ICCJ. Decizia nr. 1632/2008. Comercial. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1632/2008
Dosar nr. 5899/36/2006
Şedinţa publică de la 14 mai 2008
Deliberând asupra recursului de faţă,
Prin cererea adresată Tribunalului Constanţa, la 17 ianuarie 2003, înregistrată sub nr. 456∕COM∕2003, reclamanta SC T.H.R.M.N. SA (fosta SC V. SA), a chemat în judecată pe pârâta SC A. SRL, solicitând ca să dispună rezilierea contractului de locaţie a gestiunii nr. 2731/1993 încheiat între reclamantă în calitate de locator (proprietar) şi pârâtă în calitate de locatar, având ca obiect locaţia gestiunii activului V.B. din staţiunea V., din culpa pârâtei şi evacuarea imobilului V.B., imobil ce face obiectul contractului de locaţie a gestiunii, lăsarea în deplină şi liniştită posesie a proprietarului.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 1993 între reclamantă şi pârâtă s-a încheiat contractul de locaţie de gestiune nr. 2731 pentru 15 ani, prin care s-au stabilit clauzele şi obligaţiile generale ale închirierii gestiunii Complexului V.B. activ aflat în proprietatea reclamantei.
Pe durata derulării contractului, locatorul a încălcat sistematic obligaţii: precum prezentarea la termenul comunicat pentru negocierea anuală a taxei şi a contractului, dezvoltarea patrimoniului încredinţat ca un bun gospodar, sporirea fondurilor, gestiunii prin mijloace legale, constituirea garanţiei în numerar şi a garanţiei materiale de 25 % din valoarea adjudecată, creşterea eficienţei activităţii prin mijloace de organizare, investiţii, politica de personal cât şi furnizarea datelor statistice aferente activităţii sale.
Reclamanta a mai arătat că pârâta nu şi-a achitat chiria pe ultimii trei ani şi figurează ca debitor în evidenţa contabilă a reclamantei. Actele adiţionale anuale prin care este stabilită chiria sunt semnate şi însuşite de locatar dar pârâta menţionează că suma solicitată cu titlu de chirie este exagerată.
În drept, reclamanta a invocat art. 969, 1073, 1439, 1020 C. civ.
Pârâta SC A. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca nefondată şi cerere reconvenţională.
Prin cererea reconvenţională formulată pârâta a solicitat să se constate existenţa unui debit al reclamantei faţă de ea, rezultat din stabilirea corectă a valorii imobilului dat în locaţie la determinarea chiriei aferentă şi din valoarea îmbunătăţirilor efectuate de pârâtă, sumă la care reclamanta să fie obligată, obligarea proprietarului de a face lucrările programate, conform obligaţiilor din caietele de sarcini, iar în subsidiar a solicitat în cazul admiterii acţiunii principale să se constate existenţa unui drept de retenţie asupra imobilului în litigiu până la achitarea de către reclamantă a sumelor ce le datorează pârâtei.
În drept pârâta a invocat dispoziţiile art. 969, 1073, 1416 şi urm., art. 489 şi 494 C. civ.
La termenul din 7 decembrie 2004 pârâta-reconvenientă a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru debitele ce izvorăsc din raporturi juridice mai vechi de 3 ani.
Prin încheierea de şedinţă din 18 ianuarie 2005, Tribunalul Constanţa, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc. civ., a dispus unirea excepţiei cu fondul cauzei apreciind că pentru judecata acesteia este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Prin sentinţa civilă nr. 3877/ COM din 20 iunie 2006, Tribunalul Constanţa a admis cererea reclamantei, a dispus rezilierea contractului de locaţie de gestiune nr. 2731/1993 încheiat între reclamanta SC T.H.R.M.N. SA (fosta SC V. SA) şi pârâta SC A. SRL, având ca obiect locaţia gestiunii activului V.B., din Staţiunea Venus, a dispus evacuarea pârâtei din imobilul V.B. ce face obiectul contractului de locaţie de gestiune nr. 2731/1993.
A obligat pârâta către reclamanta SC T.H.R.M.N. SA plata sumei de 116,4 Ron, reprezentând cheltuieli de judecată.
A admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta - reconvenientă şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de reclamantă.
A respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei - reclamante către reclamanta-pârâtă SC A. SRL, la plata sumei de 574.263 Ron rezultată din nestabilirea valorii corecte la imobilul dat în locaţie la determinarea chiriei aferente, ca fiind prescris.
A constatat că reclamanta-pârâtă SC A. SRL are un drept de creanţă în sumă de 220.385 Ron, şi potrivit expertizelor efectuate în cauză, reprezintă contravaloarea investiţiilor efectuate de aceasta la imobilul dat în locaţie.
