ICCJ. Decizia nr. 2312/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2312/2008
Dosar nr. 13533/3/2006
Şedinţa publică din 25 iunie 2008
Deliberând asupra recursurilor de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC S. SA a chemat în judecată pe pârâta SC F.D.F.E.E.E.M.S. SDFEE Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
- să se constate nulitatea absolută a actului juridic, reprezentând procesul - verbal încheiat de părţi la data de 6 februarie 2006 pentru cauză ilicită;
- să se constate existenţa dreptului SC S. SA de a beneficia de anularea penalităţilor şi majorărilor de întârziere, calculate în baza art. 1 alin. (4) din OUG nr. 37/2004 şi a procesului - verbal din 30 iunie 2004, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 1989 din 15 februarie 2007, pronunţată în dosarul nr. 13533/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis în parte acţiunea formulată de SC S. SA împotriva pârâtei SC F.D.F.E.E.E.M.S. SDFEE Bucureşti, pe care a obligat-o la eliberarea deciziei de anulare a penalităţilor de întârziere datorate de SC S. SA, în cuantum de 291.641,82 lei.
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind constatarea existenţei dreptului reclamantei de a beneficia de anularea penalităţilor şi s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actului juridic, reprezentând procesul - verbal din data de 6 februarie 2006.
În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut în esenţă că cererea privind constatarea existenţei dreptului reclamantei de a beneficia de anularea penalităţilor, este inadmisibilă în raport cu dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., în sensul că reclamanta avea la îndemână acţiunea în realizarea dreptului invocat.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 1 alin. (4) din OUG nr. 37/2004, persoanele juridice care plătesc integral contravaloarea facturilor reprezentând obligaţiile curente şi restante pentru consumul de energie electrică până la data de 30 iunie 2004, beneficiază de anularea penalităţilor de întârziere şi a majorărilor.
Facilităţile de natura ajutorului de stat prevăzute de ordonanţă se acordau cu respectarea legislaţiei în domeniul ajutorului de stat, după obţinerea autorizării acestora de către Consiliul Concurenţei.
În baza acestor dispoziţii legale, părţile au semnat la data de 30 iunie 2004 procesul – verbal prin care pârâta, în calitate de furnizor, a recunoscut anularea integrală a penalităţilor în sumă de 2.416.418.205 rol, cu condiţia obţinerii autorizării ajutorului de stat de către Consiliul Concurenţei, în cazul în care facilităţile acordate reclamantei în perioada de 3 ani ar depăşi valoarea totală de 3 miliarde, plafon impus de Legea nr. 143/1999 prin ajutorul de stat.
Conform art. 6 din Legea nr. 143/1999, pârâta a notificat Consiliului Concurenţei intenţia de a acorda un ajutor de stat, în baza documentaţiei comunicate de reclamantă cu adresa din 29 martie 2005.
Totodată, pentru că nu se cunoştea momentul obţinerii răspunsului din partea Consiliului Concurenţei părţile au încheiat la data de 11 martie 2005 procesul - verbal de predare-primire a unei file CEC în scopul garantării plăţii sumei de 2.914.418.205 lei, în situaţia neautorizării ajutorului de stat.
După acest moment, părţile au încheiat periodic procese - verbale asemănătoare prin care fila CEC a fost înlocuită de fiecare dată cu alta cu scadenţă ulterioară. S-a mai reţinut că penalităţile datorate de reclamantă s-au situat sub 4 miliarde lei, astfel că în temeiul art. 29 din Legea nr. 143/1999, Consiliul Concurenţei a comunicat pârâtei prin adresa din 3 februarie 2006 că nu este necesară notificarea în vederea autorizării ajutorului de stat; în aceste condiţii, pârâta a recunoscut, în condiţiile legii, efectele procesului - verbal din 30 iunie 2004, de anulare a penalităţilor contractuale datorate de pârâtă, în cuantum de 299.641,82 ron. Faţă de această împrejurare s-a apreciat că nu avea nicio justificare consiliul de administraţie al pârâtei de a respinge nota privind trecerea pe costuri a unei sume reprezentând penalităţi de întârziere aferente societăţii reclamante prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2006, decizie ce are valoarea unei modificări unilaterală a convenţiei încheiate la data de 30 iunie 2004, ceea ce înseamnă că i s-a încălcat un drept câştigat al reclamantei.
