ICCJ. Decizia nr. 1866/2008. Comercial. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1866/2008
Dosar nr. 141/86/2005
Şedinţa publică de la 29 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 noiembrie 2005 reclamanta SC B.T.S. SA Suceava cheamă în judecată pe pârâtul Municipiul Suceava solicitând instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de 12.680,64 lei reprezentând chiria restantă pentru lunile februarie 2005 - septembrie 2005, actualizată în conformitate cu prevederile O.G. nr. 9/2000 privind dobânda legală, de la data introducerii acţiunii şi până la achitarea integrală, a sumei de 89.023,73 lei reprezentând penalităţi de întârziere la plata chiriei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 2016 din 8 iunie 2007 Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, admite acţiunea reclamantei şi obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 12.345,80 lei chirie şi a sumei de 73.808,63 lei penalităţi şi dobânzi la plată, cu 8.915 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtului, reţinând - în acest sens - că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 1092 C. civ., din expertiza contabilă dispusă în cauză rezultând că pârâtul, în calitate de chiriaş, datorează reclamantei la 31 octombrie 2005 - cu titlu de chirie restantă - suma de 12.345,8 lei, la care s-au calculat penalităţi de întârziere în sumă de 73.808,63 lei.
Prin Decizia nr. 134 din 13 decembrie 2007 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, admite apelul declarat de pârât împotriva sentinţei instanţei de fond pe care o schimbă în parte în sensul că admite în parte acţiunea şi obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 70.303,63 lei cu titlu de daune contractuale, menţinând celelalte dispoziţii.
Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar reţine că, potrivit „Fişei partenerilor” emisă la 10 decembrie 2007, pârâtul a achitat sumele de 12.680,64 lei contravaloare chirie şi 3.170,16 lei penalităţi, suma rămasă neachitată fiind de 70.303,63 lei daune contractuale, penalităţile fiind corect calculate prin expertiza efectuată în cauză, cu luarea în considerare a clauzei penale cuprinse în art. 4 - cap. IV din contractul de închiriere.
Împotriva deciziei de mai sus ambele părţi declară recurs.
Cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8,9 şi 10 C. proc. civ., recurenta reclamantă solicită admiterea recursului său şi modificarea deciziei atacate în sensul obligării intimatului pârât şi la achitarea sumei de 8.206 lei cu titlu de cheltuieli la instanţa de fond, la care să se adauge şi cheltuielile efectuate în recurs, criticând instanţa de apel pentru omisiunea de a fi obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată proporţional cu valoarea plăţii la care acesta a fost obligat, adică a sumei de 2.724 lei reprezentând taxa judiciară de timbru în loc de 3.700 lei cu cât s-a timbrat pentru valoarea iniţial pretinsă, la care se adaugă 5 lei timbru judiciar şi cheltuielile cu onorariul expertului în sumă de 5.215 lei, astfel cum s-a dispus şi de către prima instanţă, instanţa de control judiciar făcând astfel o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 274 alin. (1) raportat la art. 276 C. proc. civ. licită admiterea recursului său, desfiinţarea hotărârii atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii, criticând instanţa de apel pentru a fi reţinut eronat că a achitat suma de 3.170,16 lei cu titlu de penalităţi şi nu de contravaloare chirie spaţiu aferentă lunilor octombrie şi noiembrie cum rezultă din O.P. din 18 noiembrie 2005 şi din fişa partenerului, care nu a fost emisă - cum greşit a reţinut instanţa - la 10 decembrie 2007, data editării, ci la 31 decembrie 2005, precum şi pentru a-l fi obligat la plata sumei de 70.303,63 lei cu titlu de daune contractuale, noţiune străină de dispoziţiile contractului de închiriere din 1 februarie 2002 dintre părţi, care la pct. IV art. 4 prevede perceperea de penalităţi în caz de neplată a chiriei până la sfârşitul lunii, penalităţi pe care - de altfel - nu le datorează, cu atât mai mult cu cât reclamanta intimată a emis cu întârziere facturile conţinând suma pretinsă cu titlu de contravaloare chirie, nemaifiind astfel îndreptăţită să solicite şi plata de penalităţi de întârziere, fiind ea însăşi în culpă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar reclamanta intimată solicită respingerea recursului pârâtului ca nefondat, acesta fiind corect obligat de instanţa de apel la plata sumei de 70.303,63 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate şi verificate prin expertiza contabilă întocmită la judecarea fondului, intimata recunoscând însă că suma de 3.170,16 lei achitată de recurentul pârât reprezintă contravaloare chirie şi nu penalităţi, astfel că nu trebuia dedusă din cuantumul penalităţilor calculate de expertul contabil; apreciază reclamanta intimată că nici greşita calificare a titlului cu care a fost achitată suma de mai sus şi nici obligarea pârâtului la daune contractuale şi nu la penalităţi de întârziere nu reprezintă motive de casare a deciziei recurate, neputând fi reţinută ca justificativă pentru neplata penalităţilor nici emiterea cu întârziere de către reclamantă a facturilor pentru plata contravalorii chiriei lunare.
