ICCJ. Decizia nr. 2042/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2042/2008
Dosar nr. 23/118/2005
Şedinţa publică din 10 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1487 din 9 martie 2007, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a D.C. SC invocată de pârâta F. SCC Constanţa, ca nefondată.
Respinge cererea formulată de reclamanta D.C. SC, cu sediul social în Constanţa, sat Vacanţă, în contradictoriu cu pârâta F. SCC, cu sediul social în Constanţa, judeţul Constanţa, ca lipsită de interes.
Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta reconveninetă F. SCC, în contradictoriu cu reclamanta - pârâtă D.C. SC, ca nefondată.
Respinge cererea de intervenţie în interes propriu a SCC de gradul I Tomis, cu sediul în Constanţa, judeţul Constanţa.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii, reţine:
Potrivit deciziei nr. 43 din 3 septembrie 2001 a C., începând cu data de 1 octombrie 2001, fiecare casă de vacanţă din Satul de vacanţă Mamaia a intrat în administrarea uniunii judeţene, proprietară a casei respective, dreptul de administrare al F. SCC Constanţa asupra Satului de vacanţă încetând cu aceeaşi dată.
Pentru aplicarea imediată a deciziei menţionate, C. a hotărât la data de 5 martie 2002 (hotărârea nr. 3 A) predarea - primirea caselor de vacanţă din protocol încheiat între uniunile judeţene proprietare, F. SCC Constanţa şi C.C. Constanţa.
Casele de vacanţă au fost predate uniunilor judeţene proprietare, astfel cum rezultă din protocoalele de predare - primire aflate la dosarul cauzei.
Prin contractul de închiriere din 4 ianuarie 2002, pârâta F. SCC a transmis reclamantei D.C. SC folosinţa imobilului Casa D., pe o durată de 1 an, pentru o chirie stabilită în fişa de calcul, fişă ce nu a fost, însă, depusă de părţi la dosarul cauzei.
Instanţa constată că raportul obligaţional a luat fiinţă la o dată ulterioară emiterii de către C. a deciziei nr. 43 din 3 septembrie 2002, dată la care proprietarii imobilelor erau cei care le şi administrau.
Contractul încheiat de părţi nu a produs niciodată efecte, pârâta neemiţând facturi pentru încasarea chiriei, care nu a fost cuantificată, iar pârâta neachitând vreo sumă cu titlu de chirie.
Pârâta în răspunsul la interogatoriu, a afirmat că plata către reclamantă a chiriei este dovedită de extrasul procesului - verbal de revizie din 12 martie 2002, în care se consemnează că D.C. SC a virat suma de 64.166.049 lei, dar în înscrisul arătat se menţionează că această sumă a fost plătită în plus pentru vânzările de active şi va fi cuprinsă în cheltuielile de coordonare ale anului 2002. Prin urmare, procesul - verbal de revizie nu face dovada faptului că suma arătată urma a fi destinată plăţii vreunei chirii.
Cu atât mai mult, însăşi reclamanta a predat F. SCC o parte dintre imobilele menţionate în anexa la contractul din 2002, conform protocoalelor depuse la dosar.
F. SCC Dolj (al cărei drept de proprietate a fost înscris în cartea funciară în baza încheierii nr. 3977 din 11 aprilie 2000 a Judecătoriei Constanţa, BCF) cu adresa din 11 februarie 2003 comunică Judecătoriei Constanţa că etajul imobilului Casa D. a fost închiriat pentru sediul social al reclamantei din prezenta cauză de însuşi titularul dreptului de proprietate. Acesta constituie încă un argument de natură a dovedi că raportul de locaţiune nu a produs efecte.
De altfel, contractul a încetat prin împlinirea duratei pentru care a fost încheiat.
Faptul că pe rolul instanţei se află înregistrate cauze în care F. SCC invocă acest contract nu justifică interesul reclamantei, având în vedere că aceasta are la îndemână alte mijloace procedurale pentru a fi înlăturat contractul ce i se opune.
În ceea ce priveşte cererea reconvenţională, instanţa faţă de împrejurarea că pârâta reconvenientă nu a făcut dovada fiinţării contractului din 2002, a faptului că reclamanta - pârâtă ocupă abuziv imobile ce aparţin F. SCC şi nu a identificat aceste imobile, aceasta a fost respinsă ca nefondată.