Prin urmare, prima instanţă a obligat pe pârâtă să emită Decizia de anulare a penalităţilor în sumă de 291.641,82 lei, în baza art. 1 alin. (4) din OUG nr. 37/2004 şi a procesului - verbal din 30 iunie 2004.
În ceea ce priveşte procesu - verbal din 6 februarie 2006, s-a reţinut că acesta a avut ca obiect predarea unei file CEC pentru garantarea plăţii penalităţii în valoare de 291.641,82 lei.
Conţinutul proceselor - verbale încheiate între părţi cuprind câte un contract unilateral, care generează obligaţii doar pentru reclamantă conform art. 944 C. civ. constând în plata sumei cuprinse în CEC, în ipoteza în care penalităţile nu ar fi fost anulate.
În acest cadru nu se poate vorbi despre o obligaţie asumată de pârâtă sub condiţie pur postetativă, conform art. 1010 C. civ.
Mai mult, obligaţia de anulare a penalităţilor a fost recunoscută, în temeiul legii, prin procesul - verbal din 30 iunie 2004 şi prin procesele - verbale menţionate se refereau la garantarea plăţii penalităţilor în cazul în care Consiliul Concurenţei nu ar fi acordat ajutorul de stat.
Împotriva sentinţei au formulat apel reclamanta SC S. SA şi pârâta SC F.D.F.E.E.E.M.S. SDFEE Bucureşti.
În motivarea apelului reclamanta SC S. SA a arătat, în esenţă, că instanţa de fond în mod greşit a respins capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actului juridic reprezentând procesul - verbal din 6 februarie 2006 apreciind că nu se regăseşte o cauză ilicită atâta timp cât art. 1 alin. (4) din OUG nr. 37/2004 instituie o facilitate în favoarea persoanele juridice consumatoare de energie electrică, de a beneficia de anularea penalităţilor şi majorărilor de întârziere; în acest context nu se mai justifică înserarea în procesul - verbal din 6 februarie 2006 condiţia ca SC S. SA să garanteze plata penalităţilor cu fila CEC până la aprobarea anulării acestor penalităţi de către Consiliul de Administraţie al SC E. SA.
Aşa încât, pentru anularea penalităţilor de întârziere la plata facturilor de către SC S. SA nu era necesar avizul Consiliului Concurenţei, fiind perfect valabilă convenţia încheiată între SC E. SA şi SC S. SA înregistrată în 30 iunie 2004, aspect reţinut prin adresa din 31 ianuarie 2006.
Ca urmare reclamanta a solicitat modificarea în parte a sentinţei recurate şi să se constate nulitatea absolută a actului juridic reprezentând procesul - verbal încheiat în data de 6 februarie 2006.
Apelanta - pârâtă, în motivarea apelului a arătat că în mod greşit instanţa a obligat societatea să anuleze penalităţile contractuale datorate de SC S. SA în cuantum de 291.641,82 lei întrucât prin adresa din 2006 M.F.P. a comunicat punctul său de vedere în sensul că SC S. SA poate beneficia de facilităţi de natura ajutorului de stat, după obţinerea deciziei de autorizare emisă de Consiliul Concurenţei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 375 din 12 septembrie 2007 a respins apelurile, ca nefondate.
S-a reţinut în esenţă că reclamanta a garantat cu fila CEC plata penalităţilor, iar garantarea unei obligaţii stinse în temeiul legii nu poate fi considerată o cauză ilicită, anularea penalităţilor a fost necunoscută de pârâtă prin procesul - verbal încheiat de părţi la data de 30 iunie 2004, iar condiţia pur potestativă nu poate anula actul, având în vedere că pârâta a recunoscut prin procesul - verbal încheiat la 30 iunie 2004, obligaţia de anulare a penalităţilor.
