ICCJ. Decizia nr. 1302/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1302/2008
Dosar nr. 447/118/2005
Şedinţa publică de la 1 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 7118/Com din 31 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, s-a respins acţiunea promovată de reclamanta SC R.R. SA Constanţa în contradictoriu cu pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA - Sucursala Constanţa, pentru plata sumei de 296.468,9 lei c/val produse petroliere expediate de reclamantă, dar, care nu au ajuns la destinaţie.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate dispusă şi efectuată în cauză care a stabilit că nu se face vinovat cărăuşul pentru lipsurile cantitative reclamate.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond reclamanta a declarat apel, susţinând în esenţă că prin expertiza administrată la fondul cauzei nu au fost lămurite împrejurările de fapt întrucât expertul nu a fost în măsură a expertiza vagoanele indicate de reclamantă în acţiune deoarece imediat după efectuarea transportului acestea au fost redirijate de operatorul de transport împrejurare ce a făcut imposibilă reconstituirea stării de fapt existentă la momentul descărcării vagoanelor în litigiu.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 100/Com din 19 aprilie 2007 a admis apelul reclamantei, a schimbat în tot sentinţa tribunalului în sensul că a admis acţiunea reclamantei şi a decis obligarea pârâtei la plata sumei de 296.468,9 lei daune şi 8.966,335 lei cheltuieli de judecată, reţinând în sarcina cărăuşului prezumţia de vinovăţie pentru lipsurile intervenite pe timpul transportului corelat cu împrejurarea că vagoanele transportatoare de produse petroliere au ajuns la destinaţie cu urme de violare.
Pârâta a declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri solicitând admiterea recursului său, modificarea hotărârii recurate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţată de instanţa de fond, întrucât:
- nu este posibil să se reţină culpa cărăuşului întrucât nu se poate sustrage combustibil în timpul transportului pe la partea inferioară a vagoanelor în condiţiile în care doma de încărcare, ventilul central, cealaltă gură de descărcare erau intacte;
- expeditorul şi destinatarul transportului sunt unităţi ale aceluiaşi agent economic SC R.R. SA, astfel că reclamanta nu a făcut dovada pretenţiilor sale în instanţă, depunând acte fără valoare probantă, transportul mărfurilor între cele două unităţi fiind de fapt un transfer de marfă iar nu o vânzare cumpărare.
Recursul pârâtei este nefondat.
Potrivit reglementărilor procedurale cuprinse în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri pentru motive de nelegalitate se poate cere când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În prima sa critică din recurs pârâta nu a făcut precizări în susţinerea motivului de recurs invocat, a învederat numai că nu se poate sustrage marfă din vagoane prin partea inferioară a vagonului, fapt confirmat şi de expert.
Acest aspect a fost analizat şi de instanţa de apel care a stabilit corect faptul că nu pot fi primite concluziile referitoare la lipsa sigiliilor şi imposibilitatea de sustragere a mărfii în timpul transportului formulate de expert întrucât sunt în contradicţie cu conţinutul dispoziţiilor art. 825 din O.G. nr. 41/1997 şi ale art. 60 alin. (4) din O.G. nr. 7/2005 din care rezultă că legiuitorul nu face distincţii între sigilii şi poziţionarea lor pe vagon.
Cum procesele verbale de constatare încheiate la destinaţie consemnează existenţa unor pierderi, cum de asemenea la momentul preluării transportului cărăuşul nu a făcut nici o obiecţie cu privire la modul de încărcare a vagoanelor şi de sigilare a acestora iar scrisorile de trăsură sunt libere de atare menţiuni, corect instanţa de apel a reţinut culpa cărăuşului.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs potrivit cu care reclamanta nu a probat dauna suferită întrucât a făcut doar un transfer de marfă între două unităţi ale aceleiaşi societăţi.
Din actele dosarului rezultă că produsele petroliere în litigiu au fost expediate de la rafinăria producătoare situată în Năvodari, jud. Constanţa către depozitul reclamantei din localitatea Vladimirescu, jud. Arad din care apoi urma să se facă comercializarea produselor.
Fiind angajat cărăuşul să transporte această marfă dintr-un capăt în altul al ţării, problema care se ridică nu este aceea a lipsei unei facturi, aspect irelevant, ci, a lipsei din marfa produsă de transportator. De altfel despăgubirea solicitată cărăuşului s-a calculat după preţul corect al mărfii aşa cum prevede şi Regulamentul de transport aprobat prin O.G. nr. 41/1997 şi de O.G. nr. 7/2005.
În concluzie, recursul pârâtei este nefondat şi în baza prevederilor art. 312 alin. alin. (1) C. proc. civ. se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SN T.F.M. C.F.R. M. SA - Sucursala Constanţa împotriva Deciziei civile nr. 100/Com din 19 aprilie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios, administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1301/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1303/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
|---|
