ICCJ. Decizia nr. 2043/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2043/2008
Dosar nr. 1551/62/2007
Şedinţa publică de la 10 iunie 2008
Asupra recursului de faţă :
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov, reclamanta V.G.M., în contradictoriu cu pârâţii D.M.J., SC. D.I. SRL Braşov, SC. A. SRL Braşov şi SC. E. SRL Braşov, a solicitat constatarea nulităţii absolute a procurii speciale din 24 iulie 1998, a actului adiţional al contractului din 7 noiembrie 1997 şi statutului SC. D.I. SRL Braşov şi efectuarea cuvenitelor modificări la O.R.C.
Prin sentinţa nr. 2444 din 28 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov s-a respins acţiunea reclamantei, reţinând că, din cuprinsul procurii speciale rezultă că dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 36/1995 au fost îndeplinite, referitoare la obligaţia notarului de a întreba părţile dacă au înţeles conţinutul actului şi că necunoaşterea limbii române invocată în momentul semnării procurii contrazice constatările personale ale notarului public şi nu poate fi probată decât prin procedura falsului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta V.G.M., criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea în tot în sensul admiterii acţiunii.
Prin Decizia nr. 193/A din 1 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, s-a respins apelul reclamantei, reţinând că, nu a fost viciat consimţământul reclamantei la încheierea actelor a căror nulitate se solicită, motivat de faptul că, pe actele autentice apare menţiunea notarului,în sensul că, după citirea actelor, reclamanta fiind de acord cu conţinutul lor, a consimţit la autentificarea acestora, fapt ce atestă că aceasta cunoştea limba română, nefiind necesară prezenţa unui interpret.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta V.G.M. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului casarea cu trimitere spre rejudecare primei instanţe, pentru administrarea de noi probe, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii.
Recurenta a criticat în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, hotărârea atacată atât pentru netemeinicie cât şi pentru nelegalitate aşa încât susţinerea cu privire la nulitatea recursului nu poate fi primită.
Criticile cu privire la probele administrate şi aprecierea lor vizând temeinicia hotărârii atacate nu pot fi analizate din perspectiva art. 304 C. proc. civ. partea introductivă care limitează controlul instanţei de recurs la legalitatea acesteia.
Criticile de nelegalitate vizează nerespectarea principiului voinţei reale a părţilor consacrat de art. 977 C. civ., în sensul că instanţa de judecată nu a ţinut seama de voinţa internă a părţii la momentul semnării actului notarial, precum şi nulitatea absolută a convenţiei, motivul fiind eroare asupra naturii juridice a contractului - error in negotio - viciu de consimţământ, ceea ce atrage nulitatea absolută a convenţiei, consimţământul reprezentând una din condiţiile esenţiale de existenţă a contractului, potrivit art. 948 C. civ.
Trecând la analiza criticilor aduse deciziei atacate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente :
Cele două instanţe au făcut o corectă interpretare şi aplicare a legii, iar proba privind constatările personale ale notarului, ce au legătură directă cu atribuţiile sale puteau fi combătute prin procedura specială a înscrierii în fals prevăzută de art. 180 C. proc. civ. pe care recurenta a arătat în mod expres că nu înţelege să o folosească în susţinerea acţiunii formulate.
Necunoaşterea limbii în care se încheie actul nu constituie prin ea însăşi o împrejurare care să se constituie în viciu de consimţământ echivalent erorii distructive de voinţă câtă vreme orice persoană cu discernământ, ca în cauza de faţă, poate apela la un interpret, acesta având răspunderea eventualelor neconcordanţe prejudiciabile pentru parte.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi va respinge recursul ca nefondat.
Potrivit art. 274 din acelaşi cod, va obliga recurenta la 17.297 lei cheltuieli de judecată către intimata SC. D.I. SRL Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta V.G.M. împotriva Deciziei nr. 193/A din 1 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 17.297 lei cheltuieli de judecată către intimata SC. D.I. SRL Braşov.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2039/2008. Comercial. Contestaţie la... | ICCJ. Decizia nr. 2047/2008. Comercial. Nulitate act juridic.... → |
|---|