În contra celei din urmă hotărâri reclamanta şi pârâta au declarat recurs.
Reclamanta prin recursul declarat solicită admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului declarat de SC S. SA, cu consecinţa admiterii capătului de cerere privind constatarea nulităţii absolute a actului juridic, reprezentând procesul - verbal încheiat de părţi la data de 6 februarie 2006. Totodată, la termenul de azi, recurenta - reclamantă a invocat excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă, întrucât criticile formulate nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute expres în dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanta arată că procesul - verbal din 6 februarie 2006, întocmit anterior comunicării răspunsului de către Consiliul Concurenţei, prin care s-a stabilit ca reclamanta să emită o filă CEC în cuantum de 291.641,82 ron – în scopul garantării plăţii penalităţilor contractuale până la aprobarea anulării penalităţilor de către Consiliul de Administraţie al SC F.D.F.E.E.E.M.S. SDFEE – este lovit de nulitate absolută, întrucât a fost dat cu încălcarea legii respectiv a art. 1 al OUG nr. 37/2004 care instituie o facilitate pentru persoanele juridice consumatoare de energie electrică, de a beneficia de anularea penalităţilor şi majorărilor de întârziere.
Astfel, în cauză pârâta nu mai avea posibilitatea de a însera în procesul - verbal din 6 februarie 2006 condiţia ca SC S. SA să garanteze plata penalităţilor cu fila CEC, atâta timp cât textul de lege evocat instituie în favoarea persoanelor juridice scutirea de la plata acestor penalităţi aşa încât, în mod eronat au apreciat ambele instanţe că actul juridic, al cărei nulitate o cere, nu are cauză ilicită, iar cauza actului juridic a fost garantarea plăţii penalităţilor de întârziere; în acest context, mai arată reclamanta că ambele instanţe au omis să aibă în vedere că obligaţia de garanţie, instituită în favoarea pârâtei, nu are temei legal, deoarece societatea reclamantă beneficiază de la lege, de scutirea de la plata penalităţilor, înainte de întocmirea procesului - verbal contestat. În consecinţă, reclamanta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Prin recursul declarat pârâta arată că în mod greşit au fost aplicate dispoziţiile OUG nr. 37/2004, întrucât actul normativ prevede acordarea facilităţilor de natura ajutorului de stat cu respectarea art. 13 alin. (1) din acest act normativ respectiv, acordarea ajutorului de stat după autorizarea acestuia de către Consiliul Concurenţei.
O altă critică a pârâtei vizează aplicarea greşită a legii privind ajutorul de stat, în sensul că reclamanta a mai beneficiat de ajutor de stat, iar prin adresa din 2006 M.F.P. a comunicat pârâtei punctul acesteia de vedere în sensul respectării procedurii prealabile specifice înserate în art. 1 alin. (5) şi art. 13 din OUG nr. 37/2004, procedură ce nu a fost respectată conform legii (pentru facilităţile de natura ajutorului de stat, se obţin numai după eliberarea deciziei de autorizare de către Consiliul Concurenei).
Recursurile sunt nefondate potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pârâtei, invocat de apărătorul recurentei - reclamante, Înalta Curte urmează să o respingă, pentru următoarele considerente:
Cererea de recurs este motivată atunci când cuprinde arătarea şi dezvoltarea fiecărui motiv de recurs, partea care declară recurs fiind obligată să dezvolte fiecare motiv de recurs, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanţei, raportat la motivul de recurs invocat.
Or, din examinarea criticilor formulate de pârâtă, Înalta Curte constată că pârâta a formulat critici motivate în fapt şi în drept, astfel încât nu operează sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
În ce priveşte recursul declarat de reclamantă:
Potrivit art. 1 alin. (4) din OUG nr. 37/2004: „Persoanele juridice prevăzute la alin. (1) care plătesc integral contravaloarea facturilor reprezentând obligaţiile curente şi restante pentru consumul de energie electrică, energie termică, apă şi gaze naturale până la 30 iunie 2004, beneficiază de anularea penalităţilor şi majorărilor de întârziere".
