ICCJ. Decizia nr. 1915/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1915/200.
Dosar nr. 10885/1/200.
Şedinţa publică din 3 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
La data de 26 iunie 2006, reclamanta SC A.N.C. SRL Oradea a chemat în judecată pe pârâta SC A.R.L. SRL CLUJ SA Cluj Napoca pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 110.606,33 lei plată nedatorată.
Tribunalul Bihor, prin sentinţa comercială nr. 1097 din 10 noiembrie 2006 a admis acţiunea astfel cum a fost formulată şi a obligat-o pe pârâtă să îi restituie reclamantei 110.606,33 lei cu titlu de sumă nedatorată şi 6464,22 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că pentru cantitatea de 147 tone emulsie bituminoasă livrată, reclamanta urma să achite suma de 16.023 lei plus TVA, iar nu suma de 129.673,70 lei pe care din eroare a achitat-o pârâtei, plătind astfel mai mult cu 110.606,33 lei. A mai reţinut instanţa de fond că pârâta deşi legal citată în cauză nu s-a prezentat în faţa instanţei şi nu a formulat apărări în scris, astfel că în sarcina acesteia a stabilit şi plata de cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a fost admis de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, care prin Decizia nr. 53/C/2007-A din 27 aprilie 2007, a modificat în tot sentinţa instanţei de fond în sensul că a respins acţiunea reclamantei, reţinând că preţul corect plătit de pârâtă este de 129.673,70 lei astfel că nu s-au încasat sume în plus aşa cum s-a precizat de reclamantă.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs motivat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 şi pct. 8 C. proc. civ.
A criticat hotărârea recurată, susţinând că a făcut o greşită aplicare a legii; preţul mărfii contractate fiind de 109 lei/to - aşa cum rezultă din contractul depus la filele 4,5 din dosarul instanţei de fond - faţă de care plata efectuată conform dovezii de la fila 6 din acelaşi dosar reprezintă o sumă nedatorată încasată de pârâtă.
Hotărârea instanţei de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Exemplarul corect al contractului 3381/2005 încheiat de părţi - a susţinut reclamanta - este cel prezentat în instanţă de reclamantă în care se menţionează preţul de 109 lei/to iar nu cel prezentat de pârâtă în care apare preţul de 1090 lei/to.
Recursul reclamantei este nefondat.
În baza contractului de livrare nr. 3381 din 8 septembrie 2005 între părţile în proces s-au derulat raporturi comerciale de livrare de emulsie bituminoasă.
Cum din cele două exemplare ale contractului de mai sus -depuse de altfel în original în şedinţa de judecată în recurs din data de 3 iunie 2008 - nu rezultă consemnarea unui preţ unic al mărfii, în apelul pârâtei şi dat fiind caracterul acestuia de cale devolutivă de atac, instanţa de apel a solicitat părţilor să depună la dosar oferte de preţ din care să rezulte preţul de piaţă al produsului contractat pe perioada august - octombrie 2005.
În raport de materialul probator administrat în cauză şi ţinând seama de prevederile art. 970 şi art. 980 C. civ., instanţa de apel a stabilit corect preţul produsului ca fiind de 1090 lei cum este consemnat pe exemplarul de contract al pârâtului.
Ceea ce a reţinut instanţa de apel, respectiv că preţul menţionat în contractul depus de reclamantă reprezintă o greşeală de dactilografiere, este concluzia ce se impune în cauză, faţă de care recursul reclamantei apare ca nefondat şi în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge, urmând a se face aplicarea şi a prevederilor art. 274 C. proc. civ. în ce privesc cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A.N.C. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 53/C/2007-A din 27 aprilie 2007 a Curţii de Apel Oradea.
Obligă recurenta la 4000 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei SC A. SRL Cluj Napoca.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1914/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1922/2008. Comercial → |
---|