ICCJ. Decizia nr. 1759/2008. Comercial. Reziliere contract. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1759/2008
Dosar nr. 4024/85/2006
Şedinţa publică de la 22 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1398/C/2007, Tribunalul Sibiu a respins acţiunea comercială formulată de reclamanta A.O.R. Sibiu împotriva pârâtei SC P. SRL Sibiu prin care a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr. 21 din 19 decembrie 2000 şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 3500 lei cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 969 C. civ., „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, astfel că părţile nu se pot sustrage de la obligaţiile asumate”. În cauză, prin contractul de închiriere încheiat la data de 19 decembrie părţile au prevăzut o chirie lunară pentru folosinţa spaţiului închiriat de 10.000.000 lei echivalentul a 391,4 dolari cu dreptul de recalculare lunar a chiriei în funcţie de evoluţia cursului mediu de referinţă leu faţă de dolar.
A considera că pârâta nu şi-a executat cu bună credinţă obligaţia de plată a chiriei, în condiţiile în care părţile au convenit la majorarea chiriei lunar, în raport cu evoluţia dolarului, ar echivala cu încălcarea principiului enunţat mai sus, al fostei obligatorii al actului, ceea ce ar determina instabilitate şi nesiguranţa raportului juridic încheiat, moral al „nerespectării cuvântului dat”.
În ce priveşte contractul de asociere în participaţiune încheiat de pârâta cu firmele SC G. şi SC D. SRL, acestea sunt în consens cu dispoziţiile art. 251 – art. 256 C. com.
Apelul declarat de reclamanta A.O.R. Sibiu împotriva sentinţei nr. 1398/C/2007, soluţionat de Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia comercială nr. 76/A/2007, a fost admis. S-a schimbat în tot sentinţa în sensul că s-a admis acţiunea şi s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 21 din 19 decembrie 2000 înlăturând dispoziţia de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 2500 lei cheltuieli de judecată în fond şi apel.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că primul motiv de apel legat de împrejurarea că de la data încheierii contractului de închiriere, valoarea chiriilor pentru spaţii similare a crescut şi cel de al treilea motiv referitor la modificarea chiriei, sunt nefondate. Chiar dacă de la data încheierii contractului de închiriere şi până în prezent chiriile au crescut semnificativ pentru spaţiile comerciale similare celui care face obiectul contractului dintre părţi şi chiar dacă această împrejurare nu putea fi prevăzută de către reclamantă, această împrejurare nu este suficientă să conducă la rezilierea contractului de închiriere. Nici susţinerea reclamantei potrivit căruia instanţa de fond ar fi putut rezilia contractul în ce priveşte cuantumul chiriei şi stabilirea acesteia la 13 Euro/m.p. cu care pârâta a fost de acord, nu este relevantă în ce priveşte acţiunea în rezilierea contractului.
În ce priveşte cel de-al doilea motiv de apel ce viza încălcarea clauzelor contractuale prin subînchiriere este fondat întrucât cele două contracte de colaborare sunt de fapt contracte de subînchiriere. Pârâta a predat folosinţa imobilelor subînchiriaşilor, care au desfăşurat activitate comercială şi nu au făcut îmbunătăţiri ale spaţiilor pe cont propriu, fără participarea pârâtei.
Prin încheierea contractelor de subînchiriere asupra cărora reclamanta nu şi-a dat acordul şi a şi fost indusă în eroare de către pârâtă, pârâta a încălcat prevederile contractuale ale contractului de închiriere nr. 21 din 19 decembrie 2000. Subînchirierea spaţiului este sancţionată potrivit înţelegerii părţilor prin rezilierea contractului de închiriere.
Împotriva deciziei nr. 76/A/2007 a declarat recurs pârâta SC P. SRL întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond.
În argumentarea motivelor de recurs invocate recurenta a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit clauzele contractului de închiriere încheiat la 19 decembrie 2000 apreciind că „prin deducţie se poate concluziona că pârâta ştia că nu poate subînchiria spaţiul fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 1418 C. civ.”. Totodată, în opinia sa, recurenta consideră că în mod eronat instanţa de apel a interpretat clauzele contractelor încheiate cu SC G.T.R. SA la 29 ianuarie 2001 şi respectiv SC D. SRL la 5 decembrie 2003, reţinând în mod netemeinic că „acestea sunt contracte de subînchiriere şi nu contracte de asociere în participaţiune”, nesocotindu-se în acest fel prevederile art. 251 – art. 256 C. com. şi încălcându-se dispoziţiile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Intimata-reclamantă prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reţinând că motivele de recurs invocate de recurentă sunt nefondate.
Recursul este nefondat.
Din analiza hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, ţinând cont şi de lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea acesteia, după cum se va arăta în continuare.
Instanţa de apel a făcut o corectă apreciere a clauzelor contractuale reţinând că deşi contractul de închiriere nu conţine o clauză scrisă prin care să se interzică subînchirierea, părţile au convenit în acest sens prin înţelegerile dovedite cu adresele de la filele 8 şi 9 din dosarul tribunalului prin care se stipulează refuzul A.O.R. Sibiu de a se subînchiria spaţiul ce face obiectul contractului de închiriere, sub sancţiunea rezilierii contractului.
În aceste condiţii nu este vorba de o încălcare a dispoziţiilor art. 1418 C. civ. şi în consecinţă critica formulată de recurentă în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este nefondată.
În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nici acesta nu este fondat întrucât contractele încheiate de recurenta-pârâtă cu SC G.T.R. SA şi SC D. SRL, apar a fiind contracte de subînchiriere aşa cum corect a reţinut instanţa de apel şi nu contracte de asociere în participaţiune aşa cum a susţinut pârâta.
Instanţa de apel prin hotărârea pronunţată nu a încălcat principiul disponibilităţii prin calificarea contractelor de participaţiune în contracte de subînchiriere aceasta întrucât în virtutea caracterului devolutiv al apelului în mod corect a apreciat contractele încheiate de părţi ca fiind contracte de subînchiriere şi în raport de conţinutul clauzelor stipulate de părţi.
Prin urmare, criticile formulate nu constituie motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., situaţie în care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefundat, recursul reclamantei.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 1600 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SRL Sibiu împotriva deciziei comerciale nr. 76/A/2007 din 19 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta pârâtă să plătească intimatei reclamante A.O.R. Sibiu suma de 1600 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 22 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1749/2008. Comercial. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 1761/2008. Comercial. Evacuare. Recurs → |
|---|
