ICCJ. Decizia nr. 1357/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1357/2008
Dosar nr. 2454/1285/2007
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3036 pronunţată la data de 21 iunie 2007, Tribunalul Comercial Cluj a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC R.P. SRL în contradictoriu cu pârâţii B.L. şi B.A. şi în consecinţă a obligat pârâţii să asigure reclamantei folosinţa gratuită a apartamentului nr. 2 situat în Cluj Napoca, începând cu data de 21 iunie 2007 şi până la 10 aprilie 2008, conform contractului de comodat autentificat de B.N.P. L.M. prin încheierea nr. 760 din 17 martie 2005.
Prin aceeaşi sentinţă, tribunalul comercial a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâţi, având ca obiect constatarea nulităţii absolute a contractului de comodat pentru cauză ilicită.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut din analiza probatoriului cu înscrisuri şi interogatorii administrate, că între reclamantă, în calitate de comodatar şi pârâţi, în calitate de comodanţi, s-a încheiat la data de 17 martie 2005 un contract de comodat autentic prin care comodanţii se obligau să dea spre folosinţă gratuită reclamantei apartamentul proprietatea acestora situat în Cluj Napoca, pe o perioadă de trei ani, obligaţie pe care pârâţii nu şi-au îndeplinit-o, aşa cum au recunoscut la interogatoriu luat.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 969 C. civ. şi ale art. 1564 – art. 1571 C. civ., tribunalul a apreciat că părţile au încheiat o convenţie perfect legală, pârâţii fiind astfel obligaţi să remită reclamantei folosinţa apartamentului conform celor convenite.
Cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârâţi, tribunalul a reţinut că, nu sunt încălcate dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 112/1995 care instituţie în sarcina chiriaşilor ce au cumpărat apartamentele pe care le locuiau, o interdicţie de înstrăinare timp de 10 ani de la data cumpărării, deoarece, în cauză, comodanţii au transmis numai folosinţa apartamentului pe o perioadă de timp determinată, la sfârşitul căreia comodatarul este obligat să restituie imobilul proprietarului.
Împotriva acestei sentinţe pârâţii au declarat apel, în termen legal, pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie vizând existenţa autorităţii de lucru judecat în raport de cele statuate prin sentinţa comercială nr. 2962/2007 a Tribunalului Comercial Cluj, lipsa caracterului executoriu al contractului de comodat; intenţia de fraudare a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, prin aceea că titularul dreptului de proprietate a pierdut posesia şi folosinţa imobilului urmare încheierii contractului de comodat.
La termenul din 1 octombrie 2007 acordat, de instanţa de apel, reclamanta a formulat o cerere de aderare la apel solicitând modificarea în parte a sentinţei fondului în sensul stabilirii obligaţiei pârâţilor de a asigura folosinţa apartamentului pe o perioadă de 3 ani începând de la data intrării efective în spaţiu.
Prin decizia civilă nr. 198 din data de 1 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondate, apelul declarat de pârâţi şi cererea de aderare la apel formulată de reclamantă.
Răspunzând motivelor de apel, instanţa de control judiciar a apreciat că nu există tripla identitate prevăzută de art. 1201 C. civ., între litigiul dedus judecăţii şi cel soluţionat prin sentinţa comercială nr. 2962/2007, cauza juridică fiind diferită, deoarece în primul litigiu soluţionat irevocabil obligarea pârâţilor la predarea posesiei şi folosinţei imobilului se întemeia pe un antecontract de vânzare-cumpărare şi nu pe contractul de comodat încheiat de aceleaşi părţi.
Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 9 alin. (8) din Legea nr. 112/1995, instanţa constată că ele vizează numai înstrăinarea imobilelor, în sensul vânzării lor, fără a afecta exercitarea dreptului de administrare a bunului de către proprietar.
Referitor la cererea de aderare la apel, instanţa reţine că potrivit contractului părţile au stabilit termenul nu numai prin menţionarea duratei ci şi prin înscrierea datei la care termenul va fi considerat epuizat respectiv 10 aprilie 2008.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta cât şi pârâţii.
Recurenta reclamantă SC R.P. SRL a solicitat prin cererea de recurs modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul obligării pârâţilor să îi asigure folosinţa apartamentului pe o perioadă de 3 ani cu începere de la data predării efective a spaţiului.
Invocând ca motiv de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă, în argumentarea recursului că potrivit contractului de comodat convenit, comodantul s-a obligat să îi predea spaţiul la data de 10 aprilie 2005, obligaţie pe care nu şi-a respectat-o, astfel că instanţa trebuia să stabilească prin hotărâre termenul de folosinţă a spaţiului de 3 ani de la data predării efective, voinţa părţilor fiind de a se acorda folosinţa spaţiului pe această durată.
Recurenţii pârâţi au solicitat prin cererea de recurs modificarea deciziei în sensul admiterii apelului şi pe fond respingerea acţiunii introductive şi admiterea cererii reconvenţionale.
În dezvoltarea recursului recurenţii au susţinut că predarea folosinţei viza perioada în care era prohibită vânzarea apartamentului conform Legii nr. 112/1995, deoarece după expirarea acesteia posibilitatea realizării promisiunii de vânzare nu mai avea nici o interdicţie că, în aceste condiţii apare evidentă încercarea de eludare a legii, iar sancţiunea ce se impunea având un caracter general şi legal, operează distinct de vreo culpă.
Asupra recursurilor.
Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
1. Prealabil Curtea aminteşte că potrivit actualei reglementări a recursului cuprinsă în Titlul V. Capitolul I C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate expres enumerate de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
2. Deşi recurenta reclamantă invocă motivul de nelegalitate întemeiat pe încălcarea legii (art. 304 pct. 9) în dezvoltarea acestei critici aserţiunile sale vizează chestiuni de netemeinicie cu privire la termenul comodatului şi data de la care acesta începe să curgă.
Potrivit contractului de comodat convenit de părţi durata contractului a fost stabilită la 3 ani cu începere de la 10 aprilie 2005 şi până la 10 aprilie 2008.
Clauza astfel redactată, este clară şi precisă, iar instanţa de fond a aplicat-o în mod corect, potrivit voinţei părţilor.
Din această perspectivă critica recurentei este total nefondată, contractul, ca lege a părţilor fiind respectat în spiritul şi litera sa.
3. În ce priveşte recursul recurenţilor pârâţi, Curtea constată că acesta nu este întemeiat în drept.
Susţinerile recurenţilor, cu caracter general în legătură cu existenţa unei promisiuni de vânzare-cumpărare a apartamentului, exced obiectului litigiului, distinct de faptul că nu se referă clar şi explicit la hotărârea atacată, şi dezlegările în drept statuate de instanţă.
Aşa fiind, pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursului ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC R.P. SRL Cluj-Napoca şi pârâţii B.L. şi B.A., împotriva deciziei civile nr. 198 din 01 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 134/2008. Comercial. Reziliere contract.... | ICCJ. Decizia nr. 137/2008. Comercial. Evacuare. Recurs → |
|---|
