ICCJ. Decizia nr. 1934/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1934/2008
Dosar nou nr. 6966/1/2003
Dosar vechi nr. 1828/2003
Şedinţa publică de la 4 iunie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, la data de 23 aprilie 2003, reclamantul S.G. a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite declanşată de A.V.A.B. Bucureşti.
În motivarea în fapt, reclamanta arată, în esenţă, că în baza contractului de credit nr. 114 din 30 iunie 1993 B.A. – SA – S.M.B. a acordat un împrumut SC S.E.T. SRL, în valoare totală de 10.000.000 lei, pe termen de un an, împrumut garantat prin contractul de garanţie imobiliară (neautentic) din 18 iunie 1993 înscris în registrul de inscripţiuni şi transcripţiuni al notariatului de Stat Sector 1 sub nr. 9061/1993.
S-a susţinut că ipoteca a fost constituită pentru suma de 17.031.000 lei garantându-se cu cota indiviză de 125/224 din imobilul din str. Turnu Chindiei potrivit contractului de vânzare - cumpărare nr. 4206 din 26 februarie 1992.
Cum beneficiara împrumutului nu a achitat creditul şi dobânda, B.A. SA – S.M.B. a chemat-o în judecată şi printr-o cerere precizatoare a solicitat introducerea în cauză şi a reclamantului pentru opozabilitate acţiune respinsă faţă de reclamant. Ulterior, creanţa a fost preluată de A.V.A.B. Bucureşti care a declanşat urmărirea recuperării creditului de la reclamant, căruia prin adresa nr. 6636 din 7 mai 2002 i-a comunicat titlul executoriu ce constata creanţa A.V.A.B. Bucureşti, în valoare de 1.363,93 DOLARI S.U.A. Prin adresa nr. 11365/2002 reclamantul a fost somat să achite aceiaşi sumă de 1.363,93 DOLARI S.U.A.
Deşi garantarea viza cota indiviză de 125/224, acreditoarea A.V.A.B. Bucureşti a scos la licitaţie întreg imobilul, iar preţul de pornire a licitaţiei a fost cu mult sub valoarea imobilului şi anume 78.574 DOLARI S.U.A. faţă de valoarea de circulaţie a întregului imobil, de 200.000 DOLARI S.U.A.
Ulterior, contestatorul a depus o completare la contestaţia la executare solicitând şi constatarea nulităţii absolute a contractului de garanţie imobiliară încheiat la 18 iunie 1993.
Prin sentinţa comercială nr. 91 din 17 iunie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondată, contestaţia la executare şi a disjuns cererea modificatoare privind constatarea nulităţii absolute a contractului de garanţie imobiliară.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că ipoteca s-a dat pentru suma de 17.031.000 lei având ca bun imobilul proprietatea garanţilor S.Şt. şi G. compus din parter, etaj 1, etaj II, subsol, magazie, pivniţă, şopron, terasă, împrejurimi, rampă auto, cota indiviză de 125/224 situat în str. Turnu, aşa cum reiese din conţinutul contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 9061 din 22 iunie 1993 şi semnat de garanţi.
Imobilul respectiv a intrat în posesia garanţilor prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 4206 din 26 februarie 1992 de către Notariatul de Stat al Sectorului 1 Bucureşti, fapt arătat şi în conţinutul contractului de garanţie imobiliară precitat, şi la art. 7 din contractul de credite nr. 114/1993 părţile au stabilit ca garanţii să răspundă solidar cu debitorul pentru neachitarea la scadenţă a creditului cu dobânzile aferente.
Aşadar, împrejurarea că prin sentinţa civilă nr. 240/J/1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, s-a respins cererea băncii faţă de reclamant nu este de natură să împiedice executarea silită a bunului cu care acesta a garantat, inclusiv contractul de garanţie imobiliară constituind titlu executoriu, iar prin sentinţa civilă nr. 5050 din 3 mai 1996 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti relevă faptul că imobilul respectiv în urma divorţului şi partajului a revenit reclamantului.
Totodată, din probe nu rezultă că imobilul în litigiu ar avea o altă componenţă decât cea descrisă în contractul de garanţie, descrierea imobilului în oferta de vânzare prin licitaţie publică nediferind de cea trecută în contractul de garanţie, chiar dacă nu este trecută cota indiviză de 125/224, în prezent contestatorul fiind proprietarul întregului imobil.
În ceea ce priveşte disjungerea, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. şi faptul că intimatul s-a opus la soluţionarea acesteia împreună.
Contestatorul a formulat recurs împotriva hotărârii la data de 18 iulie 2003, în termenul legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a invocat drept motive de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ. şi art. 3041C. proc. civ.
A susţinut, în esenţă, că hotărârea este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea legii instanţa menţinând o executare silită nelegal declanşată şi în baza unui titlu executoriu nul absolut, nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare şi a interpretat greşit probele administrate.
