ICCJ. Decizia nr. 1971/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1971/2008
Dosar nr. 4230/1/200.
Şedinţa publică din 5 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie 2005 contestatorul C.M.A. a formulat, în contradictoriu cu intimaţii A.V.A.S., SC R. SA MEREI şi SC G. SRL BUZĂU, contestaţie împotriva executării silite realizate de A.V.A.S. asupra bunurilor debitorului SC R. SA MEREI, solicitând instanţei: să constate că bunurile teren în suprafaţă de 2923 mp, conform planului de situaţie din completarea raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. 2187/2002, soluţionat prin sentinţa nr. 155 din 24 martie 2003 nu aparţin debitorului SC R. SA MEREI; să se constate că bunurile denumite în anexa nr. 1 la procesul verbal de licitaţie, magazie poz. Plan B 6 şi grup sanitar poz. Plan B 7, care se găsesc pe terenul aflat în proprietatea contestatorului şi în posesia acestuia, nu aparţin debitorului; să se dispună îndreptarea titlului executoriu, prin scoaterea de sub urmărire a acestor bunuri; să se dispună anularea executării silite, respectiv a procesului verbal de licitaţie nr. 485 din 27 aprilie 2004.
La data de 17 mai 2005 contestatorul şi-a precizat cererea de chemare în judecată ca fiind contestaţie la executare, solicitând instanţei să se constate că bunurile: imobilul cramă, vândut sub denumirea de magazie, parter şi etaj şi 2700 mp aferenţi acestui imobil, nu aparţin debitorului, ci contestatorului; să se dispună îndreptarea titlului executoriu, prin scoaterea de sub urmărire a acestor bunuri.
În fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 40 din 22 februarie 2007 a respins ca nefondată contestaţia la executare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, imobilul supus procedurii de executare silită figurează în evidenţele de publicitate imobiliară ca fiind proprietatea SC R. SA MEREI, astfel încât A.V.A.S. a procedat la comunicarea către aceasta a anunţurilor de vânzare la licitaţie şi a publicat anunţuri cu privire la licitaţie în ziare de largă circulaţie, cu respectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 71 din OUG nr. 51/1998.
S-a precizat că, potrivit art. 71 alin. (2) din OUG nr. 51/1998, toţi cei care posedă un drept real asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă licitatorului dovada acestuia până în preziua licitaţiei.
Or, contestatorul nu a făcut cunoscută existenţa dreptului său de proprietate asupra imobilului vândut la licitaţie, în condiţiile în care dreptul său de proprietate nu era în evidenţa registrelor de publicitate imobiliară, iar sentinţa nr. 155/2003 prin care contestatorului i-a fost restituit imobilul nu este opozabilă A.V.A.S., aceasta nefiind parte în litigiu.
Împotriva acestei soluţii, contestatorul a declarat recurs, criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, se susţine că, prin încheierea din 9 februarie 2007 când s-a soluţionat cauza a fost respinsă cererea de amânare a cauzei şi s-a procedat la judecată în lipsă de apărare fără să se ţină cont de notele sale scrise şi răspunsul la întâmpinarea SC G. SRL, care au stabilit obiectul cauzei, respectiv un şopron şi un grup sanitar B6 şi B7 care sunt amplasate pe terenul în suprafaţă de 2923 mp ce i-a fost restituit în baza sentinţei civile nr. 155 din 24 martie 2006.
Se mai susţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 52 al OUG nr. 51/1998 care prevede expres că „Corpul de executori ai A.V.A.S. are obligaţia de a face demersurile necesare pentru identificarea domiciliului sau sediului debitorului, precum şi a bunurilor şi a veniturilor lui urmăribile".
Recurentul consideră că soluţia pronunţată vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 7/1996 potrivit căruia „Dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale sunt opozabile faţă de terţi, fără înscrierea în cartea funciară, când provin din succesiune, vânzare silită şi uzucapiune. Aceste drepturi se vor înscrie, în prealabil, dacă titularul înţelege să dispună de ele".
S-a considerat eronată aprecierea instanţei că, sentinţa civilă nr. 155/2003 nu este opozabilă A.V.A.S., precum şi faptul că nu s-au respectat dispoziţiile art. 71 din OUG nr. 51/1998, respectiv termenul de 10 zile de la anunţ până la ţinerea licitaţiei.
Recursul este nefondat.
Regimul juridic al creanţelor neperformante preluate la datoria publică internă este stabilit printr-un act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun, respectiv OUG nr. 51/1998.
A.V.A.S. a procedat la executarea silită a garanţiei imobiliare la contractele de credit încheiate de SC R. SA MEREI, comunicând titlul executoriu reprezentat de contractul de credit şi contractul de ipotecă, şi vânzând bunurile la licitaţie, astfel cum reiese din procesul verbal de licitaţie nr. 485 din 27 aprilie 2004.
Respectând dispoziţiile legii speciale, A.V.A.S. a procedat la comunicarea anunţurilor de vânzare, conform art. 71 alin. (2) din OUG nr. 51/1998 într-un ziar de largă circulaţie, respectiv cotidianul „Adevărul", comunicându-se şi debitoarei conform adresei nr. 7722 din 25 martie 2004, care nu a făcut nici un fel de obiecţiuni faţă de vânzare sau faţă de situaţia bunului supus executării silite.
Potrivit art. 71 alin. (2) din OUG nr. 51/1998 cei care deţin un drept de proprietate sau un alt drept real asupra imobilului supus executării silite trebuie să înştiinţeze licitatorul cu privire la aceasta şi să prezinte dovada dreptului până în preziua licitaţiei, sub sancţiunea neluării în seamă.
Această dispoziţie legală a fost inserată în anunţurile publicate în presă înaintea fiecărei licitaţii, anunţuri ce au fost depuse la dosarul cauzei.
Neprocedând astfel, justificat instanţa de fond a procedat la decăderea contestatorului din dreptul de a invoca această situaţie de fapt, neexistând motive pentru desfiinţarea actului de executare.
Faţă de dispoziţiile exprese ale legii speciale aplicabile în speţă, invocarea altor dispoziţii nu au suport legal.
Nu se poate reţine nici critica privind nerespectarea dreptului la apărare, din conţinutul încheierii privind dezbaterile rezultând că nu s-a făcut dovada imposibilităţii prezentării apărătorului, fiind încălcate dispoziţiile art. 156 C. proc. civ.
Celelalte critici şi aspecte prezentate de recurent nu privesc aspecte de nelegalitate, neputând fi examinate în condiţiile art. 304 C. proc. civ.
Faţă de cele arătate, văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de contestatorul C.A.R., împotriva sentinţei nr. 40 din 23 februarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1922/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1979/2008. Comercial → |
|---|
