ICCJ. Decizia nr. 2295/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2295/2008
Dosar nr. 5479/111/2006
Şedinţa publică din 24 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 30 iunie 2005 reclamantul Z.K. a chemat în judecată pe pârâta SC E.F. SRL Budureasa pentru ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună rezoluţiunea convenţiilor încheiate între părţi în luna octombrie 2002 prin care au stabilit ca în schimbul sumei de 10.000 euro achitaţi de reclamant, pârâta să livreze acestuia între 800 Kg şi 1 tonă ciuperci; a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei de 360.000.000 lei respectiv echivalentul a 10.000 euro la data plăţii, cu cheltuieli de judecată.
Judecătoria Beiuş, judeţ Bihor, prin sentinţa civilă nr. 209 din 16 februarie 2006 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului.
Prin Decizia comercială nr. 2/A/COM din 26 iunie 2006 a Tribunalului Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Beiuş, ce a fost anulată şi s-a reţinut cauza pentru soluţionare în primă instanţă, de Tribunalul Bihor cu motivarea că litigiul are natură comercială şi în raport de obiectul cauzei care este neevaluabil în bani, competenţa aparţine acestei instanţe potrivit art. 2.1 lit. a) C. proc. civ.
Tribunalul Bihor, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 930/COM din 11 mai 2007 a admis acţiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâta SC E.F. SRL, a dispus rezoluţiunea convenţiei încheiate între părţi, în perioada octombrie 2002 şi pârâta a fost obligată la plata sumei de 10.000 euro la data plăţii şi la 4.949 ron către reclamant.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei instanţei de fond a fost admis prin Decizia nr. 4/C din 28 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin care aceasta a fost modificată în sensul că s-a respins în totalitate acţiunea reclamantului Z.K. decedat la 20 iulie 2007 şi continuată de moştenitorii acestuia.
S-a reţinut în considerentele deciziei că reclamantul prin reprezentantul său avea obligaţia să-şi ridice marfa cu mijloacele proprii sau contractate de la depozitul pârâtei şi să o transporte la destinaţia la care dorea. Că iniţial o parte din marfă a fost livrată altui beneficiar pentru că reclamantul nu s-a prezentat să o ridice, dar ulterior aceasta a fost pusă la dispoziţia reclamantului până la deteriorarea mărfii.
Împotriva acestei decizii moştenitorii reclamantului Z.K. decedat la 20 iulie 2007 respectiv Z.C. în nume propriu şi pentru fiicele minore Z.E.M. şi Z.V.A.L., Z.S., A.F., F.S. au declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 312 alin. (3) C. proc. civ. şi au solicitat în principal casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Beiuş, instanţă competentă material în soluţionarea cauzei.
În subsidiar, s-a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii acţiunii reclamanţilor cu cheltuieli de judecată.
Recurenţii au susţinut că în mod greşit Curtea de Apel Oradea a recalificat calea de atac promovată de intimata - pârâtă împotriva sentinţei Tribunalului Bihor din recurs în apel, deoarece chiar dacă s-a cerut rezoluţiunea unui contract, acţiunea este evaluabilă în bani, sens în care a convocat pârâta la conciliere potrivit dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.
S-a invocat că prin recalificarea căii de atac s-a deschis calea administrării unor probe inadmisibile în recurs, respectiv audierea a doi martori propuşi pentru prima oară în faţa Curţii de Apel Oradea.
Pe fondul litigiului s-a susţinut că acţiunea în rezoluţiunea convenţiei a fost respinsă, deşi probele administrate în cauză au dovedit contrariul.
Recursul reclamanţilor este întemeiat pentru următoarele considerente:
Instanţa a fost investită de reclamant cu soluţionarea unei acţiuni având ca obiect rezoluţiunea convenţiei încheiate în luna octombrie 2002 şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 360.000.000 lei reprezentând echivalentul a 10.000 euro.
De aici rezultă că obiectul litigiului dedus judecăţii este evaluabil în bani şi deci sunt incidente dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ. în forma în vigoare la data pronunţării hotărârii atacate, conform cărora nu sunt supuse apelului hotărârile judecătoreşti date în primă instanţă în anumite materii, printre care şi litigiile al căror obiect au o valoare de până la 1 miliard lei inclusiv.
În raport de aceste prevederi legale în mod greşit instanţa de apel în şedinţa de la 12 decembrie 2007 a recalificat calea de atac cu care a fost sesizată, drept apel, în loc de recurs.
Aşa fiind, urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (3) raportat la art. 3 alin. (3) C. proc. civ. să se admită recursul declarat de reclamanţi, să se caseze Decizia atacată şi să se trimită cauza pentru soluţionarea căii de atac a recursului, pe fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanţii Z.C., Z.E.M., Z.V.A.L., Z.S., A.F., F.S. moştenitori ai lui Z.K..
Casează Decizia nr. 4 AC din 28 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, şi trimite cauza pentru soluţionarea căii de atac a recursului, pe fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2291/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2308/2008. Comercial → |
|---|