Astfel, contractul de garanţie imobiliară nu a fost încheiat în formă autentică, fiind nul absolut, nu s-a respectat obligaţia de specializare, prevăzute de art. 1774 şi 1776 C. civ., sub dublul aspect de specializării: imobilul ipotecat şi suma garantată.
Totodată, greşit instanţa de fond nu a avut în vedere că prin oferta de vânzare la licitaţie şi prin publicaţiile de vânzare, încheiate de A.V.A.B. Bucureşti a fost scos la licitaţie întreg imobilul, cu toate că garanţia constituită potrivit contractului poartă numai asupra cotei indivize de 125/227 din imobil, nicidecum, asupra întregii construcţii, ceea ce a constituit motivul contestaţiei şi nu faptul că nu ar corespunde descrierea imobilului.
Preţul de pornire este de 78.574 DOLARI S.U.A., sub valoarea de circulaţie de 200.000 DOLARI S.U.A., sumă ce reprezintă valoarea întregului imobil şi nu a cotei indivize.
În fine, greşit nu s-a luat în considerare şi sentinţa civilă nr. 2409/1998, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 3396/1996, rămasă irevocabilă, potrivit căreia s-a reţinut că nu se poate antrena răspunderea contestatorului, ca fidejusor alături de debitorul principal, ci în baza contractului de garanţie imobiliară, care are alt regim juridic, nefiind ţinut să răspundă decât în limita a cât a garantat.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Cauza a fost suspendată până la soluţionarea cererii a cărei judecată a fost disjunsă privind constatarea nulităţii absolute a contractului de garanţie imobiliară, pronunţându-se în acest sens sentinţa comercială nr. 104 din 9 iulie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, rămasă irevocabilă.
De asemenea, recurentul a invocat şi o excepţie de neconstituţionalitate a art. 38 şi 82 alin. (2) din Legea nr. 409/2001, pentru aprobarea O.U.G. nr. 51/1998 raportat la art. 21, 44 şi 124 din Constituţie, iar prin decizia nr. 1095 din 22 noiembrie 2007, Curtea Constituţională a respins excepţia, ca fiind inadmisibilă în ceea ce priveşte art. 38 alin. (1) lit. c), autorul criticând de fapt aplicarea acestor dispoziţii de către instanţa de fond, şi nu textul de lege pentru ceea ce cuprinde, şi ca neîntemeiată în ceea ce priveşte art. 82 alin. (2) din ordonanţă cu motivarea că legiuitorul are dreptul să prevadă proceduri de executare speciale pentru recuperarea unor creanţe precum sunt creanţele neperformante ale statului, debitorii având garantat dreptul întoarcerii executării silite în baza unei hotărâri judecătoreşti.
Analizând recursul se găseşte fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, contestatorul este garant ipotecar şi, în consecinţă, este ţinut de obligaţia principală „propter rem”. Prin urmare, urmărirea silită în baza contractului de ipotecă nu se poate efectua asupra bunului decât în limitele asumate astfel cum au fost determinate prin contract.
Ceea ce s-a contestat, în mod esenţial, pe de o parte şi neanalizat, a fost întocmirea actelor de executare şi urmărirea silită asupra întregului imobil şi nu asupra cotei indivize, şi, nicidecum, descrierea bunului, neavând relevanţă juridică sub primul aspect, faţă de calitatea de garant ipotecar a contestatorului, faptul că este proprietarul întregului imobil, iar pe de altă parte, nevalabilitatea contractului de ipotecă, capăt de cerere disjuns, încât, toate criticile de fond legate de acesta nu pot face obiectul analizei în acest recurs.
Constatând, însă, că urmărirea silită poartă şi asupra ceea ce nu s-a adus în garanţie, urmează a se admite recursul şi schimba în parte sentinţa instanţei de fond, în sensul admiterii în parte a contestaţiei la executare şi a anulării în parte a ofertei de vânzare privitor la imobilul proprietatea contestatorului şi a actelor subsecvente emise în baza acesteia, menţinându-se restul dispoziţiilor hotărârii.
Faţă de consecinţa nulităţii absolute a actelor de executare pentru motivele arătate analizarea celorlalte critici din contestaţie privind evaluarea imobilului şi preţul licitaţiei sunt de prisos încât, văzând şi dispoziţiile art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul S.G. împotriva sentinţei comerciale nr. 91 din 17 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că admite în parte contestaţia la executare formulată împotriva executării silite declanşată de intimata A.V.A.S. Bucureşti, în baza contractului de credit nr. 114/1993 şi a contractului de garanţie imobiliară din 18 iunie 1993, astfel cum a fost precizată.
Anulează în parte oferta de vânzare pentru licitaţia publică din 22 aprilie 2003, ora 13,00, privind imobilul din Bucureşti, strada Turnul Chindiei, proprietatea contestatorului, şi actele subsecvente emise în baza acestei oferte.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1880/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2030/2008. Comercial → |
|---|