Recursurile sunt fondate şi urmează a fi admise.
Cât priveşte recursul reclamantei, care urmează a fi examinat numai din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate, respectiv motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., şi nu şi din perspectiva motivului de netemeinicie prevăzut de art. 304 pct. 10 - text abrogat la data promovării recursului, acesta este întemeiat întrucât, deşi instanţa de apel admite apelul pârâtului şi schimbă în parte sentinţa apelată menţinând restul dispoziţiilor acesteia, nu a stabilit expres şi soarta cheltuielilor de judecată acordate reclamantei la fond şi care, faţă de soluţia din apel a admiterii apelului pârâtului, trebuiau corectate cât priveşte cuantumul acestora, stabilindu-se într-un nivel proporţional cu pretenţiile admise.
Recursul pârâtului este de asemenea întemeiat, instanţa de apel făcând o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor cap. IV art. 4 din contractul părţilor care cuprinse o clauză penală, în temeiul căreia reclamanta a cerut acordarea de penalităţi de întârziere în plata chiriei, instanţa obligând însă pârâtul la plata de daune contractuale necerute, nepuse în discuţia părţilor şi neprecizate sub aspectul conţinutului acestora, instanţa de apel încălcând astfel atât principiul disponibilităţii şi cât şi pe cel al contradictorialităţii. Instanţa de apel a făcut şi o greşită aplicare a dispoziţiilor legii contabilităţii, calificând greşit titlul cu care recurentul pârât a plătit - şi deci a înregistrat în evidenţele sale contabile - suma de 3.170,16 lei ce reprezintă chirie aferentă lunilor octombrie şi noiembrie şi nu plata parţială a penalităţilor. De asemenea, aplicând greşit dispoziţiile contractului de închiriere dintre părţi, instanţa a obligat pe recurentul pârât la plata de „daune contractuale”, fără a lua în considerare emiterea cu întârziere de către reclamanta intimată a facturilor fiscale privind contravaloarea chiriei lunare în condiţiile în care, recurentul pârât, ca autoritate publică, nu putea face plăţi în absenţa facturii.
Astfel fiind, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., urmează a fi admise recursurile reclamantei şi pârâtului declarate împotriva deciziei instanţei de apel care urmează a fi casată şi cauza urmează a fi trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe care, dat fiind caracterul devolutiv al apelului, va examina dacă emiterea de către reclamantă cu întârziere a facturilor lunare poate conduce sau nu la obligarea pârâtului la plata de penalităţi de întârziere, precum şi dacă pârâtul poate fi sau nu obligat atât la plata de penalităţi cât şi de dobânzi cum a dispus prima instanţă, stabilind corect şi titlul cu care pârâtul a făcut şi plata sumei de 3.170,16 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamanta SC B.T.S. SA Suceava şi de pârâtul Municipiul Suceava împotriva Deciziei nr. 134 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1862/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1870/2008. Comercial. Pretenţii. Contestaţie... → |
|---|
