ICCJ. Decizia nr. 2058/2008. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2058/2008
Dosar nr. 3778/85/2006
Şedinţa publică de la 10 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 3778/85/2006, la Tribunalul Sibiu reclamantul B.A. a chemat în judecată pârâta SC C. SA Mediaş, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea H.A.G.E. nr. 31 din 23 octombrie 2006 ţinută de societate.
În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că această hotărâre este nelegală, deoarece nu s-a prevăzut termenul de exercitare al drepturilor de preferinţă al asociaţilor privind subscrierea noilor acţiuni, termen care nu poate fi mai mic de o lună.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 211 art. 132 şi 216 din Legea nr. 31/1990.
La dosarul cauzei, în dovedirea cererii s-au depus înscrisuri.
Analizând probele administrate, Tribunalul Sibiu, secţia comercială de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 15/CC din 12 februarie 2007, s-a admis acţiunea, anulându-se hotărârea atacată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:
Reclamantul, acţionar la societatea pârâtă, nu a participat la A.G.E.A. din 23 octombrie 2006. Aşa fiind acesta este îndreptăţit legal să atace hotărârea, dovedind că s-au încălcat dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 31/1990, prin neprecizarea unui termen cert în care acţionarii să-şi exercite dreptul de preemţiune.
Or, acest termen trebuie să fie cunoscut şi să fie de cel puţin o lună, cu începere din ziua publicării în M. Of.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acţiunii.
În esenţă, apelanta a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 211 şi 216 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 de către instanţă, reţinând eronat că prin Hotărârea A.G.E.A. nr. 31 din 23 octombrie 1997 nu s-a acordat dreptul de preferinţă acţionarilor pentru a putea să subscrie la majorarea de capital.
Or, din hotărârea atacată rezultă acordarea acestui termen, fiind astfel dovedit, că reclamantul nu şi-a manifestat interesul pentru a uza de acest drept de preferinţă, deşi nu s-a trecut la a doua etapă a subscrierii.
Analizând temeinicia şi legalitatea sentinţei în raport de critica formulată, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, prin Decizia nr. 5/A/2007, pronunţată în Dosarul nr. 3778/85/2006, a admis apelul declarat ca fondat, modificând sentinţa în sensul respingerii acţiunii reclamantului B.A., având ca obiect anularea Hotărârii A.G.E.A. nr. 31 din 23 octombrie 2006, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte Hotărârea A.G.E.A. atacată de reclamantul intimat, instanţa de apel a reţinut că la punctul doi al acesteia, aşa cum a fost publicată în M. Of., se arată că dreptul la preferinţă al acţionarilor va fi exercitat conform legii.
Prin această menţiune nu se poate susţine că nu s-a acordat dreptul de preferinţă prevăzut de art. 211 din Legea nr. 31/1990, pentru a opera nulitatea absolută a majorării capitalului social.
Or, reclamantul deşi a avut posibilitatea să exercite dreptul de preferinţă, nu a folosit-o.
De fapt, verificând cauza care a determinat adoptarea hotărârii de majorare a capitalului social, instanţa de apel a reţinut că aceasta o reprezintă necesitatea aducerii capitalului social la nivelul minim legal stabilit de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Or, reclamantul intimat ca şi ceilalţi acţionari aveau interesul ca această operaţiune să fie realizată până la data limită de 31 ianuarie 2007 stabilită prin Legea nr. 516 din 29 decembrie 2006.
Aşadar, în mod greşit instanţa de fond a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 211 din Legea nr. 31/1990, deoarece reclamantul apelant nu justifică un interes legitim în promovarea acţiunii.
În termen legal, împotriva acestei decizii a introdus recurs reclamantul, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin prisma cărora, în esenţă, a apreciat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, încălcând principiul neretroactivităţii legii civile.
Recurenta a precizat că, instanţa de apel a făcut aplicarea art. 2 alin. (1)1 din Legea nr. 302/2005, introdus prin Legea nr. 516 din 29 decembrie 2006, care nu era în vigoare la data la care a avut loc A.G.E.A.
Recurenta a mai invocat şi încălcarea dreptului la apărare, ca urmare a respingerii nejustificate a cererii de amânare a cauzei.
Recursul este nefondat.
În soluţionarea apelului, instanţa nu şi-a întemeiat decizia pe textul mai sus menţionat.
Prin admiterea apelului respingerea acţiunii de anulare a Hotărârii A.G.E.A. nr. 31 din 23 octombrie 2006, s-a făcut pe considerentul că prin această hotărâre, nu s-au încălcat dispoziţiile prevăzute de art. 211 din Legea nr. 31/1990, ce impun acordarea dreptului de preferinţă pentru subscriere de acţiuni în cadrul majorării de capital social.
Aprecierea instanţei de apel este corectă şi este justificată de faptul că în cuprinsul acestei hotărâri este menţionată acordarea dreptului de preferinţă conform legii.
Acesta a fost argumentul care a stat la baza admiterii apelului şi nu cel legat de interesul asociaţilor în majorarea capitalului social, majorare impusă de Legea nr. 516 din 29 decembrie 2006.
Aşa fiind critica este nefondată, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Critica privind respingerea cererii de amânare a cauzei, nu poate atrage nulitatea deciziei, atâta timp cât instanţa, a amânat pronunţarea cauzei pentru ca partea prin avocat să depună concluzii scrise, măsura fiind luată cu respectarea art. 156 C. proc. civ.
Aşa fiind faţă de cele ce preced şi reţinând că în cauză nu s-au pus în discuţie motive de ordine publică instanţa urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ. recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul B.A. împotriva Deciziei nr. 5/A din 18 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2055/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 2093/2008. Comercial. Evacuare. Recurs → |
---|