei arbitrale.
Recursul pârâtei este întemeiat.
Potrivit prevederilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. casarea unei hotărâri pentru motive de nelegalitate poate fi cerută când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Pârâtei i-a fost comunicată hotărârea arbitrală menţionată mai sus la data de 17 februarie 2006 aşa cum rezultă din dovada de primire ce se află la fila 106 din dosarul instanţei de fond.
Acţiunea în anularea Hotărârii arbitrale nr. 194 din 24 iunie 2005 a fost expediată de pârâta SC U.M.R.V. SA Râmnicu Vâlcea la data de 16 martie 2006 aşa cum rezultă din înscrisurile de la filele 47 şi 48 din Dosarul nr. 3291/2/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
În aceste împrejurări, urmează a se admite recursul pârâtei şi în baza art. 313 C. proc. civ. cauza va fi trimisă aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea cauzei pe fondul acţiunii în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC U.M.R.V. SA Râmnicu Vâlcea împotriva Deciziei nr. 226 din 14 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează decizia recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1305/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 1307/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
---|