ICCJ. Decizia nr. 2284/2008. Comercial. Recurs împotriva încheierii judecătorului delegat la O.R.C.. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2284/2008
Dosar nr. 1075/46/2007
Şedinţa publică de la 24 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 116/R/C din 1 februarie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ a respins contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC A. SA Piteşti împotriva încheierii pronunţată la data de 14 decembrie 2007 în Dosarul nr. 1036/46/2007 de Curtea de Apel Piteşti precum şi cererea de suspendare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a reţinut că contestatoarea nu a dovedit condiţiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ. anume imposibilitatea invocării încălcării normelor de competenţă absolută pe calea recursului.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs contestatoarea SC A. SA Piteşti, fără a fi motivat.
În atare situaţie, Înalte Curte făcând aplicarea art. 3021 lit. c) C. proc. civ. dar şi a art. 306 alin. (1) C. proc. civ., motivele nefiind depuse în termenul legal va constata nul recursul astfel declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de SC A. SA Piteşti împotriva Deciziei nr. 116/R/C din 1 februarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2283/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2285/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... → |
---|