ICCJ. Decizia nr. 2310/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2310/2008
Dosar nr. 8628/108/2006
Şedinţa publică din 25 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 1 noiembrie 2006 reclamanta SC A.A. SRL a chemat în judecată pârâta SC I.T.L. SA solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se constate îndeplinirea tuturor obligaţiilor asumate prin contractul de leasing financiar din 23 noiembrie 2001 şi actul adiţional din data de 29 martie 2005 inclusiv achitarea valorii reziduale; să oblige pârâta la încheierea contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică prin care se transmite dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Arad, iar în caz de refuz sentinţa să ţină loc de act autentic; să se dispună rectificarea CF Arad după rămânerea irevocabilă a hotărârii.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin actul adiţional din 29 martie 2005 încheiat la contractul de leasing financiar din 23 noiembrie 2001 a preluat calitatea de utilizator al imobilului mai sus arătat de la SC A.G. SA Arad, societatea pârâtă nemaiavând nicio pretenţie de la fostul utilizator la data semnării actului adiţional.
Reclamanta a mai arătat că a respectat toate obligaţiile şi termenele stipulate în contractul de leasing financiar, iar la finalul perioadei de leasing conform art. 18 alin. (1) şi (2) din contract a optat pentru cumpărarea imobilului achitând pârâtei rata reziduală şi impozitul aferent construcţiilor ce făcea obiectul leasingului.
Prin apărările făcute pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Arad întemeiată pe dispoziţiile art. 26 a contractului de leasing din 23 noiembrie 2001 şi excepţia prematurităţii motivată de faptul că reclamanta nu a îndeplinit procedura obligatorie prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Tribunalul Arad, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3 din 8 ianuarie 2007 a respins ca nefondate excepţiile ridicate de pârâtă şi a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 26 din contractul de leasing părţile au convenit ca instanţa competentă care soluţionează litigiile legate de acest contract să fie instanţa în a cărei rază teritorială este situat sediul locatorului.
S-a mai arătat că acţiunea cuprinde în petit mai multe cereri, instanţa apreciind că cererea principală are ca obiect prestaţia tabulară, celelalte cereri fiind accesorii ale acesteia şi cum în materia prestaţiei tabulare se face în circumscripţia căreia se află imobilele s-a respins excepţia de necompetenţă teritorială.
De asemenea instanţa de fond a considerat că au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. şi pe fondul cauzei că reclamanta şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile asumate prin contract optând potrivit art. 18 pentru cumpărarea bunului achitând şi valoarea reziduală.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel pârâta care arată că obiectul cererii cu care a fost investită instanţa este reprezentat de contractul de leasing financiar şi nicidecum imobilul care face obiectul acestui contract, şi în consecinţă nu este atrasă competenţa teritorială a instanţei în raza în care se află imobilul, ci competenţa instanţei de la sediu principal al pârâtei conform art. 7 C. proc. civ.
Mai mult, conform art. 26 din contractul de leasing financiar părţile au convenit ca instanţa competentă să soluţioneze litigiul să fie instanţa în a cărei rază teritorială este sediul locatorului.
De asemenea s-a criticat faptul că instanţa a unit excepţia necompetenţei teritoriale cu fondul cauzei în condiţiile în care era în discuţie o excepţie peremptorie, ce trebuia soluţionată prin încheiere înainte ca instanţa să se pronunţe pe fond.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin Decizia nr. 80 din 29 martie 2007 a respins apelul ca nefondat.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar, a reţinut că în mod legal şi temeinic s-a considerat că Tribunalul Arad este competent din punct de vedere teritorial să judece acţiunea introductivă, având în vedere că obiectul acestei cereri este un imobil situat în Arad, ori conform art. 13 alin. (1) C. proc. civ. asemenea cereri sunt de competenţa instanţei unde se află imobilul.
Conform art. 19 C. proc. civ. părţile nu pot conveni să stabilească o altă competenţă teritorială, astfel că art. 26 din contractul de leasing financiar prin care s-a stabilit de către părţi competenţa teritorială a instanţei de la sediul locatorului, nu îşi poate produce efectele întrucât contravine unei norme imperative.
Cu petiţia înregistrată la data de 22 mai 2007 pârâta a declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se susţine că în mod eronat s-a considerat că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 C. proc. civ., atâta timp cât obiectul cererii de chemare în judecată este o acţiune cu obligaţia de a face chiar dacă priveşte un bun imobil.
Deşi Curtea de Apel Timişoara constată că în mod greşit instanţa de fond a considerat că petitul principal al cererii de chemare în judecată formulat de reclamantă ar fi prestaţia tabulară, acoperă această nelegalitate arătând că oricum ar fi fost de competenţa Tribunalului Arad, argumentând că, de fapt, petitul principal este reprezentat de pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare.
În aceste condiţii, susţine recurenta, obiectul principal al cererii de chemare în judecată este o acţiune în obligaţie de a face chiar dacă priveşte un bun imobil.
Recursul este fondat.
Pentru unele categorii de pricini, legea stabileşte competenţa teritorială în favoarea unei anumite instanţe, fără a mai exista posibilitatea pentru părţi de a conveni ca litigiul să fie soluţionat de o altă instanţă, ceea ce înseamnă că instanţa determinată de lege are o competenţă teritorială exclusivă aşa cum este prevăzută de dispoziţiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ.
Această reglementare are în vedere numai acţiunile (cererile) reale imobiliare deoarece pentru cererile personale, art. 10 pct. 1 C. proc. civ. stabileşte o competenţă teritorială relativă fără a face vreo deosebire după cum cererea personală ar avea ca obiect un bun mobil sau imobil iar art. 10 pct. 2 C. proc. civ. prevede o competenţă teritorială alternativă pentru cererile personale imobiliare care izvorăsc dintr-un contract de locaţiune al unui imobil.
Întrucât din promisiunea de vânzare - cumpărare (contract de leasing) a unui imobil se naşte numai obligaţia de a face, competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii în constatare nu se stabileşte potrivit art. 13, ci potrivit art. 10 pct. 1 sau art. 5 C. proc. civ.
Mai mult în speţă prin contractul de leasing părţile au convenit ca instanţa competentă care soluţionează litigiile legate de acest contract să fie instanţa în a cărei rază teritorială este situat sediul locatorului.
Faţă de cele arătate toate argumentele intimatei expuse în întâmpinarea formulată nu pot fi avute în vedere, cu atât mai mult cu cât obiectul cererii cu care instanţa a fost investită este reprezentat de contractul de leasing financiar şi nicidecum de imobilul care face obiectul acestui contract.
În consecinţă având în vedere că hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe, văzând şi dispoziţiile art. 313 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC I.T.L. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 80/A/COM din 29 martie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, pe care o casează, precum şi sentinţa civilă nr. 3 din 8 ianuarie 2007 a Tribunalului Arad, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, şi trimite cauza spre competenţă la Tribunalul Bucureşti, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2308/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2312/2008. Comercial → |
|---|