A instituit în favoarea reclamantei-pârâte SC A. SRL dreptul de retenţie asupra imobilului V.B., până la plata de către pârâta-reclamantă SC T.H.R.M.N. SA către reclamanta-pârâtă SC A. SRL a sumei datorate de 220.385 Ron.
A obligat pârâta-reclamantă SC T.H.R.M.N. SA către reclamanta-pârâtă la plata sumei de 10.068,1 Ron, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză a concluzionat că în urma analizei fişei de cont analitic a locaţiei de gestiune prezentat de pârâtă, a rezultat că aceasta nu a mai achitat integral taxa de locaţie începând din anul 1998, astfel că la data de 31 decembrie 1998, datora locatorului suma de 167.630.000 lei.
Tribunalul a mai reţinut în raport de probele administrate în cauză, de obligaţiile asumate de părţi la data încheierii contractului de locaţie de gestiune semnat fără obiecţiuni şi care, în ceea ce privesc obligaţiile de plată a locaţiei de gestiune, că nu au fost îndeplinite corespunzător clauzele stabilite prin contract de către pârâtă şi deci se conturează elementele răspunderii contractuale.
Cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârâta-reconvenţională tribunalul a reţinut că sumele solicitate de pârâtă pe perioada 1993 – 2000 sume rezultate din nestabilirea valorii corecte la imobilul dat în locaţie la determinarea chiriei aferente, sunt prescrise.
În ce priveşte capătul de cerere referitor la instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului în litigiu, până la achitarea de către reclamantă a sumei datorate, instanţa de fond a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea pe cale judiciară a retenţiei, din moment ce există dreptul de creanţă al pârâtei-reconveniente împotriva proprietarului bunului şi legătura de conexitate dintre lucru şi datorie.
La data de 6 septembrie 2006 experţii S.O., D.V. şi C.D.S. au solicitat completarea sentinţei civile nr. 3877/ COM din 20 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, motivat de faptul că, deşi au solicitat instanţei să se pronunţe asupra majorării onorariului de expert încă din termenul din data de 6 iunie 2006, instanţa pronunţându-se asupra fondului cauzei prin sentinţa civilă nr. 3866/ COM din 20 iunie 2006 a omis să se pronunţe şi cu privire la acest capăt de cerere.
Prin sentinţa civilă nr. 5925/ COM din 26 septembrie 2006, Tribunalul Constanţa a admis cererea de completare a sentinţei civile nr. 3877/ COM din 20 iunie 2006 a Tribunalului Constanţa, cerere formulată de experţii experţii S.O., D.V. şi C.D.S. şi a dispus admiterea în parte a acestei cereri în sensul că a dispus majorarea onorariului de expert cu suma de 2.500 lei, ce va fi suportată de reclamantă şi pârâtă în mod egal, respectiv în cotă de ½.
Împotriva sentinţei civile nr. 5925/ COM din 26 septembrie 2006 a Tribunalului Constanţa a declarat apel pârâta-reconvenientă SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând desfiinţarea sentinţei şi respingerea, ca nefondată, a cererii de majorare a onorariului experţilor.
La data de 8 ianuarie 2007 pârâta-reconvenientă, SC A. SRL Constanţa a declarat apel şi împotriva sentinţei civile nr. 3877/COM pronunţată la data de 20 iunie 2006 de acelaşi tribunal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de apel invocate pârâta-reconvenientă a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că cel în folosul căruia curge prescripţia nu a făcut o recunoaştere a dreptului, şi a efectuat toate demersurile pentru recuperarea sumelor ce îi sunt datorate, că în mod greşit s-a dispus rezilierea contractului de locaţiune de gestiune cu consecinţa evacuării, aceasta cu atât mai mult cu cât intimata-reclamantă are o datorie faţă de ea, aspect ce nu ar justifica solicitarea de a plăti taxa de locaţie întrucât conform art. 1143 şi urm. C. civ., intervine compensaţia legală.
Prin încheierea de şedinţă din 14 mai 2007, Curtea de Apel Constanţa a respins cererea de disjungere a celor două apeluri exercitate în cauză, a admis cererea de suspendare şi a dispus suspendarea soluţionării apelului exercitat de pârâta-intervenientă SC A. SRL împotriva sentinţei civile nr. 5925/ COM din 26 septembrie 2006 a Tribunalului Constanţa până la soluţionarea apelului exercitat de aceeaşi parte împotriva sentinţei civile nr. 3877/COM/2006 a aceleiaşi instanţe, fixând termen de judecată pentru soluţionarea acestui apel la data de 4 iunie 2007.
