ICCJ. Decizia nr. 2010/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2010/2008
Dosar nr. 252/86/2005
Şedinţa publică din 6 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC U.E.P. SRL Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta SC U.L.P. SRL Vatra Dornei, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună rezoluţiunea contractului de vânzare - cumpărare intervenit între părţi şi obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma de 276.123,86 lei reprezentând contravaloare lambriu, transport, materiale, manoperă şi 100.000 lei reprezentând pierderea suferită de reclamantă datorită întârzierii datei deschiderii hotelului precum şi pentru perioada de timp necesară înlocuirii lambriului necorespunzător calitativ.
Cauza a fost soluţionată de către Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, care prin sentinţa nr. 4636 din 28 decembrie 2006, a admis, în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 6.603 ron reprezentând 10% din contravaloarea lambriului furnizat de pârâtă ; a respins, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere; a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 660 ron reprezentând cheltuieli de judecată.
În esenţă, în considerentele sentinţei s-a reţinut că pretenţiile reclamantei privind suma de 660.271.500 lei vechi sunt întemeiate, având în vedere concluziile raportului de expertiză care a stabilit că procentul de lambriuri care nu corespunde normelor de calitate, este mai mic de 10%. În ceea ce priveşte celelalte pretenţii solicitate de către reclamantă, instanţa a constatat că nu s-a făcut dovada prin probatoriul administrat în cauză, a efectuării unor asemenea plăţi sau a faptului că s-a creat un prejudiciu. Capătul de cerere referitor la rezoluţiunea contractului a fost respins, în raport de realizarea obligaţiilor contractuale şi plata preţului. De asemenea, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, invocată de către pârâtă.
Împotriva sentinţei fondului au declarat apel reclamanta şi pârâta.
Analizând motivele formulate de cele două apelante, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 137 din 17 decembrie 2007 a respins ca nefondate ambele apeluri.
Pentru a respinge apelurile, Curtea a reţinut că probatoriul administrat în cauză a fost corect interpretat de prima instanţă, constatând că prejudiciul cert cauzat reclamantei, constă în contravaloarea procentului de 10% din ultimul transport, ce nu corespunde standardelor calitative impuse, pentru celelalte pretenţii constatând în mod corect că reclamanta nu a produs probe convingătoare în dovedirea lor. Faţă de criticile din apel privind raportul de expertiză extrajudiciară, instanţa a apreciat că această probă a fost în mod corect înlăturată în condiţiile în care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză. Cu privire la raportul de expertiză tehnică, părţile nu au formulat critici în legătură cu acesta. De asemenea, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a stabilit fără echivoc culpa pârâtei în îndeplinirea obligaţiilor.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel au declarat recurs reclamanta SC U.E.P. SRL Bucureşti şi pârâta SC U.L.P. SRL Vatra Dornei.
1. Recurenta SC U.E.P. SRL Bucureşti a invocat motivele prevăzute de 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru a susţine că deşi prin concluziile raportului de expertiză extrajudiciară s-a stabilit că lambriul livrat era necorespunzător din punct de vedere calitativ, prezentând deficienţe sub multe aspecte, ambele instanţe nu au analizat îndeajuns probele administrate cu privire la petitele cererii de chemare în judecată. De asemenea, a susţinut că societatea reclamantă a făcut dovada prejudiciului suferit de pe urma achiziţionării materialului lemnos de către pârâtă, motiv pentru care apreciază ca partea în culpă trebuie să răspundă pentru prejudiciul cauzat, respectiv prejudiciul efectiv cât şi foloasele nerealizate.
În continuare, susţine aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1073 C. civ. pentru pretenţiile reprezentând echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării sau executării necorespunzătoare a obligaţiilor de către debitor.
În consecinţă, a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei pronunţată de instanţa de apel şi admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată.
2. Cel de-al doilea recurs a fost formulat de către pârâta SC U.L.P. SRL Vatra Dornei, fără a indica motivele de nelegalitate, aşa cum impun dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Prin criticile sale, recurenta a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit a dispus obligarea societăţii la plata sumei de 6.603 lei, întrucât din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că societatea reclamantă a montat lambriul cu personal necalificat, ceea ce ar putea conduce la imperfecţiunile reclamate. De asemenea, tot din concluziile raportului de expertiză a rezultat că între părţi nu a existat un contract ferm, care să prevadă condiţiile de livrare. În consecinţă, apreciază că societatea pârâtă nu se face vinovată de culpă în îndeplinirea obligaţiilor, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul admiterii apelului propriu şi respingerii acţiunii reclamantei.
Prin întâmpinarea formulată în raport de cererea de recurs, reclamanta a solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat, susţinând că a făcut pe deplin dovada prejudiciului suferit de pe urma achiziţionării materialului lemnos de la pârâtă, partea în culpă trebuind să răspundă pentru prejudiciul suferit. În raport de expertiza tehnică extrajudiciară, apreciază incidenţa dispoziţiilor art. 1352 C. civ.
Înalta Curte, având în vedere recursul reclamantei şi excepţia netimbrării recursului pârâtei, reţine:
Recursul reclamantei SC U.E.P. SRL Bucureşti.
Prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea vizând dispoziţiile imperative prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care impun încadrarea motivelor de recurs în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În esenţă, deşi recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în realitate a dezvoltat critici de netemeinicie, privind interpretarea probelor, atribut de competenţa exclusivă a instanţei de fond şi apel, care nu pot face obiectul cenzurii instanţei de recurs.
Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 1352 C. civ., care instituie răspunderea vânzătorului pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, stabilite de către raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, Înalta Curte reţine că ambele instanţe au înlăturat concluziile acestui raport de expertiză, nefiind o probă dispusă şi încuviinţată de către instanţă. Conform art. 201 C. proc. civ., expertiza se ordonă şi se administrează în cursul procesului, instanţa fiind obligată ca, în cazul în care a admis acest mijloc de dovadă, să stabilească clar obiectivele, respective împrejurările de fapt asupra cărora i se cere expertului să-şi exprime părerea sau să le constate ca specialist.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Recursul pârâtei SC U.L.P. SRL Vatra Dornei.
Având în vedere recursul declarat, raportat la soluţia instanţei, Înalta Curte, în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 146/1997, a stabilit în sarcina recurentei obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru, în sumă de 239,72 lei şi respectiv timbru judiciar de 5 lei, potrivit art. 1 din OG nr. 32/2005.
Astfel fiind, Înalta Curte a pus în vedere recurentei, să timbreze recursul, conform dispoziţiilor art. 36 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997.
Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 şi art. 35 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a taxelor judiciare de timbru raportat la dispoziţiile art. 302 indice pct. 2 C. proc. civ. a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de către instanţă.
Având în vedere că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de timbrare a cererii, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, potrivit menţiunii din citaţia emisă pentru termenul de judecată din data de 6 iunie 2008, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, respectiv art. 35 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi ale art. 9 din OG nr. 32/1995 şi să dispună anularea recursului pârâtei ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC U.E.P. SRL Bucureşti şi pârâta SC U.L.P. SRL Vatra Dornei împotriva Deciziei nr. 137 din 17 decembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC U.L.P. SRL Vatra Dornei împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2008/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2014/2008. Comercial → |
|---|
