ICCJ. Decizia nr. 2296/2008. Comercial. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2296/2008
Dosar nr. 4449/83/2006
Şedinţa de la 24 iunie 2008
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Prin sentinţa comercială 1508/F/18/09/2007 pronunţată de judecătorul sindic în cauza ce a făcut obiectul Dosarului de insolvenţă înregistrat sub nr. 4449/83/2006 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea lichidatorului R.V.A. Oradea I. S.P.P.I. în contradictoriu cu pârâtele SC O.T. SRL şi SC C.T. SRL şi s-a dispus anularea transferului de drepturi realizat prin contract de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul înscris în C.F., Satu Mare. A fost obligată pârâta SC O.T. SRL să restituie averii debitoarei bunurile transferate. S-a dispus anularea transferului patrimoniale consfinţite prin facturi şi a fost obligată pârâta să restituie bunurile transferate. S-a dispus restabilirea situaţiei anterioare şi s-a constatat că pârâtele sunt terţi dobânditori de rea - credinţă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs cele două pârâte fiind înregistrat sub nr. 4449/83/2006 la Curtea de Apel Oradea criticând hotărârea sub aspectul încălcării dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că deşi a solicitat amânarea cauzei pentru soluţionarea cererii de strămutare instanţa a soluţionat cauza încălcând dreptul său la un proces echitabil, că motivarea hotărârii a reţinut doar punctul de vedere al reclamantei, fără a arăta motivele de fapt şi de drept care au formulat convingerea instanţei şi nici cele de înlăturate a apărărilor celorlalte părţi.
Prin încheierea din 28 februarie 2008 Curtea de Apel Oradea, ca instanţă de recurs, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei şi trimiterea acesteia la Curtea de Apel Bacău pentru soluţionare, întrucât, prin Încheierea nr. 3530 din 17 noiembrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus strămutarea Dosarului nr. 4449/83/2006 al Tribunalului Satu Mare la Tribunalul Neamţ, păstrându-se actele îndeplinite înainte de strămutare.
Prin Decizia nr. 315 din 11 aprilie 2008 Curtea de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, admite excepţia necompetenţei materiale a instanţei.
Declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Constată ivit conflictul negativ de competenţă privind recursurile promovate de recurentele - pârâte SC C.T. SRL şi SC O.T. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 1508/F din 18 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în Dosarul nr. 4449/83/2006 în contradictoriu cu intimata - debitoare SC R.T. SRL Satu Mare, intimata - lichidator R.V.A. I.S. S.P.P.I. Satu Mare, intimata - creditoare SC F.I. SRL Botiz Judeţul Satu Mare şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
În baza art. 21 C. proc. civ. dispune înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului - în contextul conflictului negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Bacău şi Curtea de Apel Oradea, constată următoarele:
La data promovării recursului - 16 octombrie 2007 şi înregistrării la Curtea de Apel Oradea - 15 ianuarie 2008 Curtea de Apel Oradea avea - conform art. 8 din Legea nr. 85/2006 şi art. 3 alin. (2) C. proc. civ. atât competenţa materială cât şi teritorială de soluţionare a cauzei întrucât Dosarul nr. 9449/83/2006 al Tribunalului Satu Mare a cărei strămutare s-a solicitat a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Încheierea din 17 noiembrie 2007 astfel că, în cauză nu mai operează dispoziţiile art. 40 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Oradea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2288/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 2331/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
---|