De asemenea, a fost respinsă cererea de intervenţie în interes propriu a SCC de gradul I Tomis, aceasta nepretinzând constatarea nulităţii contractului din 2002.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 210/COM din 1 octombrie 2007 respinge ca nefondate apelurile comerciale declarate de reclamanta D.C. SC Constanţa, sat Vacanţă şi pârâta - recovenientă F. SCC Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 1487 din 9 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia comercială, în dosarul nr. 23/118/2005 (număr în format vechi 3326/COM/2005).
Instanţa de apel a reţinut ca nefondate criticile formulate de cele două apelante pentru considerentele:
În ceea ce priveşte apelul formulat de F. SCC, Curtea reţine că prima instanţă a statuat corect că pârâta reconvenientă nu a făcut dovada producerii de efecte a contractului din 2002 (pârâta nu a emis facturi pentru încasarea chiriei, iar pârâta nu a achitat vreo chirie) şi nici a faptului că reclamanta ocupă abuziv imobilele ce aparţin F. SCC.
Referitor la apelul formulat de D.C. SC, Curtea reţine ca neîntemeiate criticile aduse întrucât reclamanta a predat o parte dintre imobilele menţionate în anexa la contractul din 2002 către F. SCC.
Nici critica conform căreia greşit a reţinut prima instanţă lipsa de interes în formularea acţiunii nu poate fi primită, întrucât apelanta - reclamantă nu a individualizat celelalte imobile despre care afirmă că „nu au fost nici primite de la F. SCC în baza contractului, dar nici predate altor federale judeţene".
Prin cererea de recurs formulată, pârâta F. SCC Constanţa a susţinut că Decizia recurată este parţial nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte respingerea cererii reconvenţionale.
Instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Hotărârile sunt legale şi temeinice în ceea ce priveşte respingerea cererii reclamantei de constatare a nulităţii absolute a contractului de închiriere din 2002.
Cu privire la cererea reconvenţională, instanţele nu au motivat faptul că instanţa a respins cererea pentru motivul cerut, respectiv în cazul constatării nulităţii absolute a contractului din 2002 aceasta să pronunţe evacuarea reclamantei.
Prin întâmpinarea formulată, intimata - reclamantă D.C. SC Constanţa a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât recurenta nu a produs dovezi privind validitatea şi efectele juridice ale contractului, nu a făcut dovada facturării sau încasării chiriei contractuale.
F. SCC critică Decizia nr. 210 din 1 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, ca fiind nelegală şi netemeinică, motivat numai de faptul că instanţa a respins cererea reconvenţională formulată.
De asemenea, intimata precizează că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au motivat juridic respingerea cererii reconvenţionale.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte analizând Decizia recurată în raport de motivele invocate, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii.
Deşi recurenta nu indică în cererea de recurs în concret temeiul de drept, Înalta Curte consideră că motivul invocat se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.; din dezvoltarea sumară a motivelor de recurs rezultă şi motivul prevăzut în art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Analizând prima critică, din considerentele deciziei de apel rezultă că instanţa şi-a argumentat soluţia atât pe probele dosarului cât şi pe dispoziţiile legale aplicabile, fără a interpreta greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimba natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Din conţinutul deciziei recurate nu rezultă că instanţa s-a substituit părţilor contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reţinut un cu totul alt act juridic sau conţinut.
Ambele instanţe au reţinut corect că pârâta reconveninetă F. SCC nu a făcut dovada fiinţării contractului de închiriere din 4 ianuarie 2002, că reclamanta - pârâtă ocupă abuziv imobile ce aparţin F. SCC şi nu a identificat aceste imobile, precum şi a efectelor juridice ale contractului menţionat.
În ceea ce priveşte a doua critică a recurentei, cu referire expresă la cererea reconvenţională aceasta nu poate fi primită, întrucât motivarea ambelor hotărâri este clară, în concordanţă cu probele administrate în cauză, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta F. SCC Constanţa împotriva deciziei nr. 210/COM din 1 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta F. SCC Constanţa împotriva deciziei nr. 210/COM din 1 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2041/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2044/2008. Comercial → |
|---|