Prin decizia civilă nr. 151/ COM din 26 iunie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefundat, apelul declarat de pârâta SC A. SRL Constanţa împotriva sentinţei nr. 3877/ COM din 20 iunie 2006 a Tribunalului Constanţa cu motivarea că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă incidenţa vreunuia din cazurile de întrerupere a prescripţiei expres prevăzute de art. 16 din Decretul nt.167/1958 privind prescripţia extinctivă şi că, de asemenea, rezultă faptul că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale stipulate expres în contract.
Cu petiţia înregistrată, la data de 10 septembrie 2007, în termen legal pârâta SC A. SRL Constanţa, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 151/ COM din 26 iunie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal şi a sentinţei nr. 3877 din 20 iunie 2006 a Tribunalului Constanţa criticându-le pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs formulate, precizările faţă de textul recursului, concluziile scrise şi completarea la aceste concluzii scrise, pârâta nu a indicat motivarea în drept a recursului, criticile referindu-se la faptul că intimata-reclamantă nu a dovedit încălcarea obligaţiilor sale.
Recurenta a mai arătat că încălcarea de către locator a obligaţiilor asumate prin contractul de locaţie de gestiune cum ar fi prezentarea la negocierea anuală a taxei şi a contractului, dezvoltarea patrimoniului încredinţat, sporirea fondurilor gestiunii prin mijloace legale, constituirea garanţiei în numerar şi a garanţiei materială de 25 % din valoarea adjudecată, creşterea eficienţei activităţii prin mijloace de organizare, investiţii, politică de personal, furnizarea datelor statistice aferente activităţii, a fost prezentată de intimata-reclamantă cu rea-credinţă fără susţinere faptică sau înscrisuri care să ateste aceste afirmaţii.
Mai arată recurenta că instanţele nu s-au pronunţat asupra principalei sale apărări, excepţia de neexecutare şi că deşi a fost întemeiată pe documente susţinerea pârâtei că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale aferente, instanţa nu a analizat şi nu a motivat soluţia adoptată.
Recurenta a mai susţinut că în literatura de specialitate se arată că atunci când proprietarul nu-şi îndeplineşte obligaţia de predare a bunului în stare normală de folosinţă, locatarul poate, potrivit dreptului comun să ceară executarea silită a obligaţiei să invoce excepţia de neexecutare dacă i se cere lui să îndeplinească o obligaţie contractuală.
Recurenta-pârâtă mai afirmă că au fost judecaţi pe baza unor afirmaţii fără acoperire şi după un alt contract, nu cel semnat de ea şi mai mult că pe ultima pagină a contractului apare că a semnat cu obiecţii iar aceste obiecţii au alcătuit o anexă la contract aprobată de consiliul de administraţie din acea perioadă.
Mai arată recurenta că hotărârile pronunţate sunt netemeinice deoarece în mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul că cel în folosul căruia curge prescripţia nu a făcut o recunoaştere a dreptului cu toate că sunt suficiente documente în dosar care atestă dorinţa sa de reglare a conturilor.
Recurenta menţionează că existenţa datoriei faţă de ea a fost recunoscută dar momentul clarificării a fost amânat din diferite motive, care nu-i pot fi imputate şi deci apreciază că în conformitate cu prevederile art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/2958 privitor la prescripţia extinctivă a fost întreruptă la fiecare recunoaştere a datoriei şi de la ultima recunoaştere şi până la formularea cererii reconvenţionale nu au trecut mai mult de 3 ani.
Pentru motivele invocate, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârilor în sensul respingerii cererii de reziliere a contractului şi de evacuare, constatarea că valoarea de retenţie nu conţine TVA, reactualizarea acestei sume cu coeficientul de inflaţie şi constatarea că dreptul la acţiune privind obligarea reclamantei la plata sumei de 574.263 lei nu s-a prescris şi în concluzie obligarea reclamantei la suma anterior menţionată urmând şi reactualizarea acesteia, cu cheltuieli de judecată.
Recursul declarat de pârâtă nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Critica ce priveşte prezentarea cu rea credinţă de către intimata-reclamantă a încălcărilor obligaţiilor asumate prin contractul de locaţie de gestiune de către recurentă, nu poate fi primită nefiind fondată, întrucât din actele şi înscrisurile dosarului rezultă culpă recurentului şi anume neplata chiriei şi de asemeni trebuie menţionat că această critică nu se referă la motive de nelegalitate aşa cum sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.
Cu privire la critica despre greşita aplicare de către instanţe a dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel corect a apreciat că prescripţia nu a fost întreruptă, în cauză nerezultând incidenţa vreunuia din cazurile de întrerupere.
În concluzie, recursul declarat de pârâtă nu este fondat astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SRL Constanţa împotriva deciziei nr. 151/ COM din 26 iunie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1579/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1738/2008. Comercial. Evacuare. Contestaţie... → |
|---|
