ICCJ. Decizia nr. 1390/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1390/2008
Dosar nr. 100/85/2005
Şedinţa publică de la 8 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2227/ C din 27 octombrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 100/85/2005, Tribunalul Sibiu a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul I.D.G. în contradictoriu cu pârâţii SA B.V., SC A.I.B.A.R. SRL şi B.A.A.R. şi a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 8000 RON actualizaţi începând cu data de 9 noiembrie 2001 şi până la plata efectivă.
Totodată, a respins celelalte capete de cerere şi a obligat pârâţii la plata parţială a cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului în cuantum de 1147,30 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile legii române în materie de asigurări, ca o consecinţă a aplicabilităţii dispoziţiilor Legii nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat şi a Convenţiei „Carte Verde”.
Răspunderea părţii vinovate de producerea accidentului este civil delictuală, iar a societăţii de asigurare este una specială întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 136/1995.
Reclamantul nu a fost în măsură să dovedească certitudinea prejudiciului solicitat ca urmare a pierderii parţiale a capacităţii de muncă, însă a făcut această dovadă în ceea ce priveşte cheltuielile efectuate cu intervenţia chirurgicală suportată şi cu cele ce au decurs din aceasta. Astfel pentru cele 70 de zile de îngrijiri medicale costurile ocazionate de 20 RON/zi sunt în cuantum de 1400 RON.
În ceea ce priveşte daunele morale solicitate de reclamant tribunalul le cuantifică la echivalentul în lei a sumei de 50.000 EURO.
Deşi prejudiciul suferit de reclamant este apreciat de instanţă la sumele arătate arătată mai sus, răpunderea asiguratorului este limitată ca şi cuantum la maximul stabilit prin hotărâre de guvern. Potrivit dispoziţiilor art. 10 din H.G. nr. 1194/2000 pentru accidentele produse în anul 2001, limita maximă până la care poate fi despăgubită o persoană vătămată este de 8000 RON.
Împotriva acestei soluţii au declarat apel reclamantul şi SA B.V. Germania şi prin decizia nr. 7/ A din 18 mai 2007 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, a respins apelurile.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în ceea ce priveşte apelul reclamantului că introducerea în cauză în calitate de pârât a societăţii la care era angajat autorul accidentului, comitent al acestuia din urmă, aparţinea în exclusivitate reclamantului şi nu instanţei de judecată şi sub cel de-al doilea motiv de apel a reţinut că este vorba de două chestiuni diferite, respectiv despre un prejudiciu, diminuarea capacităţii de muncă cu 50 % şi despre contravaloarea sa materială, despre întinderea prejudiciului ce nu a putut fi dovedit în cauză.
Cu privire la apelul pârâtei s-a reţinut că aceasta a fost citată în proces, inclusiv în dosarul nr. 100/85/2005 al Tribunalului Sibiu, format după casarea cu trimitere în care s-a pronunţat sentinţa apelată în prezentul dosar, că procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., este îndeplinită în cauză cu reprezentanţa în România a apelantei, respectiv SC A.I. SRL BUCUREŞTI şi că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiilor art. 3711 alin. (3) raportat la art. 7208 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., a declarat recurs reclamantul I.G.D. invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea parţială a acesteia şi trimiterea ei spre rejudecare la Tribunalul Sibiu ca instanţă de fond şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a înlăturat în mod neîntemeiat motivul de apel fundamentat pe greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 129 alin. (4) C. proc. civ., că principiul reparării integrale este înfrânt datorită faptului că proprietara autovehiculului care era totodată şi comitentul făptuitorului decedat nu a fost introdusă în proces, că o altă eroare constă în caracterul contradictoriu al motivării hotărârii recurate, reţinându-se pe de o parte că reclamantul a suferit o incapacitate de muncă de 50 % aflându-se în gradul 3 de invaliditate de muncă, iar pe de altă parte că acesta nu a făcut dovada certitudinii prejudiciului ce i-a fost pricinuit ca urmare a acestei împrejurări.
Pârâţii SA B.V., SC A.I.B.A.R. SRL şi B.A.A.R. au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi dipoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamant.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat întrucât instanţa de apel a aplicat şi interpretat corect dipoziţiile art. 129 C. proc. civ.
În conţinutul principiului disponibilităţii intră şi dreptul reclamantului de a stabili cadrul procesual, persoanele care sunt chemate în judecată şi obiectul.
Faţă de acest principiu introducerea în cauză a persoanei menţionate aparţine în exclusivitate reclamantului şi nu instanţei de judecată ale cărei limite de exercitate a rolului activ, instituit prin art. 129 C. proc. civ., nu poate anihila voinţa părţii exprimată în baza acestui principiu, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Rolul activ al instanţei presupune doar aflarea adevărului judiciar, instanţa neputându-se substitui părţii ce a beneficiat de asistenţa judiciară a unui avocat.
Nu se constată nici existenţa cerinţelor necesare pentru reţinerea motivului de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivarea instanţei nefiind contradictorie, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Instanţa de apel a reţinut că nu există vreo inadvertenţă între pierderea capacităţii de muncă a apelantului în proporţie de 50 % şi dovedirea contravalorii prejudiciului rezultând din pierderea acestei capacităţi.
Astfel, pierderea capacităţii de muncă în proporţie de 50 % este dovedită de un act medico-legal, iar pentru cealaltă chestiune reclamantul era obligat să stabilească natura şi întinderea materială a prejudiciului rezultat din diminuarea acestei capacităţi, ce nu a putut fi dovedit în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamant urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul I.G.D. împotriva deciziei nr. 7 din 18 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1389/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 1392/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
|---|