Iar potrivit dispoziţiilor Legii nr. 142/1999 privind ajutorul de stat, acesta poate fi acordat numai după autorizarea Consiliului Concurenţei.
Conform dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 143/1999, ajutorul acordat unei societăţi, într-o perioadă de până la 3 ani în valoare totală de 4 miliarde lei este considerat autorizat şi nu cade sub incidenţa obligaţiei de notificare.
În baza dispoziţiilor legale, părţile au semnat la data de 30 iunie 2004 procesul - verbal prin care pârâta, în calitate de furnizor, a recunoscut anularea integrală a penalităţilor în sumă de 2.416.418.205 rol, sub condiţia deţinerii autorizării ajutorului de stat al Consiliului Concurenţei, în cazul în care facilităţile reclamantei în perioada de 3 ani ar depăşi valoarea totală de 4 miliarde, plafon impus de Legea nr. 143/1999.
Cum penalităţile datorate de reclamantă se situau sub 4 miliarde lei, Consiliul Concurenţei a comunicat pârâtei, prin adresa din 3 februarie 2006 că nu este necesară notificarea în vederea autorizării ajutorului de stat.
Faţă de dispoziţiile legale, în mod corect au apreciat ambele instanţe că procesul - verbal din 30 iunie 2004 încheiat de părţi, este perfect valabil şi îşi produce efectele.
Că este aşa a rezultat şi din conţinutul acestui act, încheiat în baza actelor normative evocate anterior, precum şi în lumina dispoziţiile art. 969 C. civ., respectiv pârâta a recunoscut anularea penalităţilor contractuale.
De asemenea, în mod legal au apreciat instanţele că procesele - verbale ulterior încheiate datei de 30 iunie 2006, ultimul fiind cel din 6 februarie 2006 - a cărui nulitate s-a cerut- au avut ca scop garantarea penalităţilor numai în ipoteza în care Consiliul Concurenţei nu ar fi acordat ajutorul de stat.
Din această perspectivă, procesul - verbal din 6 februarie 2006 a fost lipsit de eficienţă juridică deoarece reclamantei i s-a acordat ajutorul de stat.
Această obligaţie de garantare a anulării penalităţilor a încetat o dată cu acordarea ajutorului de stat. Susţinerea recurentei - reclamante că această obligaţie nu are temei legal, va fi înlăturată ca nefondată, întrucât anularea penalităţilor a fost recunoscută de ambele părţi prin procesul - verbal încheiat la data de 30 iunie 2004.
În ce priveşte recursul pârâtei:
Având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (4) din OUG nr. 37/2004, dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 143/1999, adresa din 3 februarie 2006 a Consiliului Concurenţei şi adresa din 31 ianuarie 2006 a M.E.C., în mod corect s-a constatat că procesul - verbal încheiat de părţi la data de 30 iunie 2004 pârâta a recunoscut anularea penalităţilor contractuale datorate de reclamantă în cuantum de 299.641,82 lei.
La data de 6 februarie 2006 părţile au încheiat un proces - verbal prin care reclamanta a predat o filă CEC pârâtei în scopul garantării plăţii sumei de 291.641,82 lei reprezentând penalităţi, iar garantarea unei obligaţii stinse în temeiul legii nu poate fi considerată o cauză ilicită.
Nu se poate reţine nici condiţia pur postestativă care ar duce la nulitatea actului - art. 1020 C. civ.- în contextul în care obligaţia de anulare a penalităţilor a fost recunoscută prin procesul - verbal din 30 iunie 2004.
Prin urmare, hotărârea pronunţată în apel a fost dată cu respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondate recursurile declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului pârâtei invocată de recurenta - reclamantă.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de reclamanta SC S. SA Bucureşti şi pârâta SC F.D.F.E.E.E.M.S. SDFEE împotriva deciziei nr. 375 din 12 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2310/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2313/2008. Comercial → |
|---|
