ICCJ. Decizia nr. 1987/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1987/2008
Dosar nr. 10429/1/2007
Şedinţa publică de la 5 iunie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamantul S.E. a chemat în judecată pe pârâta SC S. SA Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate intervenită vânzarea prin licitaţie a imobilului situat în Bucureşti, sector 3 iar hotărârea pronunţată să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Prin sentinţa nr. 2652 din 3 iunie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiate excepţiile privind tardivitatea cererii precizatoare, a lipsei de interes şi a inadmisibilităţii cererii. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea şi a fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul M.E.F. Bucureşti.
Împotriva sentinţei tribunalului, a declarat apel reclamantul S.E., iar prin Decizia nr. 509 din 10 octombrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată şi a constatat intervenită vânzarea având ca obiect imobilul adjudecat de reclamantul S.E. la licitaţia din data de 22 martie 2000.
Decizia sus menţionată a fost recurată de către pârâta SC S. SA Bucureşti şi intervenientul M.E.F. Bucureşti, iar prin Decizia nr. 1980 din 23 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursurile şi a modificat decizia recurată, în sensul respingerii apelului reclamantului S.E., împotriva sentinţei nr. 2652 din 3 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Împotriva deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a formulat contestaţie în anulare, contestatorul S.E., pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
În argumentarea motivelor invocate, contestatorul a formulat o serie de critici privind modul de soluţionare a recursului, în sensul că soluţia pronunţată ar fi rezultatul unei greşeli materiale, după cum urmează:
- instanţa ar fi reţinut în mod greşit că încheierea contractului de vânzare-cumpărare era condiţionată de plata preţului în termen de 15 zile de la data licitaţiei, aceasta reprezentând în accepţiunea instanţei, o condiţie suspensivă. A mai susţinut contestatorul că greşeala instanţei constă şi în faptul că obligaţia de a achita preţul era corelativă cu obligaţia intimatei SC S. SA Bucureşti de a transfera dreptul de proprietate, obligaţie pe care aceasta nu şi-a îndeplinit-o nici după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile;
- instanţa nu a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 969-970 C. civ., în raport de împrejurarea că procesul verbal de licitaţie era actul juridic ce a dat naştere la drepturi şi obligaţii între părţi;
- o altă eroare materială cuprinsă în soluţia instanţei de recurs a constituit-o reţinerea în mod greşit a refuzului contestatorului de a încheia contractul de vânzare-cumpărare, acesta încercând doar să negocieze clauzele contractuale, potrivit dispoziţiilor Ordinului nr. 62/1998 pentru aplicarea normelor metodologice privind privatizarea societăţilor comerciale şi vânzarea de active.
Examinând motivele contestaţiei în anulare, în raport de dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare specială, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Faţă de aceste precizări prealabile, în ipoteza primei teze a textului sus citat, Înalta Curte constată că niciuna din criticile formulate nu se încadrează în noţiunea de greşeală materială, în sensul dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. Având în vedere caracterul de excepţie al textului de mai sus, analiza susţinerilor privind existenţa unei „greşeli materiale” presupune o interpretare restrictivă în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale care au caracter procedural şi care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate.
Revenind la motivele contestaţiei, se constată că soluţia din recurs a avut în vedere atât probatoriul administrat în cauză, cât şi dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţinând că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a actului juridic dedus judecăţii, în speţă fiind vorba de o obligaţie de a da, supusă dispoziţiilor art. 1074 C. civ., afectată de o condiţie suspensivă, condiţie ce suspendă până la realizarea ei, existenţa drepturilor subiective civile şi a obligaţiilor corelative ale părţilor.
În acest context, din motivele dezvoltate de contestator, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, ce tind în fapt la reformarea soluţiei din recurs printr-o rediscutare şi reapreciere a probelor, scopul vădit al contestatorului fiind de a provoca o nouă judecată a recursului prin reconsiderarea probatoriului administrat în cauză.
Pe cale de consecinţă, faţă de cele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 318-320 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.E., împotriva Deciziei nr. 1980 din 23 mai 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1951/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2039/2008. Comercial. Contestaţie la... → |
|---|